O schemă de telenovelă

   Cariera politică a lui Traian Băsescu se numără printre cele mai spectaculoase din anii postdecembrişti.
    Obscurul om de casă al lui Petre Roman a fost ales de două ori primar general al Capitalei, a ajuns şef de partid al Alianţei şi, în fine, a câştigat cel de-al doilea tur al prezidenţialelor.
    Cum a reuşit fostul şef al Navigaţiei Civile să parvină la cea mai înaltă funcţie în statul român?
O simplă privire aruncată asupra destinului său de politician ne dezvăluie un adevăr interesant:
Traian Băsescu a biruit de fiecare dată ca luptător împotriva a ceva.
Şi nu un luptător oarecare, ci unul care şi-a asumat ipostaza de David împotriva lui Goliat.
Ca ministru al Transporturilor şi ca primar general Traian Băsescu nu s-a remarcat prin nimic notabil în planul construcţiei.
S-a remarcat prin dărâmarea a ceva sau a cuiva.
Ca ministru în guvernarea CDR, a reuşit să-l dărâme pe premierul Victor Ciorbea.
Ca primar general, a reuşit să lichideze haitele de maidanezi.
Tot ca primar general a reuşit să câştige prezidenţialele din 2004.
În toate aceste momente, schema asumată de Traian Băsescu a fost aceeaşi.
Un conflict creat artificial sau exagerat artificial.
Un adversar creat artificial şi, mai ales, exagerat artificial.
Aparţine telenovelei, ipostaza de Cavaler de unul singur, care înfruntă Răul puternic, înfricoşător, la capătul unui război dramatic, urmărit de pe margine de pensionare cu fesul în cap şi bucătărese ştergându-se pe mâini.
Această ipostază, perfect adaptată la un popor infantil în materie de spirit critic, care e poporul român, şi-a asumat-o actorul, scenaristul şi regizorul de telenovelă Traian Băsescu.
Traian Băsescu a ajuns preşedinte al României.
Şef de stat e punctul maxim al unei cariere de politician în România postdecembristă.
Într-un asemenea post e greu, dacă nu imposibil cuiva, să creeze o nouă telenovelă pe schema David împotriva lui Goliat.
Ca să foloseşti o asemenea schemă e nevoie de o forţă pe care s-o exagerezi credibil până la proporţiile unui Adversar gigantic, înfricoşător în proporţiile şi răutatea sa.
Ar fi fost de aşteptat ca Traian Băsescu să sesizeze această mutaţie crucială în destinul său o dată cu ajungerea în fotoliul prezidenţial.
Şi să se apuce de construit. Incapabil funciar de aşa ceva, Traian Băsescu a rămas fixat în schema care i-a adus până în 2004 atâta succes şi mai ales atâta popularitate.
În consecinţă, de cum a ajuns preşedinte, s-a  şi apucat să creeze conflicte sau să le supradimensioneze pe cele existente.
A fost, la început, un partid, PNL.
A venit apoi Sistemul Ticăloşit.
Acum e vorba, dacă ar fi să credem Mesajului din Parlament, adversarul e Clasa Politică.
Va veni rândul Rusiei?
Sau al ONU?