Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

 

Cu Vâlcea,

Ultimul test pentru Pandurii

Antrenorul Teixeira întinde capcane adversarilor folosind în ultimul amical rezervele

Sâmbătă, de la ora 15.00, pe terenul sintetic din Complexul Sportiv, Pandurii vor juca ultimul meci amical înaintea reluării campionatului. Adversara gorjenilor este divizionara secundă, CSM Rm. Vâlcea, echipă care trage la promovare în primul eșalon.

Teama de spionaj

Ultimul test al pandurilor înaintea reluării campionatului ar putea fi o ultimă repetiție pentru Poli Timișoara. Însă, tehnicianul pandurilor, Joaquim Teixeira, de teama spionajului venit din partea celor de la Timișoara, anunță că nu va folosi echipa de bază. „Jocul cu Vâlcea are o importanță relativă deoarece ne aflăm la opt zile de începutul campionatului. Voi folosi jucători de care am mai puțină nevoie la meciul cu Poli Timișoara pentru a evita accidentările. Cei de la Poli Timișoara nu mai trebuie să trimită spioni să vadă jocul pentru că nu voi folosi titularii”, este mesajul trimis de antrenorul portughez rivalilor de peste o săptămână.

Protejează terenul

Inițial a fost stabilit ca meciul de sâmbătă să se joace în nocturnă de la ora 18.30, însă vremea nefavorabilă i-a determinat pe oficialii gorjeni să schimbe ora de disputare. „Cei de la club au spus că iarba naturală nu este în condiții bune de aceea suntem nevoiți să jucăm pe terenul sintetic. Și eu aș dori să joc pe iarbă naturală, dar nu se poate și de aceea voi modifica echipa. Vreau să evit accidentările pentru că gândurile mele sunt la jocul cu Poli Timișoara, de aceea voi menaja titularii”, a mai spus Teixeira.

Mulțumit de lot

Joaquim Teixeira spunea, după meciul cu Minerul Lupeni de săptămâna trecută, că ar mai vrea în lot un jucător de profil atacant. Chiar tehnicianul a oferit și un nume de jucător, Julio Cesar, fotbalist care între timp a ajuns în Azerbaidjan. Cum în nenumărate rânduri, Teixeira a menționat că atacul este „călcâiul lui Ahile”, era clar că se vizează întărirea acestui compartiment. Acum, tehnicianul s-a răzgândit și a declarat că este mulțumit de ceea ce are în lot. „Nu mai am nevoie de nici un jucător. Plecăm la drum cu ce avem”, a declarat ieri antrenorul pandurilor.

COSMIN BRUJAN

 

Handbal, Liga Națională / Energia – Romvag Caracal

Victorie sigură

Energia Pandurii joacă acasă împotriva cele mai slabe echipe a campionatului, așa că nu se pune decât problema scorului

Energia Pandurii va juca, duminică, 17 februarie pe propriul teren împotriva celei mai modeste echipe din Liga Națională, Romvag Caracal. Fără nici un punct câștigat până acum în campionat, caracalenii sunt victime sigure la Târgu Jiu, singura necunoscută fiind diferența de scor la care gorjenii vor câștiga. „Mă mulțumesc și cu o victorie la un gol, însă e și normal că vrem să câștigăm la un scor cât mai mare. Ne interesează și golaverajul”, a declarat Sorin Toacsen.

Se tem de ei înșiși

Poate cel mai ușor meci pe care Energia îl are pe teren propriu este abordat de handbaliștii gorjeni la fel ca un derby cu Steaua sau Constanța. „Pentru noi acest meci este greu, îl luăm în serios pentru că nu dorim să desconsiderăm adversarii. Trebuie să fim serioși, trebuie să jucăm pentru rezultat. Vrem cele două puncte și atât”, a mai declarat Toacsen.
Și președintele Gore Popescu atrage atenția asupra potențialului pericol de a desconsidera pe Romvag Caracal. „Concentrare, seriozitate și îndeplinirea obiectivului de a câștiga cele două puncte”, a spus Popescu.

C.BRUJAN


A venit Djakpa

De vineri dimineață, Teixeira poate miza la antrenamente și pe ivorianul Constant Djakpa. Acesta a fost învoit de Federația de Fotbal din Coasta de Fildeș pentru a fi în lotul echipei sale naționale care a participat la Cupa Africii.
Jucătorul african a efectuat vineri primul antrenament sub comanda lui Teixeira, și mai mult ca sigur nu va evolua întreg meciul de duminică. Oricum, pentru primele două meciuri, Djpakpa este suspendat după cartonașul roșu primit în ultimul meci de la Galați.

 

   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

  
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.