|
ACTUALITATE
|
Activitate de 15 rânduri la consilierii din Drăguțești
Aleșii locali ai comunei Drăguțești au avut o activitate
deplorabilă în anul 2006, cel puțin o parte dintre ei. De
pildă, unii consilieri locali au reușit ca activitatea proprie
timp de 365 de zile să o cuprindă în doar 15 rânduri.
Cel mai bine a reușit acest lucru alesul Mitică Spătaru care
susține că a participat la balastarea coastei de la Dâmbova.
De asemenea, același consilier a mai participat la deszăpezire
cu toate că în acest an nu a nins. Tot o activitate de câteva
rânduri a avut și Dan Ungureanu care a considerat că și-a
adus aportul la dezvoltarea comunității prin participarea
la toate ședințele ordinare și extraordinare ale Consiliului
Local Drăguțești.
Un alt raport de activitate fără conținut este și cel al
lui Mihai Raica, ales local care susține că a sprijinit
și îndrumat cetățenii în problemele ridicate și în relația
cu instituția primăriei și compartimentul de specialitate.
Acesta, aidoma altor colegi de-ai săi, nu a dat nici un exemplu
concret și nu a menționat nici măcar un nume de cetățean
pe care l-a sprijinit efectiv în rezolvarea problemelor.
La fel a procedat și Sterian Modroiu care susține că asistat
la introducerea pe ordinea de zi a unor proiecte de hotărâre
în contradicție cu legea.
Cu toate acestea, consilierul nu a reacționat în nici un
fel, mulțumindu-se să stea în postura de simplu asistent.
De menționat că printre puținii aleși locali de la Drăguțești
care au făcut ceva concret se numără Vasile Moșoiu. Un aspect
notabil în activitatea acestuia a fost contribuția adusă
la balastarea drumurilor cu autovehiculele proprietate personală,
lucru cu care ceilalți consilieri nu se pot lăuda. În rest,
rapoartele de activitate ale majorității consilierilor sunt
doar cuvinte sterile care nu fac nici cât o ceapă degerată
pentru locuitorii comunei Drăguțești.
IRINEL CEURANU |
| |
Distracție pe pârtie
Sute de turiști au ocupat, din nou, la capacitate maximă
stațiunea montană Rânca, mai ales că în weekend s-a desfășurat
a 21-a ediție a concursului de schi Bucuriile Zăpezii.
La această întrecere au participat zeci de copii, toți școlari,
cu vârste de până la 18 ani. A și nins în stațiune iar pârtiile
au fost numai bune pentru practicarea sporturile de iarnă.
Cei mai buni dintre elevi au primit diplome și cupe din partea
organizatorilor: Direcția Județeană pentru Tineret și Clubul
Elevilor.
Peste stratul de zăpadă existent s-a mai depus unul nou de
peste 10 centimetri. Nu au fost doar schiori ci și tineri
care s-au dat cu sania sau cu sacul. Instalația de nocturnă
a fost folosită iarăși, spre bucuria turiștilor. Cabanele
au fost ocupate până la refuz iar comercianții au făcut vânzări
mai mari ca niciodată în acest sezon.
Administratorii teleschiului și a celor două pârtii spun
că este pentru prima dată în acest an când au un aflux de
turiști, probabil și pentru că în stațiunile de pe Valea
Prahovei stratul de zăpada este mult mai mic.
Avantajul stațiunii Rânca este amplasamentul la mare altitudine,
peste 1600 metri. La Azuga, deja sezonul de schi a fost închis
în mod oficial. Salvamontiștii gorjeni spun că nu s-au înregistrat
evenimente nedorite iar drumul de acces spre stațiune nu
a fost blocat. La Rânca se circulă în condiții de iarnă iar
angajații de la Administrația Națională a Drumurilor au intervenit
permanent cu materiale antiderapante pentru a preîntâmpina
problemele în trafic.
COSTIN SOARE |
| |
Femeile democrate se pregătesc pentru 1 Martie
Membrele de sex feminin ale Partidului Democrat s-au aflat,
la sfârșitul săptămânii trecute, la o ședință de taină. Astfel,
zeci de doamne democrate s-au întrunit la sediul PD Gorj
pentru a stabili, printre altele, unde vor merge de 1 Martie.
Dilema cea mare care le-a dat bătăi de cap femeilor a fost
legată de locația evenimentului, la munte sau la un restaurant
din oraș. În cele din urmă, doamnele au ajuns la concluzia
că ies mai ieftin dacă vor sărbători evenimentul la Restaurantul
Pandra din Târgu-Jiu. Acesta a fost deocamdată singurul
aspect bătut în cuie deoarece încă nu se știe dacă doamnele
democrate vor veni singure la Ziua Mărțișorului sau însoțite
de soți. Totodată, o altă problemă femeiască ce a stârnit
controverse a fost legată de vestimentația pe care vor trebui
să o adopte cu acest prilej. Fie că vor veni îmbrăcate elegant
sau sport, cert este că doamnele au cotizat cu câte 50 de
lei pentru a se distra și mânca pe cinste în prima zi a lunii
martie.
(I.C.) |
|
PAMFLET
|
Casa Mischie faianța de Spania, țiglă de Ungaria
- Ce-au nea Nicule cu tine, ce-au ăștea de nu te lasă?
- Am pavat țigla pe jos și faianță sus pe casă
?!
Ponta cere demisia P.D. Gorj
- De la cine ceri demisii? Le ceri în vis sau în gând?
- Mă rog seara, le cer noaptea, ziua mă trezesc plângând
De Ziua Îndrăgostiților subprefectul Dumitrescu zgârcit
- Doamnă, care-a fost surpriza, ca de Sf. Valentin?
- Ghiocei de prin pădure
și ăia cu mare chin
Jandarmi sancționați pentru comportament necorespunzător
- Ce-au făcut subordonații de-i ardeți pe unde-i doare?
- S-au dat mari cu girofaru și cu arma din dotare
?!
Femeie bătută de soț și de amantă
- Cum i-ai prins, doamnă înuntru? Ce făceau? Erau în pat?
- Nu domne erau pe jos
Patu era dărâmat!
NELU POCHEA
|
| |
| |