Politistii gorjeni au descins vineri noaptea la locuintele si firmele omului de afaceri novacean Relu Stefanoiu. Dupa ce acesta a fost ridicat de politisti, instanta emitand si un mandat de 15 zile pe numele acestuia, politistii gorjeni au efectuat perchezitii in sapte locatii, sedii de firme si domicilii ale omului de afaceri.
Purtatorul de cuvant al IPJ Gorj, Cornelia Micu, a anuntat ca de la firmele lui Stefanoiu s-au ridicat documente contabile care au fost duse la sediul Politiei in patru cutii de televizor. Descinderea a fost facuta de catre politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor si criminalisti.
Majoritatea documentelor sunt situatii de lucrari ale licitatiilor castigate la Consiliul Judetean Gorj, iar perioada verificata coincide cu cea in care institutia publica era condusa de prietenul omului de afaceri, respectiv 2001-2004, exact cand baronul Nicolae Mischie conducea judetul.
În afara actelor, politistii au mai confiscat patru arme de vanatoare, doua cu alice, doua cu glont, precum si un pistol cu gaze si mai multe cartuse.
În curtea uneia dintre cele sapte firmei detinute de Stefanoiu, politistii au gasit cinci caprioare care erau tinute in captivitate. Ele au fost duse la Asociatia Judeteana a
Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Gorj, legea intericand ca animalele salbatice sa fie tinute in locuri neamenajate special.
De asemenea, s-au mai gasit si piei de urs care au fost confiscate pentru a se face cercetari si a se vedea daca au fost declarate AJVPS Gorj. Alte obiecte gasite la domiciliile lui Relu Stefanoiu au fost bijuterii, in cantitati foarte mari, dar pe care politistii nu le-au confiscat.
Descinderile politistilor au avut loc in localitatile Ranca, unde Stefanoiu detine o cabana, la Novaci, acolo unde locuieste familia, si la Targu-Jiu, unde, de asemenea, detine proprietati.
Legat de armele lui Stefanoiu, purtatorul de cuvant al IJP Gorj Cornelia Micu a spus ca omul de afaceri gorjean detinea pentru fiecare permise si autorizatii.
Cat despre caprioare, Stefanoiu nu avea voie sa le tina in captivitate. Politistii incearca sa afle si daca trofeele de vanatoare de animale gasite la domiciliul acestuia sunt inscriptionate cu stampila AJVPS.
Stefanoiu a facut recurs impotriva arestarii
Relu Stefanoiu a fost retinut saptamana trecuta, cand judecatorii Tribunalului Gorj i-au emis si mandat de arestare pentru 15 zile, dupa ce Parchetul a solicitat acest lucru. Stefanoiu a negat cu jumatate de gura acuzatiile care i se aduc, respectiv evaziune fiscala de trei miliarde de lei si nerespectarea regimului subtantelor toxice. El a fost prins de politisti cu o cantitate de peste 5 tone de substanta toxica, care in amestec cu apa formeaza antigelul. Cantitatea nu era trecuta in evidentele contabile si nu detinea autorizatie pentru substanta respectiva.
Imediat dupa ce a aflat de solutia judecatorilor, respectiv 15 zile de arestare, Relu Stefanoiu a facut recurs si astazi se judeca la Curtea de Apel Craiova. Stefanoiu este aparat in instanta de avocata Mihaela Grebla, sotia fostului prefect de Gorj, Toni Grebla.