Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
DEZVĂLUIRI

 

DNA a cerut arestarea medicului „Sterilet”

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut arestarea medicului Cristinel Vodislav pe motiv că acesta ar încerca să influențeze anumiți martori din dosarul intitulat afacerea „Steriletul”. Judecătorii Curții de Apel din București au refuzat cererea procurorilor.

Medicul Cristinel Vodislav, reprezentant legal al S.C.Vodimedicor SRL Târgu-Jiu, a fost trimis în judecată în luna noiembrie a anului trecut. Procurorii DNA l-au acuzat pe acesta, alături de alte persoane din fosta conducere a Ministerului Sănătății, de săvârșirea a două infracțiuni, în speță de dare de mită, două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani și instigare neurmată de executare la infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, în perioada 13 decembrie 2002 – 31 ianuarie 2003, numiții Baciu Remus Virgil și Druță Daiana-Elena, în calitate de președinte, respectiv membru al Comisiei de licitație națională organizate de Ministerul Sănătății și Familiei în anul 2002 pentru achiziționarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg-Jiu a unui contract de achiziție publică în valoare totală de 223.000 USD, având ca obiect achiziția a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A. 

Sterilete la suprapreț

Prin acest contract, Ministerul Sănătății și Familiei a achiziționat sterilete la prețul unitar de 46,15 RON, în condițiile în care prețul de import unitar al steriletului era de 1,54 RON, iar prețul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin rețeaua farmaceutică era de 9,06 RON. Astfel, bugetul Ministerului a fost prejudiciat cu suma de 178.000 USD.
Pentru înlesnirea atribuirii acestui contract, Baciu Remus Virgil a primit de la medicul Vodislav, cu titlu de mită, suma de 67.000 RON, în numerar și prin transfer bancar de la firma S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg-Jiu. Pentru a ascunde natura reală a acestei sume, Baciu Remus Virgil, fost consilier al ministrului Sănătății, a determinat-o pe concubina sa, avocata Deac Ileana-Adriana, în cadrul Baroului București, să întocmească un contract de asistență juridică ce viza soluționarea unui litigiu inexistent al S.C. Vodimedicor S.R.L. cu o firmă de transport aerian.
Pentru ajutorul dat la atribuirea acestui contract, Druță Daiana-Elena a primit cu titlu de mită, în baza unei înțelegeri prealabile, suma de 25.150 RON pe care la data de 6 noiembrie 2002, ziua semnării contractului de achiziție publică, Cristinel Vodislav i-a transferat din contul societății sale în contul unei agenții de turism din București pentru plata a patru pachete turistice la Paris. Pachetele erau valabile pentru perioada 9-18 noiembrie 2002 și aveau ca beneficiari pe Druță Daiana-Elena, soțul acesteia și alte două persoane din anturajul lor.
În cursul cercetărilor, pentru a-și susține versiunea potrivit căreia tatăl său (actualmente decedat) a administrat exclusiv și a făcut toate demersurile pentru participarea S.C. Vodimedicor S.R.L. la licitația în cauză, Cristinel Vodislav a încercat, fără finalitate, să o determine pe una din martorele audiate în cauză să depună mărturie mincinoasă. Având în vedere acest lucru, procurorii DNA au cerut arestarea medicului Vodislav. Judecătorii Curții de Apel din București au refuzat însă arestarea medicului.

IRINEL CEURANU

 

 

   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ


 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.