Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
POLITICĂ

 

Liberalii se plâng că le sunt interceptate telefoanele

Victor Banța, vicepreședinte PNL Târgu-Jiu: „Îmi sunt ascultate telefoanele de foștii securiști”

1Doi reprezentanți ai PNL Gorj au declarat, ieri, într-o conferință de presă, că au telefoanele ascultate și au acuzat procurorii anticorupție de faptul că ar sta în spatele interceptării convorbirilor lor. Victor Banța, vicepreședintele PNL Târgu-Jiu, a declarat c㠄de un an de zile de când este PNL la guvernare, fără fostul PD, și de când am intrat în AGA la Complexul Energetic Turceni, am simțit că îmi este ascultat telefonul. Eu sunt foarte atent în tot ceea ce fac și în tot ceea ce vorbesc la telefon, așa că nu au cum să-mi facă un dosar penal. Problema este că eu nu mă mai pot comporta normal în discuțiile private și nu mai am intimitate în convorbirile telefonice pe care le port. Nu există dovezi în convorbirile mele care să le permită procurorilor să îmi deschidă un dosar penal. Nici măcar nu mai pot vorbi la mișto, că mă trezesc că mi se face dosar ca domnului Morega”.
Întrebat fiind dacă există un mandat de ascultare a telefonului în cazul său, Banța a declarat că telefoanele îi sunt ascultate în mod ilegal. „Mă gândesc să fac demersuri la CNSAS, pentru că cei care îmi ascultă telefoanele sunt foștii securiști, care pot fi și actualii urmăritori. Asistăm cu stupoare la renașterea procurorilor staliniști prin fapte ce afectează grav procesul de justiție. Dosarele sunt făcute la comandă politică, prin stilul vechii poliții politice. Trebuie să luăm poziție pentru apărarea statului de drept. Este păcat de tinerii care au murit în Revoluția din decembrie’89. De ce au murit acei tineri? Ca să ne întoarcem înapoi de unde am plecat! Încă nu am o dovadă certă că îmi sunt ascultate telefoanele, dar voi întreprinde demersurile legale când voi avea o dovadă concretă. Acestea sunt fenomene evidente pentru mine, pentru că cei care ascultă sunt niște neprofesioniști și se află în solda unor interese”, a precizat Banța, angajat al unei companii de telefonie fixă și specialist în domeniu.

PNL nu se teme de nici un procuror

Nici Gheorghe Orzan, vicepreședintele PNL Gorj, nu s-a lăsat mai prejos. „Cele prezentate sunt o stare de fapt și vom trece peste orice amenințări și peste orice. Mie nu îmi este frică de nici un procuror de la DNA, DIICOT sau de oriunde ar fi el. Atâta vreme cât fac afaceri legale, care nu aduc nici un fel de prejudiciu, nu îmi va fi frică de nimeni”, a conchis omul de afaceri Gheorghe Orzan.
Un alt vicepreședinte al PNL Gorj, Valeriu Barbulea, membru în Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Rovinari, a ținut să precizeze că nu se plânge de faptul că i-ar fi interceptat convorbirile. Barbulea a precizat că doar soția sa îi mai ascultă din când în când telefonul, el nefiind implicat în afaceri sau în situații care să impună o eventuală ascultare a convorbirilor sale.

LEONARD FILIP

 

Top secret pentru un sondaj al democrat-liberalilor motreni

1Partidele politice, care au organizații în municipiul Motru, au început să facă sondaje în localitate, nu doar pentru a vedea care sunt șansele candidaților de primari, ci și pentru a stabili componența listelor de consilieri.
Ultimul sondaj a fost făcut de PD-L Motru, sub directa observație a lui Constantin Severus Militaru, președintele organizației motrene. Acesta ține însă secret sondajul cu pricina, motivând că: „Nu avem verde de la Ionel Manțog”. Cu toată secretomania lui Militaru, câteva date au „transpirat” totuși în cotidian. Astfel, potrivit unor surse credibile, în sondajul PD-L Motru - Dorin Hanu are 55%, urmat de Ion Iorga 11%, Ion Sanda 10,5%, Marian Urucu și Sever Militaru câte 5%, iar la partide politice - PSD 38%, PD-L 31%, PRM 7%, restul, inclusiv PNL, acumulând procente sub pragul electoral. Am încercat să obțin datele exacte chiar de la Militaru, însă acesta nu le-a furnizat, respectând ordinele lui Manțog.
Analizând însă situația din zonă, comparativ cu alegerile anterioare, putem concluziona: Ion Sanda și Ion Iorga au mai multă susținere în sate. Dacă nu candidează Iorga, procentul electoral al lui Sanda crește, Militaru și Urucu au cele 5 procente din oraș, iar dacă nu candidează Militaru procentele lui intră în zestrea lui Hanu, pentru care motrenii din municipiu vor vota în marea lor majoritate.
Liderii democrat liberali estimează o prezență la vot de circa 10.000 de alegători și un prag electoral de 600 de voturi, ceea ce ar îngreuna accesul în Consiliul Local al unor partide mai slab cotate. Unele calcule prevăd un Consiliu Local format din 3 partide: PSD, PD-L și PRM, situație convenabilă lui Militaru, care este convins că în disputa cu PSD, PRM ar putea hotărî cine va fi viceprimarul municipiului Motru. El se așteaptă ca peremiștii să nu-l susțină pe Tudor Dobrică. Dacă ar intra și liberalii, lucrurile s-ar putea întoarce împotriva democrat liberalilor.
De altfel Ion Cojocaru nu recunoaște corectitudinea sondajului lui Militaru: „Îl țin la seif pentru că nu-i pot garanta corectitudinea. Procentele lor sunt umflate cu bună știință”.
La sedii sau în diverse locații, cu toate că n-au stabilit listele de candidați, activiștii de partid au început să experimenteze.
Ion Sanda s-a dus la primarul Hanu și au vorbit despre o înfruntare electorală curată, convins fiind că atacurile PRM asupra lui Hanu vor fi și sub centură.
Sanda a declarat: „Eu și Hanu ne respectăm și suntem 2 profesioniști care dorim o campanie decentă. Eu am făcut o afirmație cum că PSD a luat purici, dar nu cu referire la Hanu sau Dobrică, ci iată, la cei 500 care s-au și grăbit să semneze pentru PSD”.
Și Hanu crede că dacă va exista al doilea tur de scrutin l-ar putea avea adversar pe Sanda. „Cred că voi câștiga din primul tur, dar dacă va fi un tur II, cu siguranță ne vom înfrunta eu și Sanda”. Mingea și miza electorală sunt deja discutate și la colțul străzii de către motreni.

C. BUNILĂ

 
   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.