Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

Fotbal, amical / Pandurii – Kosice 0-1

Primul eșec pentru Pandurii

Pandurii: Guso – Mândrean (46, Popete), Rus, Chibulcutean, Dragomir – Ad. Popescu (46, Orac), Păcurar (80, Radovanovic), Vancea (66, Dedu), Vasilache – L. Mihai (46, I. Iordache), Vintilescu. Antrenor Eugen Neagoe

Kosice: Pulen – Skolnik, Kozak, Basista, Lisivka – Lesniak (57, Kiss), Krakovsky, Labun, Novak – Bohacik, Bicak (44, Bjedov). Antrenor Jan Kozak

Eliminați: Vasilache (43) / Labun (52)
A marcat: Krakovsky (78)

Pandurii Târgu Jiu au consemnat miercuri seara prima înfrângere în acest an în fața slovacilor de la Kosice, astfel că după șapte meciuri oltenii lui Neagoe au înregistrat în premieră un rezultat negativ. Cu toate acestea, Eugen Neagoe nu s-a declarat îngrijorat afirmând că scopul turneului e acela de a rula toți jucătorii, astfel că rezultatele trec pe planul doi în această perioadă. De obicei, în meciurile amicale atmosfera este una pașnică, fiecare echipă văzându-și de joc. Nu a fost cazul și în partida dintre Pandurii și Kosice, ambele echipe recurgând la intrări la limita regulamentului, doi jucători, câte unul din ambele tabere, fiind eliminați. Pandurii au început mai greu meciul și slovacii de la Kosice, locul trei în prima ligă, au reușit să domine ușor ostilitățile la centrul terenului. Presând, slovacii au fost aproape de gol în minutul 16, atunci când Lesniak a preluat imprecis balonul în careu, iar Dragomir a degajat la disperare. Presiunea celor de la Kosice a continuat, iar Guso s-a remarcat la mingea reluată cu capul de Novak, dar și la șutul din lovitură liberă de la 20 de metri de buturile noastre al lui Labun.

Pe margine, Neagoe a cerut mai mult curaj din partea celor aflați în teren, iar acest lucru s-a văzut în joc, fotbaliștii de la Pandurii reușind să paseze mai mult mingea la mijlocul terenului. Inevitabil, au apărut și ocaziile de gol, Vancea în minutul 31, șut de la 25 de metri, pe lângă poartă. Câteva secunde mai târziu, Vasilache a încercat o execuție rafinată, dar mingea lobată de decarul pandurilor a trecut peste poartă. Și Vintilescu a apelat la acest artificiu tehnic, dar mingea trimisă de vârful pandurilor a refuzat să intre în plasă. Pandurii au continuat iureșul la poarta slovacă, dar au avut în față un portar destul de inspirat care a mai reușit o paradă de zile mari la șutul din lovitură liberă al lui Păcurar, mingea respinsă de portar din plonjon fiind reluată de Vintilescu slab tot în portarul Pulen. Tensiunea a atins cote mari la un fault dur al lui Vasilache asupra lui Bicak, gorjeanul văzând roșu în fața ochilor cu doar o sută de secunde înainte de pauză. Fără un jucător în teren, Pandurii păreau victime sigure în repriza a doua, așa că Geană a schimbat sistemul, introducându-i pe Popete, Orac și Iordache, jucători iuți și adepți ai contraatacului. Însă, surpriză, după numai șapte minute, arbitrul rus care a condus meciul a restabilit echilibrul numeric pe teren, Labun fiind trimis la vestiare pentru două galbene „căpătate” în urma unor faulturi.

În minutul 64, Orac a primit o pasă în jumătatea adversă de teren, dar asistentul de pe acea parte a terenului a semnalizat un off-side inexistent. După această fază, jocul a intrat într-un con de umbră, spectacolul lipsind din teren. Totuși, în minutul 78, slovacii au reușit să marcheze prin Krakovsky care a marcat din careul mic o minge respinsă de în față de Guso. Deși a primit gol, Guso nu a păruit prea afectat. „Asta e, am pierdut un meci de pregătire, nu e cazul să fim supărați acum. Dacă arbitrul e prost ce să facem?”, a comentat bosniacul aruncând vina și pe arbitrul întâlnirii. Tot bosniacul spune că adversarii pe care i-a întâlnit sunt modești. „Nu sunt o echipă mai bună decât Pandurii, am jucat mai bine decât ei, dar asta e viața, nu putem câștiga tot timpul. Am bătut și noi în alte meciuri, acum mai intervine și oboseala, pentru că suntem aici de 16 zile”, a mai spus Guso.

Geană, supărat pe arbitraj

Nu doar Guso s-a luat de maniera de arbitraj. Cel mai vehement contestatar al arbitrajului a fost Eugen Neagoe care pe tot parcursul partidei s-a legat de deciziile celor trei fluierași. Principala acuză a fost aceea că oltenii nu au putut să-și pună în practică jocul deoarece slovacii au depășit de multe ori limita regulamentului. „Am pierdut și datorită modului în care am fost arbitrați. Așa se arbitrează un meci de pregătire? E un meci amical unde sunt puși arbitrii să arbitreze corect ca să nu se lovească jucătorii și să joace dur și asta s-a întâmplat. Au jucat foarte dur. Nu de asta am pierdut, dar ei au jucat foarte tare și efectiv nu puteai să joci pentru că trebuia să intri în jocul lor. Cum încercam să pasăm, ei la fel intrau dur și nici nu te lăsau să joci, la fiecare minge intrau foarte tare. Lucru care nu e normal la un meci de pregătire pentru că se pot accidenta jucători și în perioada de două săptămâni înaintea campionatului să pierzi unul-doi jucători nu e bine. Bine că nu s-au accidentat mai grav. În campionat nu va fi așa, arbitri au și ei niște regulamente și se arbitrează după niște reguli, nu se poate așa oricum”, a tunat Neagoe la finalul meciului.

Rus acuză oboseala și plictiseala

Deși se află într-un colț de paradis și au la dispoziție terenuri și condiții foarte bune de cazare, fotbaliștii de la Pandurii au început să se plictisească. „Deja au trecut multe zile de cantonament, a apărut și o nervozitate normală, o stare de plictiseală. E greu, s-a acumulat oboseală după câte două antrenamente pe zi. Niciodată nu am mai fost într-un cantonament așa de lung, am mai fost plecat zece zile apoi am stat două-trei acasă și am plecat din nou. Indiferent că am mai stat o săptămână aici cu familia pentru că aveam două antrenamente, ne vedeam la prânz două ore și seara două ore. Asta e, suntem în perioada de pregătire”, a mai spus căpitanul pandurilor, Alin Rus. Despre înfrângerea în fața slovacilor, Rus spune că a venit la timp. „Câteodată e bună și o înfrângere la casa omului ca să ne mai trezim. Să nu avem impresia acum că dacă am făcut trei transferuri, gata, îi vom bate pe toți și o să terminăm pe locul patru”, a mai afirmat Rus.

David s-a întors

Antrenorul de portari al gorjenilor, Valentin David, a revenit în țară mai devreme din cantonamentul din Cipru deoarece i s-au umflat mâinile și picioarele. „După zece zile m-am simțit moleșit și mă durea carnea pe mine. Apoi, mi s-au umflat mâinile și picioarele și m-am speriat. Am vorbit cu medicul și mi-a spus să evit mâncărurile pe care nu le cunosc și să mănânc orez și supe. Am venit pentru un control iar acum stau cu emoții”, a explicat David. În 2004, acesta a suferit un transplant de rinichi.

COSMIN BRUJAN

 

Handbal masculin / UCM Reșița – Energia Pandurii 43-35

Dezastru pentru Energia

Gorjenii nu au contat în deplasarea de la Severin

Gorjenii sunt la pământ Inevitabilul s-a produs. Energia Pandurii a fost învinsă fără drept de apel în fața celor de la UCM Reșița într-un meci jucat pe teren neutru, dar considerat în deplasare. Cum sala din Reșița se află în renovare, cei de la UCM dispută partidele de acasă în Polivalenta din Severin. Prea puțină importanță are acest amănunt, pentru că dureroasă este maniera de joc a handbaliștilor gorjeni. Spulberați, gorjenii au demonstrat că sunt departe de pretențiile conducerii, iar ceea ce s-a numit a fi punctul forte al echipei, apărarea, a fost călcâiul lui Achile.

Departe de valoare

Echipa de handbal masculin, Energia Pandurii a pierdut într-o manieră categorică meciul jucat împotriva celor de la UCM Reșița. „Jucăm mai bine în apărare, noul antrenor aici a umblat și a făcut-o bine”, a fost declarația lui Gore Popescu la începutul turneului organizat la Târgu Jiu. Însă, mutările antrenorului au fost falimentare, echipa continuând seria evoluției proaste din turul campionatului. Marea schimbare nu s-a produs, iar Energia tinde să devină o echipă de pluton. Revenind la meciul de la Reșița, gorjenii nu au contat absolut deloc în joc. În prima parte a jocului cei de la Reșița au zburdat pe teren, gorjenii fiind simple jaloane depășite aproape la fiecare fază de atacurile gazdelor. În consecință, reșițenii au reușit să marcheze 26 de goluri, în timp ce gorjenii au marcat doar 15 goluri.

Observând că echipa sa are parte de un meci foarte ușor, antrenorul reșițenilor Aihan Omer a luat decizia de a introduce pe teren în actul secund echipa de rezerve. În aceste condiții, bănățenii au efectuat și în repriza a doua un util antrenament cu public, în timp ce handbaliștii de la Energia abia au ținut pasul cu adversarii lor. A reieșit un spectacol cu mai multe goluri, din care oltenii au ieșit foarte șifonați. Meciul s-a terminat 43-35, diferența de opt goluri reală în raport cu forțele din teren.

Cea mai mare umilință

În afara eșecului, gorjenii au înregistrat și cele mai multe goluri primite într-un meci în această ediție de campionat. Evoluția modestă a handbaliștilor gorjeni ar trebui să le dea de gândit conducătorilor care tot mai speră să prindă un loc de cupe europene. Un obiectiv prea îndrăzneț în condițiile în care atât antrenorul cât și lotul este unul modest. În urma acestui rezultat cu Reșița, Energia a revenit pe locul zece, iar meciul cu Medgidia devine unul capital în configurația finală a Ligii Naționale.

C. BRUJAN

 

Clasament Liga Națională

1. HCM Constanța 15 13 1 1 444 – 371 27p
2. Steaua 14 12 0 2 476 – 396 24p
3. Dinamo 14 11 1 2 499 – 406 23p
4. Uztel Ploiești 15 9 1 5 422 – 409 19p
5. UCM Reșița 15 7 4 4 485 – 445 18p
6. Poli Timișoara 15 7 2 6 427 – 413 16p
7. Bucovina Suceava 15 7 1 7 414 – 451 15p
8. Minaur Baia Mare 15 7 0 8 470 – 465 14p
9. CSM Medgidia 15 6 1 8 453 – 451 13p
10. Energia Pandurii 15 6 1 8 442 – 443 13p
11. HCM Brașov 15 5 1 9 386 – 400 11p
12. HCM CSM Bistrița 15 5 0 10 376 – 422 10p
13. Universitatea Cluj 15 2 1 12 354 – 445 5p
14. Poli Iași 15 0 0 15 391 – 522 0p

 

Florin Mergea joacă în Cupa Davis

Florin MergeaTenismanul gorjean Florin Mergea va juca din nou pentru România în cadrul primului tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis în compania Franței. Astfel, Mergea va evolua în proba de dublu alături de Horia Tecău, partida disputându-se mâine de la ora 14.00 împotriva francezilor Arnaud Clement și Michael Llodra. Mergea și Tecău au mai jucat împreună un meci în Cupa Davis, în Ecuador, acolo unde tinerii tenismani au reușit să câștige un punct de aur pentru România. Cei doi pot reedita victoria sâmbătă, rezultat care ar da peste cap toate calculele hârtiei.

Altfel, Victor Hănescu va juca în compania lui Richard Gasquet, în primul meci al întâlnirii Franța - România, contând pentru primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis, care se dispută de vineri până duminică, la Clermont-Ferrand. În al doilea meci al zilei de astăzi se vor întâlni Sebastien Grosjean și Andrei Pavel. Meciurile de vineri vor începe la ora 13.45. Partidele de simplu de duminică vor începe la ora 14.30 și se vor disputa după următorul program: Richard Gasquet - Andrei Pavel și Sebastien Grosjean - Victor Hănescu.

Echipa României a învins o singură dată reprezentativa Franței în Cupa Davis, în întâlnirea din 1974, de la București, scor 3-2, în semifinalele Grupei Mondiale, atunci când din selecționata noastră făceau parte Ilie Năstase și Ion Țiriac. Celelalte șase partide au fost câștigate de francezi. Primul meci a avut loc în 1927, la Paris, scor 1-4, iar ultima întâlnire s-a disputat la București, în 2003, scor 1-4. Lotul României pentru această partidă este format din Andrei Pavel, Victor Hănescu, Victor Crivoi, Horia Tecău și debutantul Petru-Alexandru Luncanu, care va fi rezervă.

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

 

 

  
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.