Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SOCIAL

Proiectil găsit pe malul Jiului

Un proiectil din cel de al doilea război mondial a fost găsit ieri pe câmpul din aproprierea centrelor comerciale Interex și Flanco. Întreaga zona a fost securizată până când cei de la Inspectoratul de Protecție Civilă au sosit și l-au ridicat. Proiectilul va fi distrus în locul special amenajat de la Turcinești.

Obiectul a fost găsit de unul dintre lucrătorii care curățau trotuarul. Acesta a mers pe câmpul din apropierea locului unde muncea și s-a întors cu un obiect de fier în brațe.
Elvis Zamfir, cel care a făcut descoperirea, povestește cum s-a dus pe câmp să-și facă nevoile și a văzut un obiect de fier. Omul a luat proiectilul în brațe să-l arate și colegilor săi. L-a cărat mai bine de câteva zeci de metri și nu și-a dat seama că ar fi putut exploda în orice moment. „Doream să-l vând la fier vechi, mă și gândeam câți bani pot lua pe el. Cred că are vreo 15 sau 20 de kilograme”, a povestit Zamfir.
Ajuns înapoi la colegii săi, tânărul le-a arătat bucuros ceea ce găsise, făcându-și calculele câți bani va câștiga când îl va vinde. Unul dintre muncitori și-a dat seama că este vorba de un proiectil și a anunțat polițiștii comunitari care au sosit la fața locului și au securizat zona. Exista pericolul ca proiectilul să explodeze.
Șeful Poliției Comunitare Târgu Jiu, Ion Tudor, spune că ar fi putut să se întâmple nenorociri în acel moment, de aceea a asigurat zona, nelăsând pe nimeni să se apropie. Nu după mult timp au sosit și lucrătorii Inspectoratului de Protecție Civilă care au luat bomba.
Ion Ristea, inspector al Protecției Civile, spune că este vorba despre un proiectil din al doilea război mondial, care are în jur de 20 de kilograme și un calibru de 120 de milimetri. „Putea să explodeze și să rănească oameni. Ar fi putut distruge tot ce întâlnea în cale pe un perimetru de 200-300 de metri”, a declarat acesta.
Proiectilul a fost dus în poligonul de la Turcinești pentru a fi distrus. Nu este primul proiectil găsit în Gorj, dar, din fericire, niciunul dintre obiectele de acest fel găsite nu a explodat.

GABRIELA MLADIN

 

Medici de familie sancționați
de CJAS Gorj

Speranța Vână Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj a efectuat 151 de controale la furnizorii de servicii medicale și medicamente. În urma controalelor, au fost scoase la iveală o serie de nereguli în activitatea medicilor de familie. Șapte medici au fost prinși pe picior greșit, principalele aspecte negative sesizate fiind reprezentate de nerespectarea programului de lucru în localitățile de care răspund. Și pentru alte deficiențe, doctorii au fost sancționați, pentru o lună, cu diminuarea cu 10% până la 20% a contractelor pe care le au încheiate cu CJAS Gorj. „Unui singur medic i-a fost diminuat contractul cu 20%, întrucât și la cel de-al treilea control a prezentat aceleași nereguli ca și la cele anterioare, însă până în prezent nu avem medici cărora să le fi reziliat contractul”, a precizat Speranța Vână, șefa CJAS Gorj.
Tot în urma controalelor, 15 medici stomatologi au restituit CJAS Gorj 1467,12 lei RON, sumă ce reprezintă servicii medicale stomatologice nejustificate raportate la CJAS în vederea decontării. Alți 13 medici de la cabinetele de specialitate ambulatorii și de la trei laboratoare de analize medicale au restituit sume importante de bani către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj.
De precizat că nu toți medicii și-au plătit contribuțiile la fondul de sănătate. 16 mii de lei RON reprezintă contribuțiile la fondul de sănătate nedeclarate și neplătite de unii dintre medicii stomatologi, medici de familie și asociații familiale. Vână a mai precizat c㠄pentru acest an, cei care nu vor dovedi că și-au plătit contribuția la fondul de sănătate nu vor mai putea intra în relație contractuală cu CJAS Gorj”.

CORINA POPA

 

Minerii vor primi gratuit
o masă caldă pe zi

Personalul din industria minieră care are dreptul la tichete de masă va beneficia zilnic de o masă caldă acordată gratuit la intrarea în schimb, de către societățile comerciale din domeniul minier, a decis Guvernul printr-o hotărâre adoptată ieri. Actul normativ reglementează acordarea mesei calde gratuite întregului personal din industria minieră.
Potrivit hotărârii Executivului, masa caldă va fi acordată minerilor de către societățile comerciale din domeniul minier. De asemenea, Guvernul a majorat valoarea mesei calde acordate minerilor de la 70.000 lei vechi pe zi la 85.600 lei vechi. În această sumă nu vor fi incluse cheltuielile de pregătire a mesei care vor fi negociate de fiecare unitate în parte, a declarat Marin Condescu, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia. Aproximativ 15 mii de mineri beneficiază, în Oltenia, la intrarea în schimb, de hrană caldă.
Fondurile necesare pentru masa caldă acordată minerilor sunt asigurate din bugetele agenților economici din industria minieră pentru anul 2006.

L. ECOVIȚĂ

 

În mediul rural,

Consilierea psihopedagogică
a elevilor este inexistentă

Consilierea psihopedagogică a elevilor gorjeni este destul de precară, în special în mediul rural. În județul Gorj, pe lângă Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică (CJAP) Gorj mai funcționează alte 22 de cabinete școlare de asistență psihopedagogică.
Gheorghe Mitescu, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a precizat că în Târgu Jiu există cabinete școlare unde sunt într-adevăr cadre didactice bine pregătite în domeniu care discută cu elevul, îl îndrumă și îi oferă consiliere. Mitescu recunoaște însă c㠄la țar㔠astfel de activități „cam lipsesc”.
Din constatările profesorilor consilieri din cadrul CJAP Gorj reiese că abandonul școlar, scăderea interesului pentru învățătură, adaptarea și integrarea școlară constituie principalele probleme ale elevilor din unitățile de învățământ din județ. Directorul CJAP Gorj, Alexandru Teodor, a precizat că, în rândul elevilor, s-a observat o scădere a motivației pentru învățătură și datorită faptului că diplomele obținute nu mai prezintă prea mare valoare, iar problema educației în școli este una majoră.
Raportat la numărul de elevi, abandonul școlar a fost anul trecut, în Gorj, sub 1%. Mai precis, 603 elevi au abandonat școala, însă fenomenul ia amploare de la an la an. Cei ce abandonează școala sunt, în principal, copiii de etnie romă, iar cele mai dese cazuri de abandon școlar se înregistrează la nivel gimnazial, clasele V-VIII. În etnia romă, cauzele de abandon sunt căsătoria de la vârste fragede și refuzul elevilor de a mai urma cursurile școlare. Cei doi factori cumulați explică abandonul școlar pentru 86% din cazurile înregistrate în rândurile acestei populații școlare.
Problemele de adaptare și integrare școlară sunt în general întâlnite la elevii din clasele I-IV, existând elevi care nu au reușit să se adapteze „din mers” la programul de școală. Toate aceste probleme sunt în prezent monitorizate de unitățile de învățământ, iar elevii sunt consiliați de către profesorii din cadrul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică și cei de la cabinetele de asistență psihopedagogică.
Profesorii sunt conștienți că elevii, mai ales adolescenții, au nevoie de consiliere psihologică. Conform unui ordin al ministerului de resort, toate școlile trebuie să aibă un consilier pentru elevi, fie el psiholog, psihopedagog sau sociolog. Școlile generale și liceele ar trebui să aibă un specialist la 800 de elevi, iar grădinițele - un psiholog la 400 de copii.

CORINA POPA

 

Licitație amânată la Motru

Primăria Motru a mai amânat încă o dată licitația pentru transportul public urban din localitate, deoarece trei dintre membrii comisiei nu s-au prezentat. Consiliul Local Motru a hotărât ca din comisie să facă parte nu mai puțin de cinci consilieri. Doi dintre aceștia, liderii sindicali Constantin Ureche și Constantin Militaru au fost reținuți la negocierea contractelor individuale de muncă din minerit, reprezentând sindicatele carierelor Lupoaia și Roșiuța. Amânarea licitației periclitează transportul elevilor de pe rutele Horăști – Motru și Roșiuța – Ploștina – Motru.
Pe traseul Motru –Horăști nu mai circulă nici navetele de mineri, deoarece mina s-a închis. Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, s-a înțeles cu un transportator local și, la cererea sătenilor, acest transportator va asigura naveta elevilor la școlile din municipiu. Localitățile Ploștina și Roșiuța sunt situate pe DN 67 și au școli pentru clasa I până la clasa a VIII-a în fiecare sat. Microbuzele și autobuzele în convenție nu mai opresc în stațiile tradiționale, iar copiii nu au cu ce ajunge la școală. Constantin Frățilă, reprezentantul sătenilor din Ploștina, a adus această problemă în atenția primarului, care a făcut apel la același transportator ca să rezolve temporar problema. Primarul este supărat pe faptul că mulți școlari din aceste sate au părăsit școlile și au rămas clase cu patru-cinci sau șase copii, fapt ce va conduce la închiderea școlilor. „Este păcat. Sunt școli cu tradiție, profesorii sunt buni. Nu știu de ce se întâmplă acest fenomen”.
Referitor la poziția Consiliului Local cu privire la componența comisiei, acesta nu s-a pronunțat direct, însă surse neoficiale susțin că primarului nu-i convin atâtea amânări ale unei licitații care trebuia adjudecată demult. Până una-alta, copiii din sate au asigurat transportul la școlile din Motru, ca urmare a unor intervenții personale ale primarului.

C. BUNILĂ

 

Gaze și apă la Drăguțești

Ion ModroiuAlimentarea cu apă și distribuția gazelor naturale în comuna Drăguțești este principalul proiect din acest an al administrației locale de aici. Primarul Ion Modroiu spune că se încearcă realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea demarării unei rețele de apă care să alimenteze satele Iași, Drăguțești și Cârbești. Edilul susține că potențialul hidrografic al comunei este foarte bun, pe raza comunei existând mai multe puțuri de apă.
Din cauza costurilor foarte mari necesare realizării unei astfel de investiții, alimentarea cu apă în această comună va fi posibilă doar prin fondurile externe. Potrivit calculelor primarului, suma necesară pentru ca alimentarea cu apă în comună să devină realitate este de peste un milion de euro. Pe de altă parte, o altă investiție care se vrea a fi demarată la Drăguțești este cea referitoare la gazele naturale.
Și acest demers al administrației locale va fi posibil doar prin accesarea unui fond extern deoarece sunt necesare 44 de miliarde de lei pentru alimentarea cu gaze a comunei. Potrivit unui studiu făcut la nivel local, primarul afirmă că dintr-un număr de 1200 de gospodării, mai bine de jumătate doresc să poată beneficia de această utilitate.
În această perioadă conducerea administrației locale face demersurile necesare în vederea realizării documentației necesare concesionării rețelei de gaze. Și în acest caz, satele care vor avea prioritate sunt cele de la drumul național întrucât puterea de cumpărare a locuitorilor din Iași, Drăguțești și Cârbești este mai mare comparativ cu restul localităților, mai adaugă primarul Ion Modroiu.

IRINEL CEURANU

 

Călinoiu, în vizită de lucru la Motru

Președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, a vizitat ieri municipiul Motru și a avut o întrevedere pe probleme sociale și administrative cu primarul Dorin Hanu. S-a discutat despre problema definitivării alimentării cu gaze a municipiului, la discuție fiind invitat și Nicolae Druș, directorul firmei care a câștigat licitația privind distribuția gazelor în localitate.
Primarul Hanu este nemulțumit de prețul ridicat pe care trebuie să-l plătească locatarii în vederea branșării. În timpul discuției, cei trei au găsit metode de reducere a acestui preț cu circa 20%, însă nici această soluție nu-l mulțumește pe primar. Hanu a dispus aparatului propriu să identifice și alte posibilități, incluzând chiar firme care oferă prețuri mai mici pentru branșare.
Astăzi, Dorin Hanu și Ion Călinoiu se află la Snagov, unde primarul motrean susține interesele localității la simpozionul organizat de Ministerul Economiei și Comerțului pe tema utilizării fondurilor nerambursabile în localitățile puternic afectate de disponibilizările din industria minieră. Hanu va avea sprijinul lui Ionel Manțog și a senatorului Ilie Petrescu, dar și susținerea lui Codruț Șereș. Primarul Hanu este în contact permanent cu acești reprezentanți politici, dorind relansarea economică a localității.

C. BUNILĂ

 

Fără clădiri cu bulină roșie în Gorj

În județul Gorj nu există imobile marcate cu bulină roșie, care ar putea să se prăbușească în cazul unui cutremur. Cornel Cimpoieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean în Construcții Gorj, a precizat că în județul nostru nu sunt monitorizate astfel de clădiri cu risc major de prăbușire, însă, în cazul unui seism, casele afectate de alunecări de teren vor avea cel mai mult de suferit. „În cazul unui seism, imobilele care ar urma să se prăbușească sunt casele din Roșia de Amaradia, Bustuchin, Mătăsari, Mușetești, Alimpești, afectate de alunecările de teren. Gorjul are gradul de seismicitate șapte, iar clădiri vechi, cu structură de rezistență grav afectată, nu avem”.

(C.P.)

 

Campania de vaccinare
antigripală continuă

Vaccinarea antigripal ă continuă în județul Gorj. Pe lângă cele 2000 de doze aflate în stocul Direcției de Sănătate Publică Gorj, au mai fost primite alte 1500 de doze de vaccin antigripal. Personalul sanitar din unitățile medicale ce nu a beneficiat până în prezent de vaccinare, populația din mediul rural și, în mod special, persoanele din localitățile ce se află în apropierea luciurilor de apă vor fi vaccinate. Mariana Sfichi, director adjunct al Serviciului de Medicină Preventivă Gorj, a declarat că județul Gorj a primit, până-n prezent, 16.500 de doze de vaccin din cele 25.000 repartizate.

(C.P.)

 

Neagu a ajuns la spital

După ce a declarat greva foamei la sediul SC Electrica SA Motru, pentru că fusese debranșat de la rețeaua de curent electric, Nicolae Neagu din Ploștina a încheiat această acțiune în aceeași zi. Lucrătorii furnizorului de energie electrică i-au branșat locuința la rețea și, de bucurie, Neagu s-a dus să cinstească la bodega din sat. Aici a avut o altercație cu niște consumatori, în urma căreia a ajuns la spitalul din localitate chiar la miezul nopții. Neagu este acum în afara oricărui pericol, iar după spitalizare se va întoarce acasă. Pensionar din minerit, Neagu a spus personalului din spital, în legătură cu incidentul din birt, c㠄au fost niște vecini” cu care s-a luat la harță.

(C.B.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.