Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SOCIAL

Pentru a câștiga în senzualitate,

Gorjencele de vârsta a treia preferă tatuajele pe buze

Tatuarea buzelor și a sprâncenelor, noua modă a gorjencelorTatuajele make-up sau altfel spus tatuajul de contur al buzelor sau sprâncenelor devine o modă și în rândul gorjencelor. Tot mai multe femei apelează la această tehnică modernă pentru a da impresia de volum buzelor sau pentru a-și face sprâncenele cât mai stufoase. Cu alte cuvinte, dornice să-și recupereze tinerețea, doamnele trecute de 50 de ani ajung la Salonul Costy-Tatoo din Târgu-Jiu. În schimbul a două sute de lei, vârstnicele gorjence îndură circa 30 de minute până când artistul tatuator dă buzelor conturul preferat de doamne. Motivația pentru care acestea apelează la noua tehnică, spune Costy, o reprezintă dorința de a da un volum mult mai mare buzelor și, în același timp, le scapă de stresul zilnic de a-și creiona buzele sau sprâncenele. Îndeobște, la această metodă permanentă apelează femeile trecute de 50 de ani, zilele trecute o doamnă având nu mai puțin de 54 de ani alegând să-și facă un astfel de tatuaj make-up, mai spune artistul Costy. Dar, nu numai gorjencele vârstnice vor un contur permanent de buze, make-up tatu fiind preferat și de o mulțime de tinere. Cert este că, afirmă patronul Salonului Costy-Tatoo, numărul celor care își tatuează buzele trece de ordinul zecilor, dovadă că tatuajele make-up se bucură de succes și în rândul gorjencelor.

IRINEL CEURANU

 

Din cauza banilor,

Discuții aprinse între conducerile Spitalului Județean și CAS Gorj

Conducerea Spitalului Județean Gorj a refuzat să semneze contractul cu CAS din cauza sumelor insuficiente pe care această din urmă instituție dorește să le acorde unității spitalicești. În aceste zile s-a desfășurat deja o primă repriză de încercări de negociere a sumelor ce vor fi alocate, întâlnire care însă s-a soldat cu un eșec. Potrivit directorului financiar al Spitalului Județean Gorj, Dorin Vârjan, banii oferiți de CAS sunt „mult sub necesități pentru ca spitalul să poată funcționa măcar pe linia de plutire”. Cu alte cuvinte, Casa Asigurărilor de Sănătate vrea să aloce unității spitalicești județene suma de 240 miliarde de lei în condițiile în care, afirmă Vârjan, necesarul este de aproximativ 500 miliarde de lei anual. După toate calcule făcute de către directorul financiar contabil reiese că mai rămân doar 45 miliarde de lei.

În aceste condiții, directorul Vârjan se întreabă cum va împărți acești bani pentru hrană, gaze, apă, energie electrică, firmă pază, achiziții lenjerie, dezinfectante, service aparatură de înaltă performanță și medicamente. De menționat că numai pentru medicația pacienților sunt necesari, mai spune Dorin Vârjan, minim trei miliarde de lei numai într-o singură lună. Altfel spus, în acest an unitățile spitalicești abia vor asigura medicamentele și hrana bolnavilor iar de orice altfel de investiții nici nu mai încape vorbă, mai susține șeful financiar contabil al Spitalului Județean Gorj. Ca atare, Dorin Vârjan susține c㠄o să negociem la sânge cu CAS pentru că Spitalul Județean nu cere bani în plus, ci doar acei bani care i se cuvin pe serviciile lunare realizate”. În replică la afirmațiile directorului Vârjan, șeful Casei Asigurărilor de Sănătate Gorj, Gheorghe Cocină, afirmă însă că totul este în limitele normalului și că nu există nici un conflict cauzat de sume insuficiente.

IRINEL CEURANU

 

Grupurile sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa „ar trebui” numai că proprietarii acestora preferă să tragă apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul în care arată WC-urile. „Gândacul”, un simbol al mizeriei, va fi „steaua” acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare.

Universitatea „Constantin Brâncuși”

Dacă șpaga pare că devine unul dintre sinonime pentru facultate, la Târgu-Jiu, în schimb curățenia tinde să devină o normalitate. De la ultima vizită se constată o creștere a gradului de curățenie și doar atât. Studenții noștri, firește unii dintre ei, preferă să dea șpagă dar, în același timp, preferă să ia hârtia igienică sau săpunul de la budă. Numai astfel se poate explica lipsa acestor „ingrediente” la grupul sanitar al universității târgujiene. Acceptabilă în lipsă de altceva, buda de la UCB oferă totuși avantajul că are intrare gratuită, compensând astfel sumele grele care se dau pentru un amărât de cinci.

- mediu toxic
- ca în fundu' grădinii
- daca nu ai de ales
- acceptabil
- modelul occidental și în Gorj

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.