Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
NAŢIONALE

În scandalul scurgerilor de informații militare,

Ziaristul Sebastian Oancea
a fost pus sub învinuire

Sebastian OanceaZiaristul Sebastian Oancea a declarat, marți, după ce a fost audiat timp de mai multe ore de către procurori ai Parchetului instanței supreme, că a fost pus sub învinuire pentru culegere și transmitere de date cu caracter secret. Locuința ziaristului Sebastian Oancea a fost percheziționată, sâmbătă seara, de procurori ai Direcției Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care caută indicii și probe referitoare la amploarea cazului privind scurgerea către presă a unor informații militare. Procurorii au început percheziția în jurul orei 18.30 și au finalizat-o cu puțin înainte de ora 22.00, ei fiind interesați în special de fișierele din calculatorul ziaristului, de CD-uri și de alte suporturi de stocare a informațiilor. Hard disk-ul computerului acestuia a fost confiscat și sigilat de procurori, unitatea urmând a fi deschisă în prezența lui Oancea, cu ocazia audierii sale, la București.
Sebastian Oancea are 27 de ani și a lucrat în presa locală din Vrancea, iar de trei săptămâni se recomandă ca fiind corespondent al ziarului „Ziua”, care a primit aceleași informații militare ca și ziarul „România Liberă”. Ovidiu Ohanesian, jurnalist de investigații la „România Liberă”, cunoscut pentru materialele sale privind serviciile secrete și mai ales după ce a fost ostatic în Irak, a susținut, sâmbătă, într-o emisiune televizată, că s-a dus personal la Focșani pentru a prelua un CD cu informațiile militare de la corespondentul ziarului. După ce Ohanesian a sosit la București și a studiat informațiile, conducerea cotidianului „România Liber㔠a informat MApN, dar nu a dat aceeași amploare acestui caz, publicând totuși un scurt material la aceeași dată când ziarul „Ziua” a publicat materialul său și a organizat conferința de presă. Ziarul „Ziua” a organizat o conferință de presă pe această temă în 7 februarie, conducerea cotidianului susținând că a fost vorba despre o tentativă de compromitere a relațiilor militare ale României cu partenerii din NATO și precizând că a informat autoritățile în legătură cu informațiile primite.
De altfel, Sebastian Oancea este prieten cu ziaristul Marian Gârleanu, corespondentul cotidianului „România Liber㔠în județul Vrancea, care a fost arestat timp de două zile în acest caz. Judecătorii instanței supreme au decis, sâmbătă, eliberarea jurnalistului Marian Gârleanu, care a stat încarcerat două zile, timp în care a colaborat cu anchetatorii în cazul privind scurgerea către presă a unor informații militare. Magistrații Curții de Apel București (CAB) hotărâseră, vineri seară, arestarea preventivă pentru zece zile a lui Marian Gârleanu, care fusese reținut cu o zi în urmă.
Scopul procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) nu este acela ca persoane să fie arestate, ci de a identifica autorii sustragerii documentelor care sunt deținute în afara cadrului legal, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Public, Robert Cazanciuc. Procurorul Cazanciuc a adăugat că este bine ca cei care dețin acest tip de documente să anunțe anchetatorii, pentru că deținerea se pedepsește la fel ca și sustragerea actelor. În același caz, în 9 februarie, a fost arestat plutonierul în rezervă Ionel Constantin Popa, mandatul acestuia fiind prelungit, vineri, cu 20 de zile de către Curtea de Apel București. Popa a fost eliberat, luni după-amiază, ca urmare a deciziei judecătorilor bucureșteni de revocare a mandatului de arestare al acestuia, instanța admițând astfel propunerea procurorilor Parchetului instanței supreme.

(M.F.)

 

Acord în Alianță pe tema privilegiilor parlamentarilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu este de acord cu propunerea democraților ca Guvernul să emită o ordonanță de urgență prin care să suspende aplicarea Legii statutului parlamentarilor pe o perioadă de un an. Democrații cred că, în acest interval, Guvernul va putea promova un nou proiect de lege care să elimine toate privilegiile cuprinse în textul aflat acum pe masa președintelui României. Traian Băsescu nu are, în acest moment, altă soluție decât promulgarea legii votate de Senat, săptămâna trecută. Conform acestei legi, senatorii și deputații care se vor pensiona vor beneficia de indemnizații de tranziție timp de trei luni și apoi de pensii consistente, ei fiind asimilați magistraților.

(R.T.)

 

Legile Sănătății au primit
verde de la Parlament

Moțiunea de cenzur㠄Anti-reforma în sănătate”, inițiată de parlamentarii Partidului Social Democrat și Partidului România Mare, a fost respinsă marți, în plenul camerelor reunite ale Parlamentului. Împotriva moțiunii au votat 246 de deputați și senatori, iar în favoarea ei - 214, numărul parlamentarilor prezenți în sală fiind 460. Pentru ca moțiunea să fi fost adoptată ar fi trebuit să întrunească 235 de voturi favorabile.
Principalele probleme la care s-a referit moțiunea sunt subfinanțarea sistemului de sănătate, crearea de bariere pentru accesul la servicii de sănătate a unor largi grupuri sociale (bolnavi în vârstă, școlari, femei gravide și copii) prin desființarea gratuităților la medicamente acestea fiind vândute la prețuri de referință. Potrivit Constituției, în cazul în care moțiunea ar fi primit vot favorabil, Guvernul ar fi fost demis. În condițiile în care moțiunea a fost respinsă, pachetul de legi privind reforma din sănătate se consideră adoptat. În cazul în care președintele României cere reexaminarea legii adoptate, stipulează Constituția, dezbaterea acesteia se va face în ședința comună a celor două camere parlamentare.
Senatorul PSD, Antonie Iorgovan, a anunțat deja că social-democrații vor contesta pachetul legislativ privind reforma în sănătate, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, la Curtea Constituțională.

(R.P.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.