Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SOCIAL

 

Matilda Biru, pictorița de icoane

Matilda Biru este în vârstă de 63 de ani și locuiește împreună cu mama sa în Dobrița. În camera în care stă domnește o atmosferă calmă și caldă ce emană din icoanele atârnate pe pereți.

„Începuturile au fost grele pentru că nu am absolvit o școală în domeniu. Până m-am învățat să combin culorile, am lucrat la niște copii după pictori ruși. Am mai învățat, am mai citit. Am desenat de când mă știu. Așa m-am trezit. Desenând”, spune Matilda Biru.  Primele desene au fost realizate în școala primară. „Primul desen pe care l-am realizat a fost un pom de iarnă. I-a plăcut învățătorului meu foarte mult. Acest lucru m-a motivat”, adaugă pictorița. O altă etapă în viața artistei a fost caracterizată de studiul mâinilor și al figurilor umane. „La un moment dat am desenat mâini. La școala profesională am fost renumită prin desenele pe care le realizam. Am desenat-o pe mama în timp ce lucra la o perdea. După câteva zile portretul meu a fost publicat”, spune aceasta. Îi place să realizeze portrete pentru că poate să redea chipurile umane în toată expresivitatea lor.

Icoane pentru familie

Zecile de icoane realizate pe parcursul anilor le-a împărțit pe la rude și pe la prieteni. Prima lucrare pe sticlă a fost Sfântul Gheorghe. „Familia e mare, iar majoritatea icoanelor pe care le-am realizat, le-am oferit lor ca amintire”, istorisește aceasta. Combinația de culori o apropie de mama sa în vârstă de 90 de ani. „Mama mea are 90 de ani. Cel mai mult în viață a iubit cusutul. În ceea ce a realizat se observă o mare combinație de culori”, adaugă femeia. Icoanele nu au reprezentat o afacere pentru Matilda Biru, ci reproducerile. „Am vândut reproduceri după artiștii ruși. Cred că arta lor este mai apropiată de a noastră. De asta îmi plac așa mult”, afirmă pictorița. Temele sale preferate tratează teme precum „Raiul”, „Sfântul Gheorghe”, „Nașterea lui Iisus”, „Fecioara și pruncul”. Cromatica abordată este una personală în care domină culorile calde. Dar arta necesită timp, iar Matilda Biru nu l-a avut niciodată din plin. „Nu am avut timp să mă țin de așa ceva. Această artă cere timp. Ar fi frumos să nu am altceva de făcut, dar asta nu se poate întâmpla, mai ales că sunt singură și toate au îmbătrânit în jurul meu”, încheie pictorița.

ANA ANDREI

 

Noi campusuri în Târgu-Jiu

Două campusuri se vor construi anul acesta la Târgu-Jiu. Este vorba despre un campus la Liceul cu Program Sportiv și la Colegiul Național „Virgil Madgearu”. Ramona Evulescu, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Târgu-Jiu, afirmă că elevii vor avea la dispoziție toate cele necesare, de la cămin, cantină, sală de sport și piscină. De asemenea, tot în cursul acestui an, de piscină se vor bucura și elevii Grupului Școlar Bârsești.

(C.P.)

 

În anul 2007,

Mii de salariați puși pe liber

Aproape 2000 de salariați gorjeni au fost disponibilizați în cursul anului trecut. Agenții economici care au contribuit cel mai mult la acest fapt sunt societățile comerciale Star Glass (430), Uzina de Reparații Târgu-Jiu (238), Uzina Mecanică Sadu (447) și Galaxi Tabaco (183). Potrivit Mariei Modrea, purtător de cuvânt în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj,  numărul angajaților care și-au pierdut locul de muncă anul trecut este de 1988 persoane. Salariații disponibilizați au beneficiat însă, înainte de a fi dați afară, de servicii preconcediere. Mai exact, AJOFM a pus la dispoziția celor propuși pentru concediere, lista cu locurile de muncă vacante și facilitățile de care trebuie să beneficieze.
„Serviciile de preconcediere reprezintă un ansamblu de măsuri pentru prevenirea șomajului acordate (în perioada preavizului) persoanelor care urmează a fi disponibilizate, în scopul reintegrării acestora pe piața muncii”, adaugă Modrea. Potrivit legii, de aceste facilități pot beneficia persoanele care urmează să-și piardă locul de muncă în cazul unor restructurări ale activității ce conduc la modificări substanțiale ale numărului și structurii profesionale a personalului și la cerere, oricărei persoane amenințată de riscul de a deveni șomer. De asemenea, angajatorul este obligat să înștiințeze agenția cu 45 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere. Cu toate acestea, numărul celor disponibilizați este mult mai mic față de 2006, când au fost puse pe liber circa trei mii de persoane. Pe de altă parte, Modrea spune că în 2007 peste 9000 de persoane și-au găsit de lucru în diverse ramuri de activitate.

C. PÂRVAN 

Grupurile sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa „ar trebui” numai că proprietarii acestora preferă să tragă apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul în care arată WC-urile.
„Gândacul”, un simbol al mizeriei, va fi „steaua” acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare.

 

1Policlinica Târgu-Jiu

A dat Sfântu’ și au fost modernizate și budele de la Policlinica Târgu-Jiu. Normal, fără a avea utilități că deh, oamenii vin pregătiți de-acasă, cred medicii. Așa că oglinda este cea mai „utilă utilitate” existentă la grupul sanitar de la Policlinică. Din fericire, femeile de serviciu au devenit mai hărnicuțe și au învățat să folosească mopul. În rest, luați-vă hârtie igienică pentru că la buda asta nu o să găsiți așa ceva nici dacă o căutați cu lupa.

- mediu toxic
- ca în fundu' grădinii
- daca nu ai de ales
- acceptabil
- modelul occidental și în Gorj

 



 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.