|
ACTUALITATE
|
Lovituri la gioale la aprobarea banilor pentru Pandurii
Cotizația anuală destinată Asociației Clubul Sportiv Pandurii-Lignitul
și acordată de către Consiliul Județean Gorj a fost pretext
de vociferări în tribuna instituției județene. Ieri, dezbaterea
acestui proiect s-a lovit de punctul de vedere al consilierei
Creola Enoiu care s-a aflat în ofensivă. În opinia acesteia,
nu e normal să fie acordați cinci miliarde de lei celor de
la Pandurii în condițiile în care sistemul sanitar este vai
de mama lui. Nu mi se pare normal să dăm cinci miliarde
de lei la Pandurii, iar când vine vorba de sănătate, suntem
foarte zgârciți, a fost replica fostei directoare a Spitalului
Județean Gorj. În acest caz, aleasa județeană a scos cartonașul
roșu, dând ca exemplu secția de oncologie unde este jale
și ca atare le-a recomandat colegilor săi de Consiliu să
analizeze foarte bine cum sunt cheltuiți banii.
Consilierii au marcat votând hotărârea
În replică la afirmațiile Creolei Enoiu, președintele Consiliului
Județean Gorj, Ion Călinoiu i-a confirmat spusele. Aveți
dreptate dar trebuie să știți că sănătatea e finanțată
de către Ministerul Sănătății, a opinat șeful instituției
gorjene. În plus, acesta i-a mai atras atenția că, dacă
ar fi fost vorba de fotbal feminin, consiliera și-ar fi
dat acordul fără nici un alt comentariu. În cele din urmă,
pledoaria ex-directoarei nu s-a bucurat de un succes în
rândurile colegilor săi, majoritatea votând ca, pe anul
2007, Consiliul Județean Gorj să aloce Clubului Pandurii
suma de 500 mii lei.
IRINEL CEURANU |
| |
Note de 1 la proba scrisă!
Examenul de licență, prea greu pentru studenți
Studenții care au susținut proba scrisă la examenul de licență
de la Facultatea de Drept a Universității Constantin Brâncuși
din Târgu Jiu nu au fost suficient de pregătiți pentru a
obține rezultate bune, fiind lucrări notate și cu nota 1,
în acest caz studenții scriind doar subiectele pe foaie,
după cum a precizat decanul acestei facultăți, Moise Bojncă.
Aproape 70% dintre studenții care au susținut proba scrisă
la sesiunea de licență din această iarnă, în data de 20 februarie,
au picat examenul. Decanul Moise Bojincă spune că 30,85%
au obținut note de promovare, din cei 94 de candidați înscriși
la Drept, iar la specializarea Administrație Publică procentul
de promovabilitate a fost mai mare, de 72%, din 18 studenți
care s-au înscris.
Studenții nu s-au pregătit suficient de bine, însă o parte
da, obținându-se și note de peste 8. Au venit, probabil,
să vadă cum e. Subiectele nu au fost grele, au fost din tematică,
a declarat decanul Moise Bojincă. Și în vara anului trecut,
sesiunea de licență s-a încheiat cu rezultate asemănătoare.
În această vară va fi din nou organizată o sesiune, iar atunci
poate că studenții se vor prezenta mai bine. La Facultatea
de Științe Economice a aceleiași universități, examenul de
licență se susține tot zilele acestea, lucrarea scrisă fiind
stabilită pentru ziua de 24 februarie, chiar de Dragobete,
iar studenții de la Drept care au luat note de trecere își
vor susține lucrarea de diplomă tot în aceeași zi. Probabil,
până la vară, se va schimba modalitatea de susținere a examenului
de licență, proba scrisă urmând să fie orală, cu o tematică
din același domeniu din care face parte subiectul tratat
în lucrarea de diplomă, a mai precizat decanul Facultății
de Drept.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Din cauza lipsei avocaților,
Primul termen al procesului traficanților de droguri, amânat
Tinerii prinși cu cannabis adus din Ungaria, în flagrant,
în timp ce încercau să îl comercializeze, s-au prezentat,
ieri, pentru prima oară în fața instanței. Nu au stat prea
mult, însă, în sala de judecată, deoarece începerea procesului
a fost amânată din cauza lipsei celor doi avocați care ar
fi trebuit să le asigure apărarea. Au fost depuse cereri
de amânare, iar instanța le-a aprobat, astfel că nu s-a putut
prezenta materialul de inculpare. Cei doi au fost doar întrebați
dacă au luat cunoștință de acuzele care li se aduc, iar unul
dintre ei a început să spună că el va contesta rechizitoriul,
deoarece nu a fost lăsat să vorbească de față cu apărătorul
ales. Cei doi vor putea să declare tot ce vor în apărarea
lor, la termenul următor.
Cei doi au fost prinși de Polițiștii de la Serviciul de Combatere
a Criminalității Organizate Gorj, în flagrant, la mijlocul
lunii decembrie 2006. Dorinel Hristache, în vârstă de 22
de ani, din Târgu Jiu, încerca să vândă cannabis într-un
bar din Târgu Jiu. La scurt timp după aceea a fost prins
și celălalt tânăr cu care se asociase, Peter Cristian Panaiot,
în vârstă de 28 de ani, din Târgu Mureș, cei doi având întâlnire
pentru a fi aprovizionat cu marfă tânărul din Târgu Jiu.
Tinerii se cunoșteau de doi ani, pe când erau consumatori.
Începând din luna noiembrie, anul trecut, tinerii au decis
că pot face mulți bani dacă își fac o rețea de consumatori
și de distribuitori de droguri în Târgu Jiu, scoțându-și,
astfel, și dozele necesare propriului consum, dar și sume
consistente de bani. Inițial, au încercat plasarea de droguri
sintetice, Ecstasy.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Potrivit directorului DSV Gorj,
Gorjenii au mâncat o pâine mizerabilă
Locuitorii județului Gorj au mâncat, până acum un an, o
pâine mizerabilă. Afirmația aparține chiar directorului instituției
care se ocupă de inspecția brutăriilor, Ion Iliuță, șeful
Direcției Sanitar Veterinare (DSV). Directorul DSV vrea însă
să dea de înțeles că, de când a preluat instituția, pâinea
mizerabilă a devenit o pâine sigură. De-acum încolo, vom
mânca o pâine sigură, ține să-i asigure pe gorjeni, Ion
Iliuță. Pe de altă parte, după ce a amintit de calitatea
pâinii realizate de cele 50 de brutării din județ, Iliuță
a mai menționat și că majoritatea apelor din fântâni, nu
e potabilă.
În altă ordine de idei, șeful DSV se bate cu pumnii în piept
că în cofetăriile unde vom constata că se fumează, vom fi
duri. Aplicăm amenzi! Pesemne că Ion Iliuță aplică amenzile
cu pricina proprietarilor de cofetării din alte județe pentru
că numai astfel se explică de ce în majoritatea dintre acestea
se fumează ca într-o șerpărie. Și astfel, sărind de la un
subiect la altul, întâiul om de la Direcția Sanitar Veterinară
dă amenzi doar din gură, în timp ce agenții economici potentați
încalcă legea chiar sub nasul său.
IRINEL CEURANU |
| |
Energy Holding intenționează să investească în mineritul
din Gorj
Energy Holding intenționează să investească peste 700 de
milioane euro într-o termocentrală pe lignit, cu o putere
instalată de 400 MW, care urmează să fie construită în județul
Gorj, au declarat, ieri, reprezentanții companiei. Conform
studiului de evaluare, termocentrala va avea o capacitate
instalată netă de 400 MW și o producție anuală de 3.000 GWh,
au afirmat reprezentanții Energy Holding.
Puterea instalată a termocentralei este de aproximativ jumătate
din capacitatea unui reactor de la Cernavodă, în timp ce
producția reprezintă circa 5% din totalul înregistrat la
nivel național anul trecut. Termocentrala va utiliza tehnologii
moderne, ecologice.
Furnizorul de energie electrică a anunțat că acționarul său
majoritar, Societe Bancaire Privee din Elveția, are planuri
mari de investiții în România, cu precădere în producția
de energie electrică. Energy Holding este cel mai mare furnizor
privat de energie electrică, cu o cotă de piață de 8%, fiind
și producător de energie din surse regenerabile.
(M.F.) |
|
PAMFLET
|
Mașina de ridicat
Străzile sunt arhipline; orașu, de mașini geme,
Locurile de parcare, ridică grele probleme.
Situația se-agravează, rezolvarea e cu spini,
Din moment ce Occidentu ne bagă mii de mașini.
Fiind în contrast cu legea, apare paradoxal,
Dar, parcajul pe oriunde îl găsim totuși normal!
Înțeleg, sunt niște reguli, dar să-mi fie cu iertare
Ce să fac, să pierd trei ore căutând loc de parcare?
În sfârșit, la locul faptei dacă te-ai aventurat,
Ai mari șanse să apară
mașina de ridicat!
Rep: -Alo! Domnu Vasilică - pentru pagina de știri
V-am trezit la prânz, scuzați! Vrem vreo două lămuriri;
Vasi: -Da, e totuși o surpriză că mă nimerirăți treaz
Programu de-așteptare l-am format pe la amiaz!
Rep: -Cum procedați la săltări; vizați numai mărunțeii?
Vasi: -Cine este
cam contează! Treaba e să iasă lei!
Mie prea puțin îmi pasă că sunt full șoselele;
La mine toată mișcarea e să iau lovelele!
Rep: -Dacă gafează un vip, se va lăsa cu prăpăd?
Vasi: -Păi
atunci zdrahonii mei, se vor face că nu-l văd
Vor trece pe-acolo glonț, până vor găsi parcat,
Pe un vai de capu lui, pe unu neînsemnat.
Rep: -Dar dacă plasat aiurea, gemând în mașină mică,
Trepidând caroseria, e unu cu o gagică?
Vasi: -Domnule, la treaba asta, fiind un caz special,
Mă voi duce într-un suflet, chiar eu însumi personal!
Rep: -Dacă scula care saltă n-o să mai dea randament?
Vasi:
-Am pretenții ridicate
subiectul no coment!
NELU POCHEA
|
| |
|
|