Justiţia gorjeană ucide!

• Bătrânii mor în sălile de judecată, judecătorii
beneficiază de celeritate

Un bătrân care-şi căuta dreptatea în instanţele de judecată din Gorj, a murit, ieri, în timp ce aştepta să i se judece cauza. De zece ani, bătrânul, profesor de matematică, s-a deplasat şi de două ori pe lună pentru ca magistraţii să-i dea un verdict în privinţa unui teren aflat în litigiu. Era un drept al său pentru care judecătorii trebuiau să-şi dea verdictul. N-a mai apucat să afle care este acesta pentru că a decedat. Zece ani şi cauza sa nu a mai fost finalizată. Pentru judecătoarea Ecaterina Manţog s-a aplicat o altă metodă: viteză în judecarea cauzei sale. Colegii săi magistraţi din Craiova au soluţionat dosarul de corupţie în doar o lună şi jumătate. Nu întâmplător Justiţia este cea mai hulită instituţie a statului, diferenţele sunt evidente.

Orice justiţiabil care a intrat în sălile de judecată ale instanţelor din România ştie că trebuie să aibă timp şi bani pentru a duce la sfârşit cauza pentru care se judecă. Sună deja cunoscut amânare pentru „lipsă de procedură”, „citarea martorilor”, „numirea expertului”, „consultarea expertizei” şi alte astfel de motive de amânare a judecăţii. Procesele pot dura ani de zile şi chiar zeci de ani, iar unii dintre cei care apelează la Justiţie pentru dreptate nu mai apucă să se bucure de ea. Este şi cazul profesorului Grigore Lupulescu, un pensionar care la vârsta de 77 de ani făcea naveta, şi de două ori pe lună, din Bălăneşti pentru a stabili situaţia juridică a unei „palme de pământ”. Bătrânul s-a aşezat pe o bancă din sala de judecată şi a leşinat acolo, decedând la scurt timp. În zadar au încercat persoanele din jur şi jandarmii care asigură paza Tribunalului să-i acorde primul-ajutor. O ambulanţă a sosit la faţa locului după cinci minute, dar echipajul nu a putut decât să constate decesul bărbatului. Fiul bătrânului, Cătălin Lupulescu a declarat că tatăl său se judeca de zece ani pentru o suprafaţă de teren care i-ar fi aparţinut şi ar fi fost revendicată de alte persoane. Persoanele respective au câştigat procesele cu familia Lupulescu, iar bătrânul avea de achitat daune de 10.000 de lei. Cum s-au simţit oare judecătorii când au văzut că în instituţia lor un justiţiabil a murit căutându-şi dreptatea de zece ani?

Două termene şi dosaru-i gata!

În paralel cu această cauză, readucem în atenţie un dosar în care judecătorii au fost extrem de rapizi. Este vorba despre o faptă gravă de corupţie, în care iuţeala magistraţilor arată că atunci când sunt puşi chiar ei în pielea justiţiabililor totul merge „ceas”. Vă amintiţi , probabil, dosarul judecătoarei Ecaterina Manţog în care era acuzată că a făcut un fals pentru a ascunde o faptă de corupţie. În acest dosar, magistraţii au judecat cauza cu celeritate în condiţiile în care instanţele de judecată din ţară au avut, de sărbători, vacanţă. În data de 5.11.2007, DNA trimite dosarul la Curtea de Apel Craiova, instanţa competentă să judece cauza. Imediat dosarul a fost înregistrat şi i s-a dat un termen de judecată de două săptămâni. La primul termen s-a stabilit ca pentru următorul termen să fie citaţi martorii. Şi la următorul termen au fost audiaţi toţi cei patru martori, respectiv Ion Vulpe, Elena Vulpe, Gheorghe Drăgătoiu şi Ionel Manţog, soţul Ecaterinei. În aceiaşi zi, judecătorii din Craiova au luat dosarul în pronunţare. Doar două termene, atât a durat judecarea unei fapte de corupţie făcută de un judecător. De ce atâta rapiditate? Pentru stabilirea cât mai urgentă a nevinovăţiei.
De multe ori am văzut judecători nemulţumiţi de eticheta pusă de către opinia publică asupra Justiţiei. Explicaţiile lor păreau, oarecum, argumentate în sensul că doar o parte câştigă dintr-un proces, în timp ce nemulţumiţii fac imaginea proastă Justiţiei, devenind subiectivi. Totuşi, ce explicaţii mai găsesc în astfel de situaţii, când bătrânii, oamenii fără venituri, cu altă pregătire decât juridică, mor pe scările instanţelor în căutarea dreptăţii. Şi pe ele au umblat zeci de ani.
Pentru unii instituţia este atât de cunoscută încât dacă îi legi la ochi ajung fără probleme în ea. Pe de altă parte, judecătorii corupţi care trebuie judecaţi de colegii lor nu sunt plimbaţi prin sălile de judecată. Probabil că fiecare magistrat care judecă se gândeşte că ar putea fi el în locul celui judecat. În orice caz, nu pot să nu transmit mesajele oamenilor care au asistat, ieri, la tragicul eveniment în care bătrânul a decedat în sala de judecată. „Ruşine!”.

GABRIELA MLADIN