Boia, satul cu trei familii

Rupţi de lume şi cocoţaţi pe un deal, membri a doar trei familii de oameni mai trăiesc într-un sat întreg din comuna Jupâneşti. Deşi, pe vremuri, în satul Boia erau zeci de case şi mai bine de o sută de oameni, acum au mai rămas doar unsprezece persoane, în majoritate vârstnici. Sătenii se chinuie să-şi care apa „de sub coastă”, nu au magazin în sat şi nici măcar preotul nu vine să mai ţină slujbe la biserica demult părăsită. Cu fiecare zi care trece, satul se stinge, sfârşitul oamenilor fiind de fapt sfârşitul unui sat plin de viaţă, un sat condamnat însă la moarte…

Privind spre întunecimea pădurii, abia observi acoperişul câtorva case. Ca să ajungi pe picioare acolo îţi ia câteva zeci de minute bune. Căile de acces sunt două, fie prin râul Gilort, fie pe o punte lungă de câţiva zeci de metri. Alegem varianta doi. Cu fiecare pas făcut pe dalele din lemn uscat, puntea se clatină tot mai vârtos. Încet, reuşim să străbatem puntea suspinelor şi, prin noroiul pădurii, căutăm urma de viaţă a satului Boia. Lătratul unui câine e primul dintre semnele că o aşezare omenească este prin apropiere. După o bucată de timp, după ce ne-am tras răsuflarea, ajungem, în cele din urmă, în ceea ce a mai rămas din satul Boia.

Localnici număraţi pe degete

O tăcere cruntă, spartă doar de cotcodăcitul unei găini sau scherlăitul unui patruped, ne încurajează să ne continuăm drumul. La un moment dat, în calea noastră, un bătrân înfofolit în haine, semn că iarna nu a trecut, se arată mulţumit că străinii mai calcă pe aceste meleaguri. Aurel Negoiţă se apropie de 80 de ani şi e vârstnicul satului. Este încă în putere şi vorbeşte foarte bine în ciuda puţinilor dinţi care îi mai atârnă în gură. Încă din capul locului, cu o hotărâre dârză, bătrânul îşi arată nemulţumirea faţă de faptul că nu au o fântână în sat. „Aici suntem fără fântână şi nevoiţi să o cărăm de sub coastă, din vale”, se plânge bărbatul. Acelaşi lucru o nemulţumeşte şi pe Angela Vlăduţoiu, o bătrână de 74 de ani. „E departe fântâna asta şi eu îs femeie bătrână, fac cam o oră şi jumătate şi asta când îi vremea bună”, spună, oftând, femeia.

Preotul a dat bir cu fugiţii

Fără magazine alimentare, fără fântâni, fără circă medicală, fără posibilitatea de a le fi stinse incendiile de autoutilitarele pompierilor şi fără preot. În acest mod trăiesc cele 11 persoane rămase pe dealurile satului Boia. Din acestea, şase sunt bărbaţi, la capitolul bărbaţi fiind inclus şi un copil de şapte ani iar restul de cinci, femei. Micuţul de şapte ani, nepotul lui Aurel Negoiţă trece, zilnic, puntea pentru a ajunge la şcoală. La fel fac şi rudele celor din Boia care aduc „de la oraş” de-ale gurii astfel încât cei de-aici să nu simtă prea mult lipsurile cotidiene. În rest, orice altă activitate, fie ea şi spirituală a fost îngropată demult. Nici măcar la biserică nu pot merge sătenii din Boia pentru că, de ani buni, preotul nu a mai venit. „Nu vine domne’ nici preotu’ să slujească pentru că e biserica părăsită”, spune, cu mâhnire, vârstnicul satului. Biserica despre care bătrânii vorbesc datează însă de sute de ani, însăşi pandurii lui Tudor Vladimirescu, spun sătenii, au venit aici pentru a lua Paştele.

„Şuşeaua”, un vis pentru săteni

Nemulţumirile localnicilor din Boia sunt multe. „Zicea că face şuşeaua”, „că ne face fântână dar tubul a rămas sprijinit de gard” şi câte şi mai câte, dar totul a rămas un vis. Condiţiile aspre şi rudimentare din această aşezare umană i-au determinat pe cei mai mulţi să fugă de sărăcia din sat. „S-au cărat cu toţii la vale”, spune Ioana Negoiţă, o femeie care a ales să-şi ducă traiul în satul uitat de lume. Bătrânul satului, Aurel Negoiţă este unul dintre puţinii care s-a născut aici şi tot aici vrea să şi moară. El spune că pe vremea copilăriei sale, în sat erau peste 40 de case. Acum însă mai sunt locuite doar trei de tot atâtea familii. Restul au fost părăsite şi, multe dintre ele, se află în paragină. Din unele a mai rămas doar o urmă din temelia casei, semn că acolo, cândva, o familie şi-a trăit existenţa. Din păcate, satul arată ca în vremea războiului. Oamenii spun că nu s-a făcut mai nimic. Ba mai mult, deşi primarul are un nepot în această localitate, edilul, spun sătenii, vine pe la ei o dată sau de două ori pe an. Iar despre consilieri, nici nu mai încape vorbă. „Ăia numai pentru ei”, adaugă cel mai bătrân locuitor al satului.

Boia în… Europa

Localnicii din muribundul sat gorjean se pun pe râs atunci când cineva îi întreabă de aderarea la Europa. Pentru ei, continentul nu reprezintă nimic. Totul este la fel ca înainte, diferenţa faţă de epocile medievale făcând-o existenţa energiei electrice şi televiziunea prin satelit. Bătrânul Aurel Negoiţă este mult mai interesat de sănătatea sa decât orice altceva. După 37 de ani la ridicatul lemnelor, bărbatul ştie ce înseamnă cu adevărat munca şi crede că pensia de trei milioane şi un pic este neîndestulătoare pentru nepoţelul său. După zeci de minute, puţinii săteni se reîntorc însă spre casele lor pentru a-şi relua obişnuita activitate. Încălţaţi în gumari de cauciuc, rămân pe aceleaşi locuri rupte de lume, cu aceleaşi probleme, rupţi parcă dintr-un colţ de hartă. În câţiva ani, aici, totul va fi doar istorie şi legende legate de nişte oameni care au trăit într-un sat ce mai apoi a dispărut.

IRINEL CEURANU

Tentative pentru reînfiinţarea SMURD

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi cea a Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj se luptă pentru reintroducerea SMURD-ului, pentru că, spun şefii celor două instituţii, Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare ar fi „o mană cerească“ pentru judeţul Gorj. Nicolae Cilibiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, a precizat că s-au făcut numeroase încercări de a reînfiinţa SMURD-ul, însă, în zadar. „Avem oameni pregătiţi pentru a lucra pe o astfel de maşină, dar problema este că nu o avem încă. Una este când mergem la un accident grav cu o maşină SMURD şi alta este când mergem cu răngi şi ciocane“, a afirmat Nicolae Cilibiu. La rândul său, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Nicolae Şerban, a afirmat că SMURD-ul va ajuta la salvarea multor vieţi şi Gorjului i-ar prinde bine şi o singura maşină SMURD. Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare a mai funcţionat în judeţul Gorj, în urmă cu şase ani, însă din cauza unor neînţelegeri financiare între Ministerul de Interne şi cel al Sănătăţii, s-a renunţat la acest serviciu.

(NewsIn)

Concurs pe teme de mediu la Târgu-Jiu

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a organizat, ieri, un concurs cu tema „managementul integrat al deşeurilor”. Desfăşurat la amfiteatrul Grupului Şcolar Industrial Materiale de Construcţii din Târgu-Jiu, concursul, aflat la a doua ediţie, a fost destinat elevilor de liceu. Dornici să-şi arate cunoştinţele de protecţie a mediului, elevii Grupului Şcolar Bârseşti, Colegiului Tehnic „Henri Coandă”, Grupului Şcolar „Ion Mincu” şi Liceului Teologic s-au întrecut la această competiţie. Potrivit directorului APM Gorj, Gheorghe Fometescu, toţi elevii participanţi au fost apoi plimbaţi într-o excursie tematică la groapa de gunoi a oraşului şi la staţiile de sortare a hârtiilor şi a PET-urilor.

(I.C.)

Grupurile sanitare ar trebui să fie curate precum nişte farmacii. Aşa „ar trebui” numai că proprietarii acestora preferă să tragă apa după prevederile legii şi trec cu vederea peste modul în care arată WC-urile. „Gândacul”, un simbol al mizeriei, va fi „steaua” acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul de educaţie al acelora care întreţin aceste grupuri sanitare.

Costy Tatoo

Tatuaţi şi îngăuriţi din toate colţurile Gorjului, club Costy Tatoo are o budă în ton cu moda tatuajelor şi a cerceilor. Dezinfectante peste tot, hârtie igienică de calitate superioară, capac de wc în stare funcţională şi curăţenie cât cuprinde. Deh, se vede că omu’ e particular şi vrea să facă imagine bună în faţa clienţilor. Păcat că distinşii primari şi funcţionari care gestionează instituţii nu sunt în stare să realizeze măcar o budă civilizată, cel puţin ca cea existentă în Costy-Tatoo. O scurtă plimbare pe aici le-ar prinde bine edililor. Evident, nu să-şi pună cercei în nas sau să-şi tatueze urechile, ci doar să afle care e secretul unei bude curate.

- mediu toxic
- ca în fundu' grădinii
- daca nu ai de ales
- acceptabil
- modelul occidental şi în Gorj