Cotidian editat de GNC Pres, www.impactingorj.com, office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202

prima pagina
editorial
caleidoscop
politica
actualitate
eveniment
social
dezvaluiri
sport
nationale
agenda publica
horoscop
piata Gorjului
fotoimpact
contact
arhiva

 

Bejat este noul prefect de Gorj !

Incertitudinile privind soarta succesorului lui Mugurel Surupaceanu in functia de prefect al judetului au fost spulberate ieri chiar de premierul Calin Popescu Tariceanu. Acesta a facut publica, la Bucuresti, o lista cu zeci de judete si prefecti, printre care si Gorjul, unde lucrurile sunt clare si partidele aflate la putere nu mai au nici o discutie.

Stefan Marian Popescu Bejat a fost anuntat, astfel, ca viitorul prefect de Gorj, primul din istoria postdecembrista a judetului care are un nume atat de lung, doar actualul subprefect Marius Eremia Viorel Vlaicu Popa mai concurand la un asemenea „capitol”. Bejat isi intra efectiv in paine chiar de azi, incepand cu ora 10.00.

Ministrul Transporturilor este asteptat la Targu Jiu
Ministrul Transporturilor Gheorghe Dobre este asteptat la Tg-Jiu pentru a participa la ceremonia de investire oficiala in functie a noului prefect. În urma cu patru ani instalarea in functie a lui Toni Grebla s-a facut cu cateva zile mai tarziu, desi alegerile avusesera loc mai devreme, acesta depunand juramantul pe 13 ianuarie, coincidenta sau nu, in jurul orei 13.00.
Ieri la pranz, cand a primit vestea, Bejat nu s-a hazardat in declaratii, neiesind din stilul care l-a consacrat in randul opiniei publice. Acesta s-a limitat la a mentiona ca asteapta „o hartie la mana”, precizand ca va face totusi cateva schimbari dupa ce va fi instalat, schimbari, de altfel, firesti la orice inceput de drum. Noul prefect s-a bucurat mai mult pentru faptul ca nominalizarea sa a fost facuta intr-o zi sfanta pentru romani, fiind convins ca acest lucru il va ajuta in activitatea viitoare.
Stefan Marian Popescu Bejat este nascut pe 7 aprilie 1946 si, dupa Revolutie, a intrat in politica fiind consecvent unei singure opinii politice. Acesta a ramas membru al Partidului Democrat, indiferent de suspiciunile care au planat asupra sa, ca ar fi cu tabara lui Roman sau mai putin cu Basescu, punand interesele PD deasupra celor personale sau de grup. În ultimii 15 ani acesta a fost ales de gorjeni de trei ori deputat, dupa 1990 fiind inclusiv secretar de stat in Guvernul Roman si sef al Romsilva.

Noul prefect nu a fost implicat pana acum in scandaluri

Pagina de internet a Camerei Deputatilor il prezinta pe Bejat ca pe un parlamentar activ, cu mai multe initiative legislative sau interpelari ale ministrilor decat a facut oricare alt deputat sau senator de Gorj. Noul prefect nu s-a implicat insa in scandaluri si, din aceasta cauza, opinia publica nu l-a cunoscut atat de mult, mai ales ca tonul oficial cu care acesta face declaratii nu capteaza intotdeauna atentia jurnalistilor.
Bejat a avut insa taria politica sa nu mai candideze pe listele parlamentare atunci cand partidul i-a cerut acest lucru. O mai facuse o data in 1992, an in care a devenit presedinte al Consiliului Judetean, la finalul mandatului sau postul fiind ocupat apoi de doua ori, de deja celebrul Nicolae Mischie. Bejat nu a fost o persoana foarte publica nici in calitate de presedinte, spre deosebire de urmasul sau, care mai tine prima pagina a ziarelor si la un an dupa ce nu mai este in functie.

Liderii politici il agreeaza pe noul prefect

Principalii actori de pe scena politica din judet au avut reactii prea putin diferite fata de decizia cabinetului Tariceanu de a-l instala pe Bejat prefect de Gorj. Aproape toti politicienii sunt de acord ca noul prefect este o persoana echilibrata, capabila sa reprezinte guvernul in teritoriu. Liderul PSD Gorj Florin Carciumaru agreeaza ideea numirii lui Bejat, neavand motive sa critice in vreun fel prestatia de pana acum a acestuia.
„Sunt sigur ca vom colabora bine. Din cate il cunosc va lucra pentru judet. Pentru ei, pentru Alianta, cred ca e cea mai buna varianta, mai ales ca dansul are experienta in administratie, dar si la Bucuresti, in Parlament”. Carciumaru a mai amintit si ca Bejat nu a fost implicat in scandaluri, lucru care conteaza foarte mult pentru noua demnitate pe care o are.
Cei doi politicieni au avut o mica „ciocnire” totusi in iarna lui 2001, cand PSD tocmai castigase alegerile, mai ales in judet, iar primarul ii invitase pe proaspetii parlamentari, inclusiv pe deputatul Bejat, la o discutie pentru a colabora, la Bucuresti, pentru problemele orasului. Deputatul reprezenta insa opozitia si, dupa acea intalnire nu s-a mai implicat in acest gen de intalniri, lasandu-i pe colegii din PSD sa rezolve ei si Nicolae Mischie problemele gorjenilor.
Succesorul de la presedintia Consiliului Judetean, sarbatoritul de ieri, Ion Calinoiu, este si el convins ca va avea o colaborare buna de deja prefectul Stefan Popescu Bejat. „Ma bucur sincer ca e dumnealui in functia asta pentru ca stiu ca are experienta. Ne trebuie liniste la judet si sunt sigur ca vom colabora foarte bine, eu unul fiind deschis la orice forma de dialog”. Calinoiu isi aminteste ca de-a lungul timpului a mai lucrat cu Bejat si crede ca, impreuna, vor putea rezolva probleme administrative ale judetului. „Noi trebuie sa avem un scop comun, acela de a rezolva problemele judetului, politica urmand sa o lasam pentru cand sunt la partide sau, eventual, in campanie”, mai spune presedintele Consiliului Judetean.
Mult mai scpetic si mai hatru in declaratii este fostul coleg de lupta politica al lui Bejat, actualul deputat PUR Pantalimon Manta. Fost prefect longeviv al judetului, umanistul crede ca noul prefect este un om echilibrat, care nu va face abuzuri. Va inselati insa daca va inchipuiti ca Manta vede in Bejat un prefect atat de bun pe cat isi inchipuie pesedistii. „Nu cred ca va face fata la problemele deosebite ale judetului. Pentru asa ceva era nevoie de cineva mai bataios, dar pentru el este o functie care ii incununeaza cariera, mai ales acum in prag de pensionare”, spune Manta.
Prea departe cu gandirea nu este nici fostul coleg de Uniune Nationala deputatul Victor Ponta. Aflat departe de Gorj pentru moment, acesta se astepta ca Bejat sa fie prefect. „Se adevereste astfel ceea ce a spus Basescu in campanie, ca va fi un os de ros pentru toata lumea daca el castiga. Asta este. Eu sper sa fie mai activ decat a fost ca deputat si sa fie mai cunoscut ca atunci nu il prea stia nimeni”, afirma tanarul parlament de Gorj.
De azi incolo se scrie o noua fila in istoria „prefecturala” a judetului. Un bun om de administratie vine intr-o functie in care are ocazia sa isi foloseasca toate cunostintele pe care le-a acumulat si facut la Bucuresti in timpul mandatelor de parlamentar. Prezenta unui ministru important din cabinet poate fi o ocazie buna pentru noul prefect de a incepe deja sa ceara fonduri pentru repararea drumurilor din judet, mai ales ca atunci cand era deputat il interpela frecvent pe Miron Mitrea pe aceasta tema.
Un raspuns il poate obtine chiar azi de la Gheorghe Dobre, mai ales ca acesta, teoretic, ar trebui sa continue finantarea proiectelor la blocurile ANL pe care primaria le-a inceput in vremea lui Mitrea. Pana la lamurirea acestor aspecte, noului prefect nu ii mai ramane decat sa conduca BINE si sa faca ce a promis in campanie electorala: „dreptate si adevar”, mai ales ca la capitolul restituiri pamant si paduri, la care se pricepe de minune, este nevoie urgenta de asa ceva!

GIGI CIUNCANU
 

Deputatul Paveliu le cere gorjenilor
sa-si spuna pasurile

• Acesta a pus la dispozitia alegatorilor numarul de telefon si trei experti parlamentari

Deputatul PNL de Gorj, Sorin Paveliu, si-a stabilit birourile parlamentare, dar si sefii de cabinet care vor tine legatura cu alegatorii. Unul dintre cabinete functioneaza in Rovinari, la sediul primariei, iar un altul in Tg-Jiu, in incinta PNL. Desi bugetul unui parlamentar nu este suficient de mare pentru a acoperi toate cheltuielile, dr. Paveliu a angajat trei experti parlamentari. Munca lor nu este una usoara si nici motivata, salariul fiind unul destul de mic.
Deputatul Paveliu spune ca a observat, mai ales in timpul campaniei electorale, ca cetatenii nu sunt obisnuiti sa comunice cu parlamentarii si in prea putine cazuri se adreseaza lor. În acest sens, pentru a veni in sprijinul gorjenilor care au probleme si pe care le va da curs rezolvarii, Paveliu a pus la dispozitie numarul sau de parlamentar. „Este telefonul platit de Parlament si ca atare gorjenii ma pot suna oricand au o problema pe care o pot rezolva. Numarul este 0726.200.627 si ii sfatuiesc sa nu ezite sa ma sune”.
Expertii parlamentari au fost instruiti pentru munca cu oamenii. Mai intai, pentru a ocupa postul, ei au dat un concurs, proba decisiva fiind cea de limba romana. Ei vor trebui sa-i ajute pe cetateni sa intocmeasca sesizari catre diferite foruri competente, sa-i instruiasca in vederea gasirii unui loc de munca, dar sa se si autosesizeze din presa cu privire la diferite probleme de care un parlamentar nu poate fi strain si in care poate interveni.

Cinci proiecte de lege pana la terminarea vacantei parlamentare

Paveliu este secretarul comisiei permanente din Camera Deputatilor, avand un cuvant greu de spus in ceea ce priveste legislatia in domeniul sanatatii. Pana pe 1 februarie, cand are loc debutul primei sesiuni parlamentare ordinare, Paveliu a declarat ca, alaturi de colegii sai din comisie, va avea gata cinci proiecte de lege pe care le va supune dezbaterii.
El spune ca, pe baza unei sesizari primite din Gorj, va conlucra la un proiect de lege privind asigurarile de malpraxis. Conform legii, cadrele medicale au obligatia de a incheia asigurari de raspundere civila pentru greseli in activitatea medicala. Cand bolnavul nemultumit solicita daune medicului care i-a gresit operatia sau care a facut o eroare medicala, banii vor fi achitati de societatea de asigurari.
Deputatul Sorin Paveliu a declarat ca a primit o sesizare din partea unui gojean potrivit careia in judetul nostru exista un monopol pe piata asigurarilor de malpraxis, in sensul ca doar o singura firma incheie asemenea asigurari. „Cadrele medicale din Gorj s-au aratat nemultumite de monopolul existent. Voi lucra la initierea unui proiect de lege pentru legiferarea malpraxisului, in sensul ca toate firmele de asigurari de sanatate sa incheie asemenea asigurari, in libera concurenta”.
Pentru ca s-au anuntat disponibilizari in minerit, iar peste 500 de mineri gorjeni sunt lasati pe drumuri, deputatul Paveliu a purtat intalniri cu reprezentanti lor pentru a cunoaste indeaproape problema. „Voi face tot posibilul pentru a-i ajuta pe acesti oameni si am in vedere tot o initiativa legislativa. Platile compensatorii nu pot compensa un loc de munca. De aceea trebuie create alternative, alte locuri de munca, iar daca acestea vor fi refuzate, sa se accepte plati compensatorii. Trebuie sa vedem, ca o a doua etapa, daca se pot face derogari de la legea pensionarii, in sensul ca minerii disponibilizati aflati in prag de pensionare sa fie scosi la pensie”
„Nu sunt nici ministru, nici prefect, insa parlamentarul nu are o forta neglijabila. Voi lucra cu colegii mei inclusiv la modificarea unor legi, cum ar fi cele referitoare la transparenta decizionala si contenciosul-administrativ”, a mai precizat Paveliu.
Cert este ca toti cei opt parlamentari de Gorj trebuie sa actioneze in aceasta directie, pentru ca fiecare dintre noi le-am acordat girul pentru a ne reprezenta interesele in Parlament.

IRINA IRINOIU
 

Liderii Aliantei D.A. Gorj si-au dat mana pentru sustinerea lui Cilibiu

Bejat si Morega, co-presedinti ai Aliantei PNL-PD in Gorj, si-au exprimat in scris sustinerea pentru numirea lui Nicolae Cilibiu in postul de secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului. Adresa de sustinere este semnata si de cei doi parlamentari de Gorj ai Aliantei, Sorin Paveliu si Marcel Romanescu.
Potrivit semnatarilor, energia si mineritul sunt domenii vitale pentru Gorj, astfel incat interesele gorjenilor ar fi mai bine reprezentate de noua putere daca postul de secretar de stat care gestioneaza aceste domenii ar fi gorjean, ca si pana acum. Pentru ocuparea acestui post, sindicatele miniere conduse de Marin Condescu au anuntat ca il sustin pe Ionel Mantog, directorul de Resurse Umane din cadrul SNLO, care ar avea si sustinerea lui Bejat, aspect neconfirmat de acesta, care a declarat doar ca „a fost o discutie in acest sens”.
Numai ca Bejat a semnat iata pentru Cilibiu, alaturi de Morega si cei doi parlamentari, semn ca lupta ramane deschisa. Argumentele celor din Alianta in favoarea lui Cilibiu sunt acelea ca acesta a lucrat in domeniul minier, cunoaste bine realitatile Gorjului si a obtinut rezultate bune si in domeniul privat, acesta ocupandu-se de afaceri in ultimii zece ani.

ROXANA STOIAN
o

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora
:: powered by A. T. Labs ::