Nr. 1084, Vineri 23 Februarie 2007                                                                                                                          Cotidian editat de GNC Press Impact în Gorj

Curs valutar
Prima pagină
Impact întreabă

Ce părere aveți despre politicienii-jurnaliști ?
.:: raspunde ::.

 
Tiraj auditat de BRAT
 
 
 
 

Afacerea „pixul și agenda”, sub lupa polițiștilor

Un nou dosar penal se află pe masa polițiștilor de la Serviciul Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Gorj, vizând contracte încheiate de SNLO. De data aceasta, va fi verificată achiziționarea de agende, calendare și pixuri, fără licitație publică, de către SNLO, de la două firme, la prețuri mai mari decât pe piață.Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Emil Moța, s-a sesizat din oficiu și s-a întocmit dosar penal, în urma articolelor apărute în presă în luna ianuarie, dosarul fiind înregistrat la parchet cu data de 14 februarie 2007. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, a precizat că s-a dispus „efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, față de conducerea SNL Oltenia. [...]

 

Măsuri împotriva gripei aviare [...]
 


De astăzi poți trimite anunțul tău de mică publicitate prin SMS la numărul 1700, valabil în rețelele ORANGE și VODAFONE (tarif 3 USD/sms – fără TVA ). Anunțul trebuie să înceapă cu GJ urmat de text.
Exemplu: GJ Vând Opel Vectra…..

 

Titlurile zilei:

Lemnele și gazolina, cele mai căutate de hoți

Doi rromi din Tetila au fost prinși de polițiști exact când se pregăteau să-și transporte prada: mai mulți arbori, care evident nu erau din pădurea lor. Polițiștii din orașul Bumbești-Jiu, însoțiți de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu Jiu, au pornit într-o acțiune de control în  apropierea pădurilor din satele Lăzărești și Bumbești, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos din fondul forestier.
Vernel Rusalim de 49 de ani și Meclaud Văduva de 19 ani tăiaseră de pe picior opt arbori de esență gorun, cu diametrele la cioată cuprinse între 24 și 30 cm, în volum total de trei metri cubi, din fondul forestier  privat, pe care apoi i-au încărcat în două căruțe cu intenția de a-l transporta  la domiciliu. [...]


Piața media din Gorj este una de unde ai să alegi. Gorjul are patru cotidiene, trei posturi locale de televiziune, patru de radio și foarte multe publicații săptămânale, deci și foarte mulți jurnaliști, printre ei găsim politicieni și funcționari din administrație. Mai nou, aceștia ocupă funcții importante în conducerile publicațiilor dar sunt foarte enervați atunci când jurnaliștii de profesie le adresează întrebări. Unul dintre ei este directorul Serviciului de Ambulanță Gorj, Nicolae Șerban care ocupă și funcția de redactor-șef al ziarului „Observator Național”. Politicienii și angajații aparatului administrativ din Gorj și-au descoperit o nouă vocație: presa. Și decât să scrie alții despre activitatea lor, mai bine scriu ei. [...]


Organizația neguvernamental㠄Pro Animals” din Târgu-Jiu a fost sancționată cu suma de 5000 lei de către Inspecția Sanitară de Stat Gorj. Ajunși la adăpostul în care sunt găzduiți câinii fără stăpân, inspectorii sanitari au descoperit că nu există autorizație sanitară pentru funcționarea padocului cu pricina. Directorul Inspecției Sanitare de Stat, Nicolae Dineață, afirmă că la adăpostul amplasat în strada Narciselor din municipiul Târgu-Jiu nu sunt create condiții minime de igienă pentru persoanele care lucrează aici, lipsind grupul sanitar, vestiarele sau apa curentă. Mai mult, la padocul maidanezilor nu există o fosă septică specială pentru scurgerea dejecțiilor. În condițiile date, reziduurile fecaloide sunt evacuate în canalul colector, ajungând în lacul Panduraș. Luând act de toate acestea, inspectorii au aplicat o amendă de până la 5000 lei, administratoarea fundației achitând în 48 de ore, jumătate din minim, adică 250 lei. În plus, inspectorii le-au dat un ultimatum de trei luni, timp în care toate deficiențele trebuie remediate pentru că, în caz contrar, activitatea în padoc riscă să fie sistată. [...]


Note de 1 la proba scrisă!

Examenul de licență, prea greu pentru studenți

Studenții care au susținut proba scrisă la examenul de licență de la Facultatea de Drept a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu nu au fost suficient de pregătiți pentru a obține rezultate bune, fiind lucrări notate și cu nota 1, în acest caz studenții scriind doar subiectele pe foaie, după cum a precizat decanul acestei facultăți, Moise Bojncă.
Aproape 70% dintre studenții care au susținut proba scrisă la sesiunea de licență din această iarnă, în data de 20 februarie, au picat examenul. Decanul Moise Bojincă spune că 30,85% au obținut note de promovare, din cei 94 de candidați înscriși la Drept, iar la specializarea Administrație Publică procentul de promovabilitate a fost mai mare, de 72%, din 18 studenți care s-au înscris. [...]


Pandurii, gata de start

Gorjenii vor pleca astăzi spre Bistrița

Ora de debut în retur pentru Pandurii se apropie. Duminică, la Bistrița, gorjenii vor încerca să pășească cu dreptul în fața unei echipe incomode pe teren propriu. Conștienți că echipa gazdă își va dori la fel de mult victoria, oltenii s-ar mulțumi și cu o remiză. „Suntem mai buni decât în tur, mai puternici”, este concluzia vicepreședintelui Viorel Temelescu. Acesta crede că partida cu ardelenii este foarte grea, însă nu se teme de nimic. „Suntem realiști și știm ce ne așteaptă. La Bistrița vom avea un meci foarte greu, dar nu trebuie să ne fie frică pentru că pornim cu șanse egale”, a mai afirmat Temelescu. [...]


Bursa de valori

Evoluția Bursei de Valori București

Activitatea bursei a stagnat oarecum la nivelul prețurilor, deși valoarea tranzacțiilor a depășit 11,75 milioane EURO. Indicele BET a crescut cu 0,3%, BET-C a coborât cu 0,5%, iar BET-FI a urcat cu doar 0,01%.
Valoarea tranzacțiilor a fost susținută de acțiunile SIF, aceasta fiind între 1,64 milioane lei la SIF Muntenia și 6,85 milioane lei la SIF Transilvania. [...]

 

Ultima Oră

Impact În Gorj angajează redactori. CVurile se depun la sediul redacției (Str. Alexandru Vlahuță, nr. 1, etaj 1 - fostul sediu Litua, sau la email irina@impactingorj.com

Ascultati posturile radio romanesti cu player-ul Gazete.ro

Informații utile
Link-uri utile
 
 
 
 

Targu Jiu, Orasul Tau - Online



 
 
 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 22.03.2004. Last update: 22.02.2007