Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

 

Neagoe spune:

„Vin meciurile frumoase, dar nu imposibile”

Pandurii au ajuns la un număr de patru victorii consecutive în campionat, așa că gorjenii au ieșit de pe locurile retrogradabile. „Cer mai mult totdeauna de la jucători pentru că știu că pot. Eu am avut mereu încredere în jucători dar, din păcate, ei la un moment dat și-au pierdut încrederea în forțele lor. Când am preluat din nou echipa, aceasta avea 17 jocuri fără victorie, iar băiețeii erau mai mult cu privirea în jos. Nu mai aveau încredere în ei. Dar, acumulând victorie după victorie, încrederea a crescut în rândurile echipei”, a declarat Neagoe. Acesta este de cinci etape pe banca pandurilor, iar în acest interval a reușit patru succese și a pierdut un meci, așadar un bilanț pozitiv.

Reporter: Cum vor fi următoarele patru partide?
Eugen Neagoe: Vin patru meciuri grele și cred că vom câștiga puncte contra echipelor mari.
Rep.: Cum va fi primul hop cu liderul CFR?
E.N.: Vine meciul de la Cluj. O victorie ar fi fantastică, un egal ar fi un rezultat foarte bun.
Rep.: Care e cheia succesului?
E.N.: Băieții trebuie să dea dovadă în continuare de seriozitate și tupeu. Este nevoie de concentrare, dorință și atunci sigur vom reuși să avem rezultate. Avem moral bun și trebuie să continuăm pe aceeași linie.
Rep.: Sunt interzise meciurile din următoarele trei deplasări?
E.N.: Meciurile cu CFR, Dinamo și Rapid? Păi sunt cele mai frumoase. Am și vorbit cu jucătorii mei, le-am spus că aceste jocuri sunt adevăratele confruntări. Aici îți poți arăta valoarea, în meciurile cu echipele mari nu prea ai ce pierde. Nu îți ia nimeni gâtul atunci când pierzi, dar noi nu plecăm de la premisa asta.
Rep.: Jucăm sub presiune meciurile viitoare?
E.N.: Nu avem presiune pe umeri, avem doar de câștigat. Îmi doresc să obținem rezultate bune, îmi doresc să nu pierdem nici un meci până la finalul sezonului. Mai sunt opt partide dificile, mulți își fac calcule că trebuie să mai obțină nu știu câte puncte. E greu de calculat câte victorii îți trebuie pentru a supraviețui pentru că nu știi ce-ți fac adversarele în restul partidelor.
Rep.: Câte puncte se pot obține?
E.N.: Nici câte puncte vom obține din următoarele patru etape nu știu. În ultimele patru jocuri am obținut maxim de puncte, ne dorim să continuăm pe aceeași linie.
Rep.: Ce șanse au Pandurii în confruntările cu primele clasate?
E.N.: Toate meciurile sunt grele, dar nu imposibile. Cu CFR în tur am jucat mai bine decât ei, însă numai ghinionul a făcut să pierdem. Chiar și Andone a recunoscut la final că echipa sa nu a meritat victoria. Pe Dinamo i-am bătut în capitală când nimeni nu-i învingea. Și cu Rapidul am făcut un meci bun pe Giulești la ultima noastră deplasare și nu am pierdut. Putem reuși în oricare din aceste meciuri.
Rep.: Și totuși, va reuși Pandurii să nu piardă în fața vreuneia din aceste echipe?
E.N.: Poate facem egal cu toate trei echipele și luăm trei puncte care se pun în clasament. Nu-mi place să fac pronosticuri, vom vedea ce vom face. Avem jucători valoroși care formează o echipă bună. Locul nostru nu este acolo unde ne aflăm acum în clasament, am fi mult mai multe puncte și trebuia să fim undeva la jumătatea clasamentului.
Rep.: Care ar fi nota care o acordați echipei dumneavoastră?
E.N.: Cred că jucăm bine. Am urmărit și eu remarcile oamenilor de fotbal pe la emisiunile sportive, și care cred că sunt imparțiali. Ni s-a pus eticheta de cea mai în formă echipă din campionat, că jucăm un fotbal plăcut și că sigur vom retrograda. Dar, noi nu trebuie să ne culcăm pe urechea că vom scăpa deja, mai avem opt meciuri și totul poate fi dat peste cap. Am fost superiori adversarilor noștri în ultimele cinci meciuri, însă trebuie să continuăm.

A consemnat COSMIN BRUJAN

 

Săndoi la Vaslui

Selecționerul naționalei de tineret, Emil Săndoi, și-a găsit un angajament la o echipă de prima ligă din România. Astfel, ex-panduristul a ajuns la o înțelegere cu gruparea vasluiană, cea care la începutul acestei săptămâni l-a demis de la cârmă pe Dorinel Munteanu. Emil Săndoi s-a aflat și pe lista pandurilor după demiterea lui Joaquim Teixeira, dar până la urmă pe banca gorjenilor a ajuns Eugen Neagoe.
Altfel, patronul celor de la Vaslui, Adrian Porumboiu, a confirmat venirea selecționerului în postura de antrenor principal. „Am discutat și ne-am înțeles. De acum, Săndoi este noul antrenor al echipei până la finalul campionatului. După aceea există drept de prelungire a contractului din partea clubului pe o perioadă care nu a fost deocamdată stabilită. Acest lucru și semnăturile mai lipsesc de pe acte, dar totul este bătut în cuie”, a afirmat Porumboiu. Emil Săndoi îl va avea ca antrenor secund la FC Vaslui pe Florin Constantinovici, cel care l-a ajutat până acum și la selecționata Under 21.


Pandurii în top

După 26 etape din Liga I, zece echipe și-au schimbat conducerea tehnică. Dinamo este formația care a schimbat, până acum, cei mai mulți antrenori, patru. Într-un top al echipelor cu cei mai mulți antrenori schimbați urmează Universitatea Craiova, UTA Arad și Pandurii Târgu Jiu, toate cele trei formații aflându-se la al patrulea antrenor pe bancă.
Pandurii au fost antrenați în acest sezon de: Eugen Neagoe, Gabriel Zahiu și Joaquim Teixeira.
La polul opus se află opt echipe care nu și-au schimbat antrenorii. Este vorba de: CFR Cluj (Ioan Andone), Oțelul Galați (Petre Grigoraș), Ceahlăul Piatra Neamț (Viorel Hizo), FC Vaslui (Dorinel Munteanu), Unirea Urziceni (Dan Petrescu), Politehnica Iași (Ionuț Popa), Gloria Bistrița (Ioan Ovidiu Sabău) și Poli Știința Timișoara (Dușan Uhrin).

 

În meciul cu CFR Cluj,

Gigi Becali, suporterul pandurilor

Finanțatorul Stelei va ține duminică cu gorjenii pentru a-și atinge scopul: locul 1 în ligă

Încurcate mai sunt căile Ligii I. Gigi Becali a ajuns la mâna lui Marin Condescu, iar trupa lui Neagoe poate decide în următoarea etapă numele viitoarei campioane la fotbal din România. Pandurii vor juca duminică la CFR Cluj într-un meci capital pentru gazde și important pentru gorjeni. Dacă vor câștiga, elevii lui Neagoe vor da posibilitatea Stelei să fie mai aproape de titlul de campioană.

Divinitatea e panduristă

Nu doar clujenii și gorjenii sunt interesați de meciul dintre CFR și Pandurii din finalul acestei săptămâni. Interesul s-a extins și în rândul steliștilor, aceștia fiind duminică fanii declarați ai trupei lui Neagoe. Chiar omul numărul unu din clubul bucureștean a declarat că-și pune mari speranțe în partida gorjenilor de pe terenul liderului CFR. „Eu cred acum că vom fi pe locul 1 duminică. Eu am mai mare încredere în Pandurii, că am o inspirație, așa simt eu”, a fost afirmația latifundiarului Becali. Astfel, acesta își pune mari speranțe într-un ajutor venit din partea pandurilor care au puterea de a-i încurca pe clujeni la ei acasă. Tot Becali a continuat invocând divinitatea care în opinia patronului stelist duminică va fi panduristă. „Nu mă interesează pe mine brichetele din tribune, mă interesează că mi-am consolidat locul 2 și că sunt la trei puncte de locul 1. Asta era marea mea problemă, să obțin locul 2. Să vă facă Dumnezeu vouă necaz acum, să bată Pandurii la Cluj, să vă arate El că numai El le face pe toate. Ca să vă învățați voi minte, păcătoșilor!” a mai declarat Gigi Becali.

„Jucăm pentru noi”

Antrenorul pandurilor Eugen Neagoe nu s-a arătat absolut deloc interesat de afirmațiile patronului stelist. „Cu o victorie la Cluj ne ajutăm pe noi, acesta este interesul nostru. Nu avem treabă cu lupta pentru titlu”, a afirmat tehnicianul gorjenilor.
În momentul când Pandurii au promovat în Divizia A, între conducerea stelistă și cea gorjeană era o relație strânsă de prietenie, însă care nu s-a răsfrânt și asupra rezultatelor din teren. Pandurii au smuls în sezonul acesta o remiză pe terenul Stelei, iar în retur la Târgu Jiu, bucureștenii au câștigat cu noroc. Și anul trecut, Pandurii le-au scos peri albi steliștilor, remiză pe Municipal într-un moment în care Steaua alerga după Dinamo.
Totuși, Marin Condescu a rămas în continuare prieten cu Gigi Becali, Adrian Ilie și Valeriu Argăseală.

COSMIN BRUJAN

 

   

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

  
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.