În dosarul creditelor ilegale,
Procurorii, indignați de soluția judecătorului Morega
Cei care dau mită să facă pușcărie, cei care primesc să se bucure
de ea! Pe acest principiu a împărțit dreptatea judecătorul Romică Morega,
magistrat al Tribunalului Gorj, atunci când a fost pus să îmbrace roba
și să judece mandatele de arestare pentru persoanele implicate în dosarul
creditelor ilegale de la BRD Târgu-Jiu. Trei persoane se află în arestul
Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, respectiv cei care au dat
mită, în timp ce funcționarele care au primit, au văzut pereții din
beciurile poliției doar pentru o noapte. Indignați de cum a înclinat
balanța judecătorul Romică Morega în acest caz, procurorii Parchetului
de pe lângă Tribunalul Gorj au declarat recurs împotriva soluției.
Procurorii dețin informații și referitoare la faptul că una dintre
inculpate a încercat să determine martorii din dosar să nu spună adevărul,
iar polițiștii care s-au ocupat de dosar dețin în casele lor bunuri
de la inculpate.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Emil Moța,
este indignat de soluția dată de judecător în privința emiterii mandatelor
de arestare pentru inculpații reținuți în dosarul creditelor ilegale.
Nu declar nimic împotriva judecătorului, este problema dânsului cum
judecă aceste solicitări, am declarat recurs împotriva soluției pe
care o considerăm ilegală. Se reține în hotărâre că a fost dată mita,
persoanele care au dat sunt arestate pentru că reprezintă un pericol
social, dar cei care primesc mita sunt cercetați în libertate. Avem
indicii clare că cei din libertate, prin rudele lor, au încercat să
influențeze martorii și astfel cursul anchetei. Dar acest lucru nu
contează pentru magistrați. Am declarat recurs împotriva soluției,
a declarat prim-procurorul Emil Moța, cel care s-a ocupat de acest
caz. Recursul a fost depus ieri și urmează ca un alt complet de judecată
să analizeze cele spune de procurori.
Cican, Gogonețu și Stăiculescu, încă arestați
Intermediarii, prin care banii solicitați de cele două funcționare
ale băncii erau dați, se află în Arestul Inspectoratului Județean
de Poliție Gorj. Astfel, Ion Cican și Ion Gogonețu din Rovinari sunt
în stare de arest de aproape două luni. Marius Stăiculescu, arestat
odată cu cele două funcționare, se află și el în stare de detenție,
asta pentru că în mintea judecătorului Romică Morega s-a făcut dovada
dării de mită, dar magistratul încă nu a putut să-și dea seama dacă
banii au ajuns la funcționare. Cei trei recunosc și au povestit exact
anchetatorilor, având o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării
anchetei, că cele două funcționare cereau banii persoanelor care
doreau să acceseze creditele. Oamenii au spus și împrejurările în
care se și dădea mita, însă judecătorul Morega a considerat că pentru
cele două sunt probe insuficiente. Mai mult, procurorii se plâng
că soțul unei inculpate exercită presiuni la greu asupra martorilor
pentru a-și schimba declarațiile.
Stăiculescu lucra la vila lui Contoloru
Ancheta procurorilor a mai scos la iveală faptul că familia Contoloru
își construia un spațiu de recreare în stațiunea Rânca. Dumitru Contoloru,
fost director la BCR Gorj, arestat și el în urmă cu trei ani în dosarul
creditelor ilegale acordate de la BCR Novaci și Maria Contoloru,
consilier de credite la BRD Gorj, reținută în dosarul creditelor
ilegale de la această bancă, își construiesc vila în stațiune. Cel
care se ocupă de acest edificiu este nimeni altul decât Marius Stăiculescu,
intermediarul despre care se spune că lua bani de la oameni și îi
dădea soției lui Contoloru pentru întocmirea documentelor false.
Din documente se poate vedea că, prin firma sa de construcții, Stăiculescu
îi emitea factură familiei Contoloru doar pentru materialele de construcții,
restul cei șase oameni care lucrau la vilă nu erau plătiți pentru
manoperă. Costurile erau suportate de firma lui Stăiculescu.
Procurorii au mai descoperit și că unul dintre polițiștii care s-a
ocupat de ancheta de la BRD Gorj a favorizat una dintre inculpatele
funcționare ale băncii, deținând acasă câteva bunuri de la aceasta.
Nu au vrut deocamdată să dea publicității numele acestuia, dar au declarat
că vor efectua o anchetă asupra polițistului.
Reamintim că marți au fost reținute de procurori, Maria Contoloru și
Maria Bacâtea, două funcționare ale BRD Gorj sub acuzația de abuz în
serviciu, luare de mită și fals în înscrisuri oficiale.
GABRIELA MLADIN |