Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
POLITICĂ

 

Ponta declară:

„Manțog a încercat să-i ia la PD-L pe Cârciumaru și Hanu!”

1Toate formațiunile politice din Gorj se pregătesc de „lupta” electorală, se fac ultimele sondaje pentru a vedea cum stau candidații în opțiunile electoratului și, evident, se încearcă noi racolări. Cel mai prost, în privința candidaților pentru primării, stau democrați-liberalii. Partidul cu cel mai mare procentaj la europarlamentare are cel mai mare deficit de candidați. Așa că s-au gândit să împrumute de la alte partide. Se avansează sume pentru post și pentru vot mai ales pentru președinția Consiliului Județean Gorj, un post pe care PD-L și-a propus să-l câștige în Gorj.
Deputatul de Gorj Victor Ponta a declarat într-o emisiune televizată că, recent, liderul Partidului Democrat-Liberal din Gorj, Ionel Manțog, le-a făcut o ofertă celor doi primari de municipii, viitori candidați pentru aceleași funcții ai PSD-ului: „Fostul nostru coleg de partid, domnul Ionel Manțog, a încercat să-i convingă pe cei doi primari ai noștri de municipii, Florin Cârciumaru și Dorin Hanu, să treacă la PD-L. Evident că nu are nicio șansă, însă omul încearcă”, a declarat deputatul Victor Ponta. Acest lucru arată că PD-L are o lipsă acută de candidați pentru alegerile locale.
Florin Cârciumaru și Dorin Hanu, primarii municipiilor Târgu-Jiu și Motru, au declarat că rămân pe listele PSD.

GABRIELA MLADIN

 

 

 
 
   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.