| EVENIMENT
|
Un sfert din Gorj, afectat de
alunecările de teren
Aproape un sfert din suprafața Gorjului este afectat de alunecările de teren ca urmare a ultimelor precipitații căzute în județ. Sate izolate de restul lumii, drumuri rupte și impracticabile, rețele de gaze, electricitate și apă afectate și case prăbușite. Așa se prezintă, în câteva cuvinte, situația din Gorj. Prefectul Ștefan Popescu Bejat recunoaște că ne aflăm într-o situație fără precedent, dar promite că se va zbate pentru a obține fonduri în vederea reconstrucției caselor și refacerii drumurilor rupte.
Chiar de la începutul anului telefoanele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au început să anunțe că în mai multe localități pământul a început să o ia la vale. În doar câteva zile, autoritățile locale au contabilizat toată situația și au ajuns la concluzia că 20% din suprafața județului Gorj este afectată de alunecările de teren.
În satul Seuca din comuna Peștișani, șapte case sunt pe punctul de a se dărâma. Una dintre ele s-a prăbușit chiar sub ochii proprietarilor. Aici alunecările de teren sunt vechi de trei luni, însă ultimele precipitații le-au reactivat și, într-o singură noapte, casele s-au crăpat de abia se mai țin în picioare.
În total, sunt 18 case afectate în tot județul și în multe dintre ele autoritățile locale au fost nevoite să evacueze oamenii. Au fost mutați în dispensarele medicale din comune sau pe la rude. Mulți, însă, au refuzat să-și părăsească imobilele și sunt într-un pericol permanent ca acestea să se prăbușească peste ei.
Ruperea unor drumuri comunale a dus la izolarea mai multor gospodării de restul lumii. În zonă nu se mai poate circula, iar mașinile de intervenție nu pot ajunge în acele locuri.
Prefectura și Consiliul Județean Gorj fac eforturi de a găsi soluții pentru a asigura căile de acces. Prefectul Ștefan Popescu Bejat a comunicat faptul că, în prezent, ne confruntăm cu o situație fără precedent. Fiecare localitate este monitorizată și se întocmesc situații cu dezastrul produs.
Cei afectați trebuie să știe că pot să se adreseze cu cereri către Prefectura Gorj pentru a veni să constate cele petrecute la fața locului, în vederea întocmirii documentației necesare pentru obținerea de fonduri.
Ștefan Popescu Bejat susține că procedura nu este deloc greoaie și că, în maxim două-trei luni, cei afectați pot obține fonduri pentru reconstrucția caselor. Marea problemă se pune la refacerea drumurilor comunale, o sarcină care cade în cârca primarilor din localitățile afectate, 12 la număr. Primarii din zonele afectate nu au fonduri și utilaje pentru lucrări la refacerea drumurilor și, spun ei, nu le pot face decât în primăvară, atunci când vremea le va permite.
GABRIELA MLADIN |
| |
| |
Tineri înjunghiați la Motru
În noaptea de 7/8 ianuarie, mai multe incidente neplăcute au stricat aspectul de liniște al sărbătorilor de iarnă în municipiul Motru. În toată această perioadă, în Motru a fost suficientă aglomerație, aici aflând-se în vacanță studenții reveniți din toate centrele universitare. Au înflorit discotecile, s-au umplut localurile, a fost multă animație. Pe tot timpul sărbătorilor, la spitalul Motru și la Substația de ambulanță din localitate, serviciile au funcționat non-stop. În această ultimă noapte, salvarea s-a deplasat la colici biliare, la come etanolice și la agresiuni. La spital, medicii de gardă dr. Camelia Khraybani și Costinel Vintilescu s-au confruntat cu tot soiul de urgențe, de la ingestii voluntare de medicamente, la înjunghieri. Astfel, în jurul orelor 5 dimineața, un grup numeros de studenți, care se întorceau de la discotecă, a fost agresat de doi indivizi coborâți dintr-un Cielo, în dreptul Restaurantului 60. Frații Ionuț și Mihalache Duncea din Motru au fost înjunghiați în omoplat și torace și au ajuns la spital, unde au primit îngrijirile de specialitate, iar acum se află în afara oricărui pericol. Poliția a preluat cazul și a demarat cercetările asupra agresorilor.
C. BUNILĂ |
Pentru încă o lună de cursuri, Elevii revin azi la școalăDupă o vacanță de două săptămâni, elevii și studenții revin la școală. Pentru elevi urmează o perioadă de susținere a testărilor și, în principal, al tezelor ce nu au putut fi susținute înainte de sărbătorile de iarnă. Liviu Andrei, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, a precizat că aceste teze au fost susținute, în mare parte, iar recuperarea materiei va continua și în semestrul al doilea al acestui an școlar, prin martie această recuperare trebuind să se finalizeze. Elevii vor intra din nou în vacanță pe 3 februarie, când pentru o săptămână urmează o vacanță intersemestrială ce va marca sfârșitul primului semestru. Cursurile se vor relua în 13 februarie, când va începe și cel de-al doilea semestru și vor continua până în 14 aprilie, urmând ca pentru o săptămână elevii să aibă din nou vacanță. Cursurile acestui an școlar se vor încheia pe 16 iunie, testele naționale debutând pe 19 iunie, iar examenul de bacalaureat cu o săptămână mai târziu față de testele naționale. (C.P.) | | |
| |