Este
singura acțiune bună făcută de PSD în ultimii doi ani.
Este timpul să scape țara de bâlciul la care asistăm de
doi ani. Acum, lui Băsescu a început să-i fie frică de
popor pentru că știe sigur care este starea de spirit a
poporului. Poporul nu este ce ni se dă la televizor, unde
se spune că încălcarea Constituției nu este, ea însăși,
o faptă foarte gravă. Ce ar trebui să facă Președintele
pentru a face o faptă gravă? L-am votat la alegeri, însă
la referendum mă voi duce și voi vota pentru demitere.
România a pierdut doi ani, foarte importanți, pentru pregătirea
perioadei postaderare și pentru acest fapt se face vinovat
numai el, Gheorghe Turturea, Târgu Jiu.
Când
abordez problema suspendării președintelui, nu vreau să
știu cine propune fiindcă aș cădea în greșeală și aș spune
că nu sunt de acord, fiindcă, propunerea, miroase de la
o poștă a opoziție. Când apreciez activitatea cuiva (indiferent
cine e), îi analizez prestația ca pe a oricui
prestator (în conformitate cu oferta în baza căreia l-am
adjudecat și cu obligațiile contractuale). În acest caz,
președintele ales la limită nu a câștigat acest contract
pe principii, pe doctrine politice sau pe promisiuni de
respectare a constituției. Acest contract a fost câștigat
pe promisiuni electorale fără acoperire, pe lozinci care
dădeau bine la electorat, pe popularitate și comportament comun
românului de rând, toate pe fondul unei inerente nemulțumiri
ale fostei guvernări. Prin prestația de până acum,
pentru mine, domnul Băsescu a ratat toate ocaziile (în
meciurile oficiale) de a dovedi că este președintele României,
a luftat impardonabil aducând prejudicii de imagine pentru
instituția prezidențială, a amestecat, în loc să separe,
puterile statului, a făcut un talmeș-balmeș din toate regulile
statului de drept și ale democrației. Președintele nostru
este foarte bun în meciurile amicale de maidan la care
în tribună sunt numai anumite uniforme politice. Pentru
abaterile săvârșite, fiindcă opoziția până acum a fost cumpărată
sau a dormit, nu sunt de acord să fie eliminat, însă
un cartonaș galben merită
Ne-a costat prea mult ca să-i
reziliem contractul la jumătatea mandatului. Decalarea
alegerilor prezidențiale față de cele parlamentare a fost
o mutare de mare șahist a președintelui. Trebuie să recunoaștem că
președintele are un «fler» al punctelor cardinale mai puternic
decât al busolei. Sunt convins că prin prestația Guvernului actual
(fiindcă președintele nu uită și nu iartă), la viitoarele
alegeri prezidențiale domnul Băsescu se va adresa
electoratului cu formula: Mai trăiți? Bine! Și tot domnia
sa va câștiga, chiar dacă vom fi doar 30% din electoratul
înscris pe liste, Anonim, Târgu Jiu.