|
| |
AGENDĂ
PUBLICĂ
|
Zeci de mașini verificate la eșapament
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au efectuat mai multe acțiuni
de control în care au verificat concentrația de noxe emisă
de autoturismele gorjenilor. Altfel spus, în cursul acestei
săptămâni, echipaje formate din salariați ai Gărzii de Mediu
și ai Registrului Auto Român au staționat în zonele Drăgoieni
și Iezureni. În aceste localități au fost oprite 41 de autoturisme,
fiind aplicate cinci sancțiuni în valoare totală de 40 milioane
de lei, afirmă șeful Gărzii de Mediu Gorj, Ovidiu Ilie. În
urma acestor controale s-a constatat că cele mai mari concentrații
de noxe au fost înregistrate la eșapamentul autoturismelor
vechi, șoferii acestora trebuind să achite amendă pentru
poluarea atmosferică pe care o fac prin folosirea respectivelor
mijloace de transport.
(I.C.) |
| |
Electrica Oltenia va deveni CEZ Distribuție
SA
Electrica Oltenia, alături de Electrica SA și CEZ România
SRL, au întocmit un studiu de fezabilitate pentru separarea
activității de distribuție de cea de furnizare, în conformitate
cu cerințele impuse de Uniunea Europeană. Astfel, Electrica
Oltenia s-a separat, înființându-se CEZ Distribuție SA și,
la 15 martie, se va înființa și CEZ Vânzare SA, cu sediul
în Craiova. CEZ Vânzare SA va prelua 69 de angajați și va
deservi clienții eligibili și pe cei care nu își aleg furnizorul,
iar CEZ Distribuție SA va prelua restul angajaților Electrica
Oltenia și se va ocupa doar de partea de distribuție a energiei
electrice.
Directorul general al Electrica Oltenia, care va conduce
CEZ Distribuție SA, Gabriel Negrilă, a declarat că dorește
să îmbunătățească activitatea privind distribuția de energie
electrică prin reducerea pierderilor din rețeaua de distribuție,
reducerea numărului întreruperilor în alimentarea cu energie
electrică și reducerea timpului de intervenție în cazul apariției
vreunei defecțiuni.
Ales Damm, director Vânzări și Achiziții Energie Electrică
CEZ România, a precizat că CEZ Vânzare SA se va ocupa de
achiziția de energie electrică, vânzarea ei, facturarea consumului
și încasarea contravalorii energiei electrice consumate.
Timpurile vechi se schimbă, cânt clienții români erau obligați
să lucreze cu același furnizor, acum există libertatea de
a alege. Pentru a avea succes, trebuie să se schimbe mentalitatea
și modul de abordare. Vrem performanță și calitate la serviciile
oferite clienților, a mai spus Ales Damm.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Bursa - și pentru gorjeni
|
Evoluția Bursei de Valori București |
Vineri a fost o zi cu prețuri în creștere pentru întreaga
Bursă. Indicele BET a crescut cu 1,10%, BET-C cu 0,80%, iar
BET-FI cu 1,18%.
Valoarea tranzacțiilor a depășit 33,68 milioane lei (9,95 milioane EURO), fiind
susținută de SIF Oltenia (6,61 milioane lei), SIF Transilvania (4,07 milioane
lei), SIF Moldova (3,84 milioane lei).
Au fost tranzacționate 1400 acțiuni ARTEGO, la un preț mediu
de 5,2000 lei/acțiune, ultima tranzacție încheindu-se la 5,25
lei, în creștere cu 0,96% față de ieri, precum și 35000 acțiuni
STAR GLASS la prețul de 0,3490 lei/acțiune, în creștere cu
1,16%.
Cotații la Bursa de Valori București
Data: 23.02.2007

Informații furnizate de: S.S.I.F. IFB FINWEST S.A. Ag. Tg.Jiu
Str. T. Vladimirescu nr. 54, tel. 21.80.60.
|
| |
Programul întreruperilor în alimentarea cu energie electrică pentru lucrări de întreținere și reparații
LUNI 26. 02.2007
08:00 18:00 Iezureni (parțial), Cartier Bîrsești și str.
Slobozia mun. Tg-Jiu
08:00 18:00 Str. Prelungirea Ec. Teodoroiu, Ciocîrlău,
Ulița Sichitiu - mun. Tg-Jiu
08:00 18:00 Sat Strâmba Vulcan - com. Ciuperceni
08:00 16:00 Sat Ciupa - Com. Berlești
08:00 18:00 Satele Pojogeni, Cărbunești oraș Tg-Cărbunești
08:00 18:00 Sat Pârâu - Com. Jupânești
08:00 18:00 Sat Frasinu (parțial) com. Vladimir
08:00 16:00 Satele Fărcășești, Valea cu Apă, Peșteana de
Jos com. Fărcășești
08:00 18:00 Sat Plopșoru Com. Plopșoru
08:00 16:00 Sat Bobu Com. Scoarța
08:00 16:00 Sat Căpreni Com. Căpreni
08:00 16:00 Bl. 10, cartier 23 August oraș Tg-Jiu
08:00 16:00 Satele Vaidei, Curpen com. Stănești
08:00 16:00 Str. Petrești, Sf. Dumitru, Fundătura Sf. Dumitru
oraș Tg-Jiu
08:00 16:00 Sat Lupoaia com. Cătunele |
| |
|
|