Lupul moralist PNG-ist
Mai acum câteva zile Gheorghe Caralicea Mărculescu îl ataca rău de tot pe Ion Călinoiu pentru probleme legate de județ. Aceste probleme nu se regăseau, de fapt, în realitate fiind doar în mintea lui Caralicea dornic de a ieși în evidență ca om politic. Bineînțeles că de o lună Caralicea își găsise un loc la un partid politic, Noua Generație a lui Becali, care, exceptând finanțarea Stelei, este tot o lichea.
Și profesorul și directorul de colegiu târgujian a fost tot o lichea când a încasat nelegal o mulțime de bani pe care nu i-a putut justifica legal. Gestul lui Caralicea de a ieși în față nu a fost unul de om politic și în nici un caz de om întreg la minte. După ce știa că are probleme penale, dovezile fiind foarte clare, fostul președinte PC și noul președinte PNG se mai lua și în gură cu alți politicieni, făcând pe lupul moralist. Un lup pus paznic la oi și care a introdus într-un mod grav corupția în Universitatea Constantin Brâncuși.
Arestarea lui Gheorghe Caralicea Mărculescu este încă o dovadă că o bună perioadă de timp la UCB s-au făcut numai tâmpenii. Unele făcute publice, altele nu. Oricum au fost multe. Dacă este să mă iau după Adrian Gorun trebuie să ne așteptăm la schimbări majore, la o îmbunătățire a atitudinii cadrelor didactice față de studenți și la un mediu adecvat învățământului universitar.
Interesant este că abia ieri vorbeam despre Ion Făget și despre George Niculescu și iată că apărut la rampă tocmai Caralicea. Când se credea mai puțin că acesta va ajunge după gratii, s-a dovedit de către anchetatori că acesta este un pericol pentru anchetă în libertate.
Oricum este vorba despre o anchetă vastă, cu foarte mulți martori cărora li s-au luat declarații și care a durat destul de mult timp. Important este ca cele verificate să se și finalizeze în instanță, procurorii gorjeni având o problemă în finalizarea marilor dosare instrumentate la Gorj. Iar Caralicea este un nume la nivel de județ, un exemplu pentru aplicarea legii.
Deranjant pentru studenți și celelalte cadre didactice este că prin faptele sale, fostul director al colegiului universitar a pus încă o anatemă pe imaginea UCB. Astfel s-a creat impresia că la Universitatea Constantin Brâncuși se fac numai ilegalități. Acum este clar că sau făcut destule, mulți studenți suferind de pe urma falsurilor prin faptul că ori își pierd locurile de muncă ori dau înapoi sume importante de bani. Și totul din cauza lui Caralicea. Ori, în asemenea condiții, nici nu se mai poate pune problema vreunui exces de zel în cazul arestului. Mai rămâne să vedem dacă judecătorii vor găsi astăzi suficiente argumente pentru prelungirea mandatului de arestare.