Cotidian editat de GNC Pres, www.impactingorj.com, office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202

prima pagina
editorial
caleidoscop
politica
actualitate
eveniment
social
dezvaluiri
sport
nationale
agenda publica
horoscop
piata Gorjului
fotoimpact
contact
arhiva

 
Recompensa pentru gasirea lui Gheorghe Valceanu

Disperarea familiei, a rudelor si prietenilor tanarului inghitit de apele Jiului, a facut ca pentru gasirea trupului sa fie stabilit un pret. 30 de milioane de lei vor fi dati de prietenii lui Gheorghe Valceanu celui care-l va gasi. Disperare este prea putin spus pentru a descrie starea in care se afla familia lui Gheorghe Valceanu. Sunt noua zile de cand familia, rudele si prietenii il plang pe tanar. De tot atatea zile ii cauta cadavrul.
În fiecare dimineata, toti cei care l-au cunoscut pe tanar merg la locul in care a fost inghitit de ape cu speranta ca-l vor gasi. Pompierii si scafandrii au incetat cautarile, dar acestea sunt continuate pe cont propriu de familie. Au fost inchiriate barci si de la suprafata apei se fac verificari.
Prietenii lui Gheorghe Valceanu au stabilit chiar o recompensa pentru cei care-l vor gasi. Suma este de 30 de milioane de lei si anuntul deja a mobilizat oameni din localitatea Vart.
La fata locului nu se mai afla decat cunostintele tanarului, autoritatile nu vor mai interveni decat atunci cand cadavrul va fi gasit. Seful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a precizat ca de la sfarsitul saptamanii trecute au fost incetate cautarile.
Gheorghe Valceanu a disparut in apele raului Jiu, in urma unui accident de circulatie, cand masina in care se afla a plonjat in apa. El n-a putut sa se salveze din autoturism si a fost inghitit de ape.

Mai multi disparuti

În Romania nu exista o lege care sa precizeze clar ce se poate face in astfel de situatii. De regula, cel disparut este cautat doar in primele zile si daca nu este gasit se considera ca sansele sunt din ce in ce mai slabe.
Exista o lege care spune ca rudele persoanelor disparute nu pot fi declarate decedate decat la un an de la inregistrarea disparitiei. În ultimii ani, mai multe persoane au fost inghitite de apele raului Jiu. Unele nu au fost gasite nici pana in prezent, rudele fiind nevoite sa ingroape sicriele goale. Sabin Cornoiu isi aminteste ca au existat si situatii cand cadavrele au fost gasite dupa ani de zile. Familia lui Gheorghe Valceanu s-a incapatanat sa creada ca-l va gasi pe fiul sau pentru a-l inmormanta crestineste.

GABRIELA MLADIN
Ca urmare a vandalizarii casei memoriale a Ecaterinei Teodoroiu,
Directorul Muzeului Judetean,
acuzat de incompetenta

Vandalizarea Casei Memoriale „Ecaterina Teodoriu” din Targu Jiu a fost intens mediatizata in ultimele zile, opinia publica reactionand la faptul ca persoane neidentificate inca si-au facut nevoile taman in tinda casei. Atat politia, cat si directorul Muzeului Judetean Gorj, au sustinut ca principalii suspecti sunt membrii unei familii care si-a construit un magazin langa casa memoriala. Familia Rusescu a ripostat insa, sustinand ca unii isi ascund incompetenta in spatele acestor acuze.

Familia Rusescu, cea care si-a ridicat o vila in spatele Casei Memoriale a Ecaterinei Teodoroiu, a tinut sa precizeze ca tot ceea ce au construit este perfect legal, avand avizul Ministerului Culturii si Cultelor, insa cel care nu isi face treaba si nu are grija de patrimoniul pe care il are este chiar directorul Muzeului Judetean Gorj, Vasile Marinoiu.
Referitor la acuzele pe care directorul Muzeului Gorj le-a adus familiei de cand a inceput conflictul, Familia Rusescu spune ca au fost deranjati mai ales de recentele invinuiri aduse fiului de numai 6 ani, cand persoane necunoscute au spart geamul casei memoriale, au fortat usa si au lasat in urma lor fecale in pridvorul monumentului istoric.
Directorul Vasile Marinoiu spune ca supraveghetoarea este cea care i-a spus ca pustiul a amenintat de cateva ori ca da foc la casa „ca sa scape de ea”, dar ca nu crede ca el este cel care ar fi vandalizat casa memoriala, pentru ca un copil de sase ani nu ar fi putut forta usa sa intre inauntru. Totusi, organele de politie care au cercetat cazul au avertizat familia Rusescu sa isi supravegheze mai bine copilul.
Acestia spun insa ca totul este „o inscenare a domnului Marinoiu, pentru a-si putea justifica neglijenta in fata superiorilor. Noaptea, in incinta muzeului (casei memoriale - n.red.) se aduna tot felul de indivizi care fumeaza si consuma bauturi alcoolice. Daca domnul Marinoiu s-ar fi implicat si curtea ar fi fost luminata, iar poarta de la intrare ar fi prevazuta cu cel putin o incuietoare, nu s-ar fi adus aceste acuzatii unui copil de sase ani”, spune familia Rusescu.
Vasile Marinoiu spune insa ca cei care sunt de vina ca in zona se aduna numai alcoolici este tot familia Rusescu, care detine un depozit en-gross de bauturi alcoolice, pe care le vinde la oricine. Proprietarul depozitului spune insa ca nu vinde decat en-gross, si numai pana la orele 18.00 dupa-amiaza, iar „derbedeii si tot felul de persoane dubioase vin dupa ora 23.00 si consuma bauturi alcoolice in curtea casei”.
Familia Rusescu mai spune ca „afirmatiile domnului director privind focul sunt o alta aberatie, fiindca un incendiu la Casa Memoriala a Ecaterinei Teodoroiu ar insemna scrum si cenusa pentru locuinta familiei Rusescu, avand in vedere ca cele doua case se afla spate in spate. Oare ce individ isi da foc la propria casa?”. Vecinii casei memoriale mai spun ca ei nu au nimic cu monumentul istoric si chiar se mandresc ca vecina lor a fost o eroina, iar daca avizul a incalcat vreo lege nu este vina lor, ci a celor care l-au dat.

ANA-MARIA ILINCA
 
Ajuroare pentru batranii din Caminul Suseni

Filiala Gorj a Societatii Romane de Cruce Rosie va dona vineri, 21 ianuarie, cateva ajutoare pentru batranii de la Caminul Spital Suseni. Ajutoarele provin de la Fundatia „Cooperation Humanitaire” din Luxembourg.
Cele cateva sute de kilograme de ajutoare constau in 10 paturi si 10 saltele, carucioare pentru batranii care nu se mai pot deplasa si 500 de kilograme de imbracaminte pentru toate sezoanele, atat pentru femei, cat si pentru copii.
Grigore Bunaiasu, directorul filialei Gorj a Societatii Romane de Cruce Rosie, a declarat ca ajutoarele puteau fi mult mai consistente, dar a renuntat la cateva sute de kilograme de medicamente pentru copii si alimente neperisabile, pentru ca la vama i s-a cerut ca fiecare medicament in parte sa aiba instructiuni in limba romana, asa cum prevede legislatia din domeniul protectiei consumatorului.

ANA-MARIA ILINCA
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora
:: powered by A. T. Labs ::