În hărmălaia politică de la București, a trecut aproape neobservată o declarație făcută de un politician german, cu bătaie până pe malurile Dâmboviței. Trebuie să le spunem românilor: «Prieteni, așa nu mai merge!», a tunat Volker Kauder, liderul grupului conservator din parlamentul german, referindu-se la concluziile raportului Comisiei Europene asupra justiției din România. Concluzii care nu ne sunt deloc favorabile, ba dimpotrivă: cele mai importante evidențiază talentul nostru de a simula lupta cu marea corupție, pe care în realitate o mângâiem pe creștet.
Occidentalii politicieni, diplomați sau oameni de afaceri - s-au obișnuit deja cu obiceiurile fanariote din Republica Șmenărească România (RSR). Sau din Republica Șperțărească România (tot RSR). Ori din Republica Șpăgăreasă România (de asemenea, RSR). Însă bunele lor maniere i-au împiedicat să ne-o spună pe șleau: măi băieți, terminați cu prostiile, că întoarcem foaia! Nu, au preferat să ne invite prin saloanele lor de cinci stele, să ne trateze cu șampanie fină și să ne sugereze delicat: nu vă supărați, ar fi în interesul tuturor, dar mai ales al țării dumneavoastră, să luptați împotriva corupției.
Ai noștri, șperțari profesioniști, au dat din cap yes, yes, Mister, of course, ja, ja, Herr, si, signore, oui, Monsieur, biensur -, dar și-au văzut liniștiți de combinațiile lor. Justiția a continuat să poarte botnița pusă de politicieni, astfel încât a pescuit doar plevușca, fără a-i deranja pe marii rechini.
Europa ne-a tot rugat să facem curățenie, fără să-și dea seama cât de naivă poate fi: de cele mai multe ori, stătea la masă chiar cu șperțarii! Iar aceștia continuau să zică: yes, Mister, oui, Monsieur, ja, Herr, si, signore, ca și cum i-ar fi putut crede cineva că se prezintă singuri la pușcărie, cu periuța de dinți în bocceluță.
Naivitatea occidentală ne-a costat aproape două decenii de regimuri hoțești, în care politicienii corupți au făcut averi în loc să se odihnească după gratii. Acum, vine un neamț și-și strigă revolta: Trebuie să le spunem românilor: «Prieteni, așa nu mai merge!». E cam târziu, dar știți cum se zice: mai bine mai târziu decât niciodată.
Strigătul de disperare al lui Volker Kauder arată cum trebuia să se comporte Europa cu șperțarii noștri încă de la început: punându-le oglinda pentru a-și admira chipurile hidoase, nu invitându-i în saloane de cinci stele. Abia ieșiți din negura comunismului, noi aveam nevoie de asistența energică a Occidentului, iar Occidentul avea pârghiile necesare pentru a ne ajuta să ieșim din mocirlă. Nu s-a grăbit s-o facă, preferând să joace golf cu compatrioții noștri puși pe căpătuire, ba chiar făcând afaceri profitabile cu ei.
În acești ani bezmetici, n-ar fi stricat ca Europa de Vest să-și amintească faptul că și ea s-a aflat, odată, la pământ: la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Atunci, salvarea i-a venit de la pragmatismul Americii, care nu a pierdut vremea cu rafinamente de salon, ci a trecut direct la Planul Marshall.
Ce bine ne-ar fi prins și nouă un Plan Marshall după căderea lui Ceaușescu! Altfel ar fi arătat România anului 2008. Și, probabil, altfel se desena harta averilor din România. Fără șperțarii care au încălecat justiția
