| | | | Numirea lui Mantog in MEC starneste reactii contradictorii | |  Numirea lui Ionel Mantog in postul de secretar de stat al Ministerului Economiei si Comertului a starnit reactii contradictorii. Cel mai afectat pare sa fi fost Nicolae Cilibiu, cel sustinut pe plan local de Alianta PNL-PD pentru ocuparea functiei, care a anuntat ca isi va da demisia si din postul de director de cabinet al prefectului Bejat. În schimb, acesta din urma a salutat decizia, spunand ca Ionel Mantog este „un bun profesionist, care are experienta necesara ocuparii unei astfel de pozitii, mai ales ca s-a ocupat de proiecte finantate de Banca Mondiala”. În urma cu cateva zile, acelasi Bejat semna insa o adresa a Biroului Permanent al PD Gorj, prin care i se cerea conducerii centrale a partidului sa nu-l numeasca pe Mantog. „Organizatia PD Gorj isi exprima increderea in conducerea centrala a Partidului Democrat, care nu poate fi inselata de astfel de persoane care probabil au motive temeinice pentru a incerca prin toate mijloacele sa se mentina la putere, indiferent de la cine le vine sustinerea”, se arata in adresa trimisa de Bejat presedintelui PD, Emil Boc, la care nu a primit insa nici un raspuns. Întrebat cum se impaca cele doua pozitii complet diferite, Bejat a spus ca unul este punctul lui de vedere ca prefect, iar celalalt ca presedinte al Partidului Democrat Gorj. Mai multi lideri ai PD Gorj ne-au declarat ieri ca au aflat din IMPACT despre aceasta numire si unii chiar ne-au acuzat ca lansam informatii false. „M-am interesat eu la Bucuresti si nu este nimic adevarat”, spunea ieri vicepresedintele Liviu Andrei. Asta in ciuda faptului ca noi aveam confirmarea numirii chiar de la ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres. Cilibiu si-a anuntat demisia de la Prefectura Cel sustinut de Alianta PNL-PD Gorj pentru postul de secretar de stat in Ministerul Economiei de Comert, Nicolae Cilibiu, perdant in favoarea lui Ionel Mantog, sustine ca isi va da demisia de la Prefectura. El ocupa functia de director al cabinetului prefectului Stefan Popescu-Bejat, renuntand la mandatul de consilier judetean. Cilibiu spune ca el a muncit in campania electorala pentru PD si nu pentru Mantog, fiind nemultumit ca „centrul” nu a tinut cont de vocea celor din teritoriu. PD Gorj a trimis o adresa presedintelui interimar al PD, Emil Boc, in data de 24 ianuarie a.c., semnata de presedintele Stefan Popescu-Bejat, prin care se arata totala nesustinere fata de Mantog, dupa ce in presa se tot acreditase ideea ca acesta va fi noul secretar de stat. Democratii gorjeni sunt nemultumiti de faptul ca acest „post politic” este ocupat de o persoana care nu are sustinerea Aliantei de la Gorj, contestand totodata si pregatirea profesionala a noului secretar de stat. „Alianta a mers cu sapte propuneri pentru acest post. Reamintesc, este un post politic, iar eu am fost sustinut pentru ocuparea lui. Domnul Mantog este jurist, nu a lucrat in minerit, nefiind membru al PD Gorj”, sustine Cilibiu. Desi PD-istii sustin ca acest post le revenea de drept lor, cert este ca cei de la centru au trecut peste cuvantul celor din teritoriu. De aici si cel mai mare of. Cei care au muncit in campania electorala pentru ca Gorjul sa devina un judet portocaliu sunt contrariati ca s-a trecut „peste capul” lor, spunand ca astfel munca lor a fost una in zadar. Ei spera ca urmatoarele numiri in functiile cheie din conducerea judetului sa nu mai poarte doar „avizul” centrului.
| IRINA IRINOIU ROXANA STOIAN | | | Morega si Valceanu s-au impacat in instanta | |  Dan Ilie Morega, actualul subprefect de Gorj, si Eugen Valceanu, fostul subprefect, s-au impacat luni, 31 ianuarie, in fata judecatorilor. Valceanu l-a acuzat pe Morega de calomnie dupa ce acesta l-a acuzat de fraude la AMORIM SA, acuze in urma carora Valceanu s-a ales cu dosare penale. Dosarele au fost insa solutionate de procurori cu „scoatere de sub urmarirea penala”, astfel incat Valceanu avea mari sanse sa castige procesul de calomnie intentat lui Morega, unde cerea si daune morale de 500 de milioane de lei. Numai ca Dan Ilie Morega si-a cerut scuze public, pe acelasi post de radio pe care a lansat si acuzele, sustinand ca a gresit atunci cand l-a acuzat pe Valceanu. Scuzele au fost acceptate de Valceanu, astfel incat partile s-au impacat. Înainte de impacare, Eugen Valceanu il acuza pe Morega de faptul ca, intr-o emisiune pe Radio Omega, a facut o serie de afirmatii calomnioase la adresa lui, acuzandu-l ca ar fi facut afaceri ilegale in cazul AMORIM. La vremea respectiva, Eugen Valceanu s-a simtit santajat de Morega: „Îmi ceruse o sponsorizare de 200 de milioane de lei pentru biserica din Pades. Eu am fost de acord in principiu, ca nu ar fi fost nici prima, nici ultima biserica pe care o ajutam. Dar voiam un contract de sponsorizare din partea bisericii, lucru neacceptat de Morega, care mi-a cerut sa virez banii in contul Fundatiei «Tudor Vladimirescu», pe care o conduce. Nu am acceptat, neintelegand de ce trebuie sa ajut biserica prin intermediari”. Valceanu sustine ca, la putin timp dupa aceasta intamplare, Morega a inceput sa-l atace pe postul de radio la care este actionar. „Am decis atunci sa-l dau in judecata pentru calomnie, mai ales ca Parchetul, dupa doi ani de verificari si reverificari, m-a scos de sub urmarire penala, gasindu-ma nevinovat”.
| ROXANA STOIAN | | | Calinoiu nu vrea presedintia PSD Gorj | | Presedintele executiv al PSD Gorj, Ion Calinoiu, a declarat ca nu este interesat de sefia partidului. El spune ca actualul presedinte, in speta primarul de Tg-Jiu, Florin Carciumaru, este cel care trebuie sa ramana in continuare in fruntea organizatiei de la Gorj, munca acestuia fiind apreciata de multi pesedisti. Carciumaru a militat ieri pentru unitatea partidului, dar in acelasi timp a vorbit despre modernizarea acestuia, insa punandu-se bazele tot pe cei mai vechi lideri. Fostul subprefect Eugen Valceanu si ex-prefectul Toni Grebla au venit ieri la conferinta de presa, fiind aproape de partid. Carciumaru a mai precizat ca in cadrul BEx al PSD din data de 9 februarie se va stabili calendarul alegerilor interne din sanul partidului, macinat in ultimul timp de tensiunile legate de preluarea conducerii. | I.I. | | |
| |