| ACTUALITATE
| Se întâmplă la Bâlteni! Șantaj cu imagini porno O femeie din comuna Bâlteni a reclamat organelor de cercetare penală șantajul la care este supusă de către un consătean. Aceasta a spus că este amenințată și șantajată să întrețină relații sexuale cu acesta, bărbatul având o casetă video pe care este înregistrate imagini porno de la un act sexual între cei doi. D.U., din comuna Bâlteni, în vârstă de 29 de ani, a declarat polițiștilor că a fost indusă în eroare de către Daniel Danielescu, din aceeași comună, să întrețină relații sexuale cu acesta, momente pe care bărbatul le-a filmat fără știrea femeii. Ulterior, tânăra spune că a început să fie șantajată de acesta, în sensul că a fost amenințată cu publicarea casetei video, în situația în care nu va întreține cu acesta relații sexuale în continuare și nu îi va aduce și alte partenere pentru același lucru. Femeia susține că nu este singura persoană de sex feminin căreia i se întâmplă acest lucru, Daniel Danielescu șantajând mai multe femei în același mod. Plângerea tinerei din Bâlteni a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu de la Biroul Teritorial Gorj al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care și-a declinat competența deoarece în activitățile reclamate nu sunt implicați și minori. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Laura Gherghe, a precizat că dosarul va fi trimis pentru verificări Poliției Rovinari.
ANA-MARIA ILINCA | | | În dosarul lui Nicolae Mischie, Polițiștii nu au primit mandate pentru Udroiu și Nedeluț Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a transmis un comunicat prin care afirmă că, în urma verificărilor efectuate la nivelul subunității municipiului Târgu Jiu, s-a stabilit că nu există nici un mandat emis de instanță pentru aducerea martorilor Vasile Udroiu și Marinel Nedeluț în dosarul în care Nicolae Mischie este cercetat pentru trafic de influență. La termenul de joi, 9 februarie 2006, reprezentantul Departamentului Național Anticorupție a cerut instanței amendarea șefului Poliției municipiului Târgu Jiu pentru faptul că nu au fost duse la îndeplinire mandatele de aducere a martorilor Vasile Udroiu, fost director al Direcției de Finanțe Publice Gorj și Marinel Nedeluț, fost comisar șef al Gărzii Financiare Gorj, în dosarul în care Nicolae Mischie a fost trimis în judecată de către DNA, pentru trafic de influență, în urma autodenunțului lui Clement Mocanu. Președintele completului de judecată, judecătorul Mihai Pistol a decis însă doar avertizarea polițiștilor, sub rezerva aplicării sancțiunii administrative și a dispus din nou aducerea martorilor cu mandat. Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a precizat însă, că în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la Poliția municipiului Târgu Jiu nu s-au primit spre executare mandate de aducere care să privească audierea martorilor în cauza aflată pe rolul instanței de judecată. Întrucât ora la care ne-a fost remis comunicatul nu a mai permis să obținem un punct de vedere și al președintelui instanței respective a Tribunalului Gorj, Mihai Pistol, nu am putut afla ce s-a întâmplat cu mandatele de aducere a martorilor, care se pare că s-au rătăcit pe undeva între cele două instituții.
ANA-MARIA ILINCA | | | Doi tâlhari gorjeni prinși la AradPolițiștii din cadrul Serviciului de Transporturi Feroviare (TF) Târgu Jiu au reușit prinderea a doi tâlhari urmăriți general. Potrivit comisarului șef al Poliției TF, Dumitru Toșa, cei doi gorjeni au tâlhărit în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2005 pe un localnic din comuna Vladimir. De atunci și până zilele trecute, poliția s-a aflat pe urmele acestora, reușind în cele din urmă capturarea celor doi infractori la sfârșitul lunii trecute pe raza localității Pecica din județul Arad. Cu alte cuvinte, Adrian Stan din Coțofenii din Față (Dolj) și Ion Boncu din Hurezani (Gorj) s-au întâlnit într-un bar din stația CFR Târgu Jiu cu un localnic din comuna Vladimir. Cei doi, văzând că asupra sa Constantin Motocu are o sumă mare de bani s-au oferit să-l găzduiască. În drum către locuința acestora, la trecerea căii ferate, cei doi l-au lovit pe Motocu și l-au deposedat de cei șase milioane pe care acesta îi avea. Ofițerii TF mai spun că după ce și-a revenit din lovituri, Motocu s-a prezentat la sediul de poliție unde a reclamat incidentul. În tot acest timp, în urma cercetărilor a reieșit că cei doi tâlhari au luat un taxi și s-au ascuns într-o cârciumă. Dați în urmărire generală, cei doi nu s-au putut ascunde foarte mult, reușindu-se capturarea lor. Potrivit comisarului șef Toșa, infractorii vor fi judecați, riscând până la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. IRINEL CEURANU | | | Contabila șefă de la Spitalul Dobrița și-a dat demisiaControlul efectuat de către auditul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj la Spitalul Dobrița a scos la iveală și nereguli în ceea ce privește încadrarea și salarizarea contabilei șefe Emilia Pescar. Astfel, după cele constatate, contabila și-a înaintat, în urmă cu câteva zile, demisia, după cum a precizat directorul DSP Gorj, Aristică Moroșanu. Postul urmează a fi scos la concurs după 30 de zile, în cazul în care Emilia Pescar nu revine asupra demisiei. Pescar nu a fost corect încadrată, în sensul că pentru funcția de contabil-șef se prevedea o vechime în specialitate de șapte ani, iar vechimea contabilei era de numai trei ani și trei luni. În urma încadrării incorecte, s-a încasat un salariu prin care s-a creat un prejudiciu de 76 de milioane de lei vechi, bani care urmează a fi recuperați de către Spitalul Dobrița. De altfel, toate aceste nereguli vor ajunge și în atenția organelor de cercetare, parchet și poliție, după cum a mai precizat Moroșanu. CORINA POPA | | | Spre o societate cibernetică ?Celebrul vers eminescian Unde ești, copilărie/Cu pădurea ta cu tot? mă urmărește ori de câte ori trec pe lângă un crâng, o luncă, o pajiște înierbată. M-am bucurat de o copilărie frumoasă, în mijlocul plaiurilor natale. Abia așteptam vacanțele de vară pentru a-mi plimba pașii prin natura înverzită și înmiresmată, în miazmele verdelui crud, a pinacotecii florilor de câmp, a concertelor paserilor cerului. Joaca de-a v-ați ascunselor, de-a baba oarba, de-a puia gaia; lecturarea unei cărți în grădina din spatele casei, ori păscutul vitelor pe izlazul comunal păreau că mă reconfortează, că-mi ridică tonusul ambiental. Le vorbesc adeseori elevilor mei de aceste nostalgii ale copilăriei, iar unii mă ascultă de parcă aș fi poposit aici de pe o altă planetă. Obișnuiți cu jocurile pe calculator, ei visează la călătorii interstelare, la războaie intergalactice, la cum să devină
soldați universali, terminatori sau mai știu eu ce justițiari spațiali. Nu știu câți dintre ei au citit sau își mai amintesc de ineditele Amintiri din copilărie ale lui Ion Creangă ori de Dumbrava minunată a lui Sadoveanu. De fapt, nu știu câți dintre ei au mai citit vreo carte. În fața ochilor, chiar și când merg pe stradă, ei nu văd decât sticla calculatorului cu jocuri electronice. De țurcă, de poarcă, de alte jocuri ale vârstei inocenței nici n-au auzit măcar. Unii, mai ignoranți, sunt în stare chiar, să confunde boul cu vaca, bradul cu paltinul, cucul cu cioara! Nici nu-și aruncă ochii pe planșele colorate din laboratorul de biologie sau de zoologie pentru a încerca să deosebească o plantă de alta, o gâză de alta, un animal de altul. Nici bătrâna tablă înnegrită pe care stau scrise formule de matematică, de fizică, de chimie etc, nu-i interesează. Se mulțumesc doar cu puținele informații pe care le oferă computerul. Se închistează într-un univers al lor, concentraționar, ca într-un univers de sticlă, într-un mediu artificial și dăunător psihicului. Nu le mai place nici fasolea bătută, nici tradiționalele sarmale și piftii; hot-dogul, hamburgherul, pop-cornul, sunt mâncărurile lor preferate! Apa de izvor poate conține viruși; Coca-Cola, Fanta, Seven-Up țin foarte bine de sete, chiar dacă au și EU-ri! Au auzit ei, oare, de Balzac, de Dostoievski, de Cehov, de Shakespeare? Vag sau deloc. Într-un interesant studiu asupra acestui fenomen de depersonalizare a tineretului studios, profesorul Constantin Necula spune că Celor tineri li se inoculează informația la modul cel mai distrugător cu putință. Cantitatea de informație nu este întru nimic echilibrată cu cea de «formare» de «metamorphosis» de meta-formare conștientă. Lăsați într-o teribilă degringoladă informațional-educativă, în care voievozii și poeții sunt anulați de teribilele staruri TV și cinema, în care partea materialist dialectică (măcar de-ar fi așa) a fostului secretar de partid, îl descinde mai departe pe om de maimuță (
) Dincolo de zăbrelele spiritului în care își coc nefericirea copiii noștri așa se zbate o falsă libertate «libertatea de a face ce vrei», cea mai nebună dintre toate libertățile libertinajul ce dansează la masa tuturor Irozilor demagogi ai pământului. În ritmul acesta, vom ajunge la o societate cibernetică, informatizată până la paroxism, riscând ca tineretul viitorul de mâine să devină niște roboței, un fel de monștrișori semiartificiali, rupți de realitate, cu sentimentele umane din ce în ce mai estompate, încât dacă se uită la o floare, să se întrebe care este compoziția ei chimică. Acesta să fie viitorul omenirii? IRINA MIHAELA SPINEANU | | | PAMFLET
| Drum la deal, și drum la vale
Vă salut dragi magistrați, eu dispar peste Atlantic, Amintiri aveți în poze despre chipul meu romantic! Mii de scuze domnul Moța, California mă cere, Pleacă puiul și se duce, pa și pu, la revedere! Rău îmi pare de se-ntâmplă, să vă taie ăștia leafa
Chipul meu ți se arată, tot când îți vei vedea ceafa! Vreau să știți că periodic, totuși voi ieși pe post Să vă cânte baciul Relu ciobănaș la oi am fost. N-am să las din mâini cavalul, să doinesc pe cât se poate, Într-o caterincă pură drumurile noastre toate
Dulce-i brânza, dulce-i cașul, dulce este antigelul, Dar mai dulce e sentința, când e vorba despre Relu
Când intrăm în Europa, vin să bag recurs la Haga, Să-mi cântați de-un milion zig-zaga-zubalaga. Dacă nu-mi cântați în strună, îmi iau bâta și cu clopu' Și vă las spre ascultare foaie verde, foi ca plopu'
În final dedic un șlagăr pentru primul procuror, Însoțit de ceva poze, ușor puiule, ușor
NELU POCHEA | | |
| |