La procesul pentru trafic de influență,
Mischie, dat afară din sala de judecată
Ex-baronul de Gorj, Nicolae Mischie a fost evacuat din sala de judecată,
vineri dimineață, de către magistratul care îl judecă pentru traficul
de influență denunțat de omul de afaceri Clement Mocanu. Acesta din
urmă a fost cel care a reclamat la DNA că i-a renovat vilele fostului
președinte al Consiliului Județean Gorj, cu promisiunea că îi va fi
favorizată firma de construcții ce activa în județ. Prezent la o nouă
înfățișare, Nicolae Mischie nu s-a putut abține și a intervenit, de
câteva ori, în momentul în care Ion Brujan, fostul său șofer, depunea
mărturie. Judecătorul Mihai Pistol i-a cerut fostului baron să se abțină
de la orice fel de comentarii și pentru că nu a respectat dorința magistratului,
acesta a dispus evacuarea lui Mischie din sală pe parcursul audierii
martorului Ion Brujan.
Nici fostul șofer al lui Mischie nu a rămas nepedepsit de omul în robă,
atunci când conducătorul auto a îndrăznit să-l corecteze pe judecător.
Altfel spus, în momentul în care magistratul a folosit termenul de
inculpat pentru Mischie, șoferul de odinioară a intervenit pentru
a face referire la domnul Mischie.
În timpul discuției, judecătorul i-a atras atenția că-l amendează cu
cinci milioane de lei dacă nu încetează. Vă mulțumesc domnule președinte
că acum de Paști mă lăsați fără bani, că sunt tot șofer la Consiliul
Județean și am salariul de 6 milioane, a fost replica șoferului care
l-a înfuriat și mai mult pe magistrat. Aici nu sunteți pe holurile
Consiliului Județean, iar expresia de inculpat este una juridică, la
fel ca atunci când băgați dumneavoastră mașina în viteză și se cheamă
manevră. Dumneavoastră aveți calitatea de martor, dar s-ar putea să
deveniți inculpat dacă ați uitat despre ce v-am spus că se pedepsește
cu până la cinci ani închisoare?, a precizat magistratul, după care
i-a mărit amenda la 800 de lei.
I. CEURANU
|