|
Medic accidentat grav la Iezureni
Un grav accident de circulație s-a petrecut ieri dimineață
la ieșirea din municipiul Târgu Jiu, în cartierul Iezureni.
O doctoriță a suferit multiple traumatisme craniene după
ce mașina în care se afla s-a izbit violent de o autoutilitară.
Polițiștii încă nu au stabilit condițiile în care s-a produs
accidentul dar sunt luate în calcul două variante. Prima
ar fi că șoferul autoutilitarei, care venea de la Alba Iulia,
a adormit la volan și a intrat pe contrasens iar cea de-a
doua că femeia a pierdut controlul volanului și a circulat
pe senul opus.
Cert este că impactul a fost extrem de violent. Femeia a
fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie din București
pentru că starea ei s-a agravat.
Medicii din Târgu Jiu spun
că victima a suferit o fractură de femur și multiple traumatisme
craniene inclusiv o hemoragie intra-craniană dovedită de
examenul tomograf.
Astfel, s-a luat decizia transferării în regim de urgență
la clinica bucureșteană. Autoutilitara s-a răsturnat dar
șoferul și pasagerul din dreapta au scăpat nevătămați.
Autoturismul Dacia a fost distrus în proporție de peste 80
la sută. Rudele medicului Diana Pătrășcoiu, venite la locul
accidentului, susțin că femeia circula prudent și fără viteză
mare.
O echipă de expertiză tehnică va analiza condițiile în care
s-a produs accidentul pentru ca polițiștii nu au reușit să
stabilească în ce împrejurări a avut loc impactul. Circulația
pe drumul dintre Târgu Jiu și Petroșani a fost blocată timp
de o oră și jumătate și a fost reluată după ce resturile
celor două mașini au fost îndepărtate de pe carosabil.
COSTIN SOARE |
| |
Criză de monede în Gorj
De la începutul lunii februarie în magazinele din județul
Gorj cu greu mai obții restul după ce ai făcut cumpărăturile.
Răspunsul vânzătoarelor este invariabil: Ne pare rău, dar
nu avem să vă dăm 1 leu și 50 de bani
. Vânzătoarele sunt
în imposibilitatea de a da restul pentru că pe piață nu
sunt suficiente monede de 50 de bani, 5 bani și 1 ban. Cumpărătorii
sunt puși foarte des în situația în care, după ce și-au cumpărat
tot ceea ce aveau nevoie, să mai plece în sacoșă cu un pliculeț
de praf de copt, o gumă, un chibrit, sau orice altceva care
să fie echivalentul celor unu, doi sau trei lei care ar trebui
să îi recupereze de la vânzătoare. Cu toate că situația este
neplăcută, oamenii nu sunt revoltați, ci chiar înțelegători.
Vânzătoarele nu sunt încântate că au ajuns să vândă marfă
în acest fel și susțin că este o situație care le face, de
cele mai multe ori, să își ceară scuze de la cumpărători.
Această situație se pare că nu va fi remediată curând, după
cum declară reprezentanții BNR.
Directorul BNR Târgu Jiu, Gheorghe Birău, susține că va face
o cerere la sediul central pentru suplimentarea emisiunilor
monetare atât de căutate în județul Gorj.
COSTIN SOARE |
| |
|
|