Teama de întrebări incomode

18 ianuarie 2007. Într-o conferinţă de presă extraordinară, liderul PC, Dan Voiculescu a dezvăluie existenţa a ceea ce presa va porecli: Al doilea bileţel.
Nu e vorba însă de un bileţel. E vorba de un soi de Rezoluţie scrisă de mâna lui Traian Băsescu pe un Memoriu prin care firma Alro cerea energie electrică mai ieftină şi trimisă, împreună cu Memoriul, ministrului Economiei, Codruţ Sereş, în 17 aprilie 2006.
18 ianuarie 2007. Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Adriana Săftoiu, remite un Comunicat Agenţiei Mediafax prin care arată că acest tip de corespondenţă între Preşedinte şi instituţii e normal.
Cât despre locul, timpul, felul şi motivul pentru care preşedintele s-a implicat într-o relaţie între stat şi o firmă privată, Adriana Săftoiu se mulţumeşte să precizeze doar că Memoriul i-a fost înmânat lui Traian Băsescu la o întâlnire cu reprezentanţii firmei.
Sesizând interesantul, dacă nu chiar senzaţionalul – şi Preşedintele scrie bileţele, nu numai premierul, presa se aruncă asupra subiectului.
Dezvăluirile sunt mai mult decât incomode pentru Traian Băsescu. Firma Alro e implicată în ancheta de trădare şi spionaj. Fostul consilier, Theodor Stolojan a denunţat că ar deţine acţiuni la Alro. Fostul ministrul al Economiei, Codruţ Şereş,, vorbeşte de un telefon dat de preşedinte înainte de a i se trimite Memoriul.
22 ianuarie 2007. Traian Băsescu apare la TVR într-un dialog cu moderatoarea Rodica Culcer. Profitând de slugărnicia Directoarei DEI, Traian Băsescu zburdă în explicarea şi justificarea gestului: e o practică a Preşedinţiei de a se întâlni cu firme private, domnia sa e obligat prin lege să îndrepte memoriile şi petiţiile primite la Cotroceni către instituţiile abilitate.
Rezoluţia scrisă de mâna sa era un avertisment adresat lui Codruţ Şereş după ce, prin august 2005, i-ar fi atenţionat pe membrii guvernului să fie atenţi cu vorbele la telefon, deoarece sunt supravegheaţi.
16 februarie 2007. Cotidianele „Ziua” şi „Adevărul” dau publicităţii un alt bileţel. Ca şi în cazul primului, nu e vorba de un bileţel. E vorba de  o Rezoluţie pusă de Traian Băsescu, în 12 aprilie 2005, pe un Memoriu al firmei Art Construcţii ’92. Pentru că soluţionarea problemei depindea de renegocierea unui credit extern de către ministerul Transporturilor, Memoriul şi  Rezoluţia sunt trimise lui Gheorghe Dobre.
16 februarie 2007. Purtătoarea de cuvânt, Adriana Săftoiu, apare pe posturile TV cu un Comunicat prin care explică gestul lui Traian Băsescu drept o practică normală în procesul de soluţionare a petiţiilor şi memoriilor trimise de cetăţeni preşedinţiei.
Întrebată de televiziuni, Adriana Săftoiu răspunde că Memoriul a fost trimis prin poştă Administraţiei prezidenţiale.
Ziarele şi televiziunile fac dezvăluiri privind afacerile suspecte ale patronului firmei, Dumitru Bucşaru.
19 februarie 2007. Preşedintele merge la Radio România Actualităţi şi acordă un interviu lui  Paul Grigoriu.
Compararea celor două momente dezvăluie, aşadar, un scenariu asemănător. După o zi, două de tăcere, după ce a scos-o în faţă, să se facă de râs, pe Adriana Săftoiu, Traian Băsescu dă un interviu unei instituţii publice. TVR şi RRA, dependente de hachiţele puterii, nu-şi pot îngădui întrebări incomode.
Traian Băsescu are un întreg izlaz pe care poate zburda, da cu copita şi mihohoti fără a risca să-i pună cineva căpăstru.
O soluţie pe care au preferat-o toţi cei deveniţi ştabi mai mari sau mai mici ai României.
Când sunt în Opoziţie au disponibilităţi de a veni la orice confruntare cu presa. Când ajung preşedinţi şi premieri îşi aleg cu grijă moderatorul şi, mai ales, postul la care urmează să apară.
Dacă ar fi fost în Opoziţie, Traian Băsescu ar fi convocat o conferinţă de presă extraordinară şi ar fi răspuns tuturor întrebărilor, chiar şi celor incomode.
Acum, la şefie ajuns, a preferat să meargă la sigur.
De ce s-or fi temând politicienii ajunşi la putere de întrebările incomode presei?