Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
EVENIMENT

Falsă alarmă cu bombă la Teatrul „Elvira Godeanu”

Serviciul de urgență 112 din Târgu Jiu a primit, vineri seara, un apel prin care se anunța amplasarea unei bombe la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Un bărbat a anunțat că în sala de spectacole a fost amplasat un dispozitiv exploziv. Toți spectatorii au fost evacuați de urgență și, după două ore de verificări, s-a dovedit că este vorba doar de o glumă proastă. Apelul a fost făcut în jurul orei 19,30 când sala teatrului era arhiplină și printre spectatori erau mulți copii.
Spectacolul a fost întrerupt imediat ce s-a făcut anunțul pe scenă și toată lumea a fost evacuată. Polițiștii spun că persoana care a anunțat existența bombei s-a recomandat Gică Popescu după care a închis imediat telefonul. Angajații SRI și polițiștii au scotocit toate încăperile iar verdictul a fost clar: alarmă falsă.
Una dintre actrițele teatrului s-a speriat foarte tare și a declarat c㠄inițial m-am gândit că ar putea fi vorba de o glumă, dar mi-a venit în minte și incidentul de la teatrul din Moscova. Așa că am plecat. Nici nu am apucat să-mi iau cizmele, am ieșit în pantofii de scenă. Oricum, teatrul este casa noastră și ne vom întoarce”.
Nu la fel au reacționat spectatorii: „Să le dea și amendă și să facă măcar trei ani de închisoare. Sunt niște nenorociți cei care fac astfel de glume”. Polițiștii îl caută acum pe cel care a pus pe jar autoritățile și, dacă va fi găsit, riscă până la 15 ani de închisoare această faptă fiind asimilată celor de terorism. Oamenilor legii nu le va fi greu să îl identifice pe cel care a făcut această glumă proastă, acesta apelând de pe un telefon mobil.

COSTIN SOARE

 

Prinși în flagrant la furat de lemne

Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști în timp ce încărcau mai multe bucăți de lemn pentru care nu aveau acte. Cei doi bărbați au fost surprinși în timp ce aruncau cu brațele de pe un pod de cale ferată, din apropierea unui canton CFR, material lemnos de esență gorun, fasonat la lungimi de 1,60 m, care urmau să fie transportate în orașul Novaci, în scopul prelucrării.
În urma  cercetărilor, cei doi nu au putut prezenta acte de proveniență pentru cantitatea de 1,5 metri cubi material lemnos (102 bucăți). Materialul lemnos a fost  ridicat în vederea confiscării, fiind lăsat în custodia Ocolului Silvic Bumbești-Jiu până la soluționarea cauzei. Cercetările continuă, în cauză existând indicii temeinice că buștenii au fost tăiați în mod ilegal.

COSTIN SOARE

 
   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.