Ovidiu Ohanesian a fost cenzurat pe informaţii privind răpirea

Jurnalistul de la România Liberă, Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei ziarişti răpiţi în Irak, şi-a prezentat luni demisia de la ziarul la care lucra de mai bine de trei ani. Ovidiu a declarat că a recurs la acest gest, în semn de protest faţă de conducerea ziarului care i-a cenzurat mai multe anchete la ziar, făcute după revenirea sa în ţară. Lucrul care l-a scos din sărite a fost cenzurarea unui material care vorbea despre ceea ce s-a întâmplat în aşa zisa perioadă de „carantină” după întoarcerea din Irak. Ovidiu Ohanesian şi-a dat demisia, dar a oferit ancheta sa spre publicare prietenilor din presă. Măcar ca cineva s-o dea publicităţii. Şi asta am făcut.

(GABRIELA MLADIN)

Debriefing secret la vila lui Alexandru Drăghici

Răpiţi în Irak, deţinuţi de lux la Bucureşti

La sosirea din Irak am fost transformaţi în deţinuţi de lux la vila marelui securist Alexandru Drăghici. Companie selectă formată din securişti de toate rangurile, procurori psihologi şi medici. Îi raportau preşedintelui tot ce mişcă. S-au luat primele declaraţii la cald şi s-au făcut primele analize. Îmi lipsea instinctul de conservare. Am văzut pentru prima oară arestarea lui Omar Hayssam la televizor.
Băsescu şi Timofte nedespărţiţi ne-au vizitat în fiecare seară. Colonelul Florin Coldea, viitorul prim-adjunct al directorului SRI, a fost maestru de ceremonii. Sincer cum îl ştim şi sătul de discuţii protocolare, Băsescu ia taurul de coarne: „Măi copii, ce vreţi voi de la mine ?” În rest, discuţii despre senatori PSD şi agenţii semiguvernamentale japoneze.

O ofertă de compromis
Am rămas stupefiat de atâta sinceritate din partea unui preşedinte. Sosirea pe aeroport a întrecut orice aşteptări. Explozia unui pneu din trenul de aterizare al Herculesului C130B (de care scrisesem cu puţin timp în urmă) a trecut neobservată. Mai toată călătoria am petrecut-o în compania celui ce avea să devină mare grangur SRI – Florin Coldea. Din cauza procedurilor de coborâre cu blindatul, am dat afară mâncarea tip MApN.
Primii au coborât din avion Marie Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci. Show-ul mediatic începuse şi pentru noi. Mai rezervat, am coborât ultimul. Anemia şi zilele petrecute la orizontală în beciul răpitorilor şi-au spus cuvântul. Odată cu noi au coborât membrii echipelor speciale deplasate la Bagdad, fiecare având câte două sau mai multe genţi negre de piele în mâini. Toţi erau cagulaţi, dar unii dintre ei erau uşor de recunoscut. S-a remarcat prim-adjunctul directorului SRI de mai târziu, colonelul Florin Coldea, cu un cap mai înalt decât ceilalţi. În faţa familiei am rămas fără cuvinte. În vârtejul îmbrăţişărilor, s-a putut remarca atitudinea promptă a mamei lui Marie Jeanne, o femeie dintr-o bucată. „Tot nu te potoleşti ?!“, a şuierat ea către odor. Era de faţă toată crema puterii. Băsescu avea pe buze zâmbetul său inconfundabil, Tăriceanu rânjea pătrat, miniştrii, secretari de stat, şefi ai serviciilor speciale. Iureşul de pe aeroport m-a surprins total. Nu mă aşteptam la aşa surpriză. Plini de recunoştinţă, Marie Jeanne şi Mişcoci l-au ridicat în slăvi pe Băsescu. Nu puteam să fac opinie separată, cel puţin nu în acel moment de euforie generală. Băsescu era omul zilei.

Vila lui Drăghici
Preşedintele a scurtat întrevederea cu părinţii şi cu nelipsitul său zâmbet le-a spus: “Acum sunt invitaţii mei“. Am intrat în hangarul pentru elicoptere. Multă lume, ofiţeri, generali, servicii, cunoscuţi, necunoscuţi. Mai multe dube SRI de acelaşi tip, cu girofaruri aveau să plece în trombă atrăgând ziariştii după ei. Maşinile s-au dus în toate direcţiile. Ultima maşină în care eram şi noi a plecat după ce s-a eliberat aeroportul. Am stat trei zile ascunşi sub nasul presei, într-o vilă, în apropierea Casei Presei Libere. Vila aparţine Serviciului Român de Informaţii şi a găzduit numeroase personalităţi aflate în vizită în România. Iniţial, fusese construită pentru Alexandru Drăghici, nefastul ministru de interne al României din perioada dejistă. Acesta nu a apucat să mai locuiască în vilă.
Vila era deosebit de frumoasă, cu o curte imensă străjuită de jur împrejur de copaci înalţi şi stufoşi. Camerele luxoase, băi, cămări, living-room, mese cu mozaic pictat de o frumuseţe aparte. Televizorul era cam tulbure, dar am putut vedea cum îl arestează pe Omar Hayssam într-un dosar economic. Dulapurile erau burduşite cu halate albe de baie şi alte răsfăţuri. Trei zile nu ne-a lipsit nimic în afară de libertatea de mişcare. Eram nişte deţinuţi de lux. Casa era păzită 24 de ore din 24 de ofiţeri SRI. Scara interioară uriaşă ducea de la apartamente, jos într-un uriaş living. Acolo au fost organizate audierile ziariştilor. Camere cu uşi mari din lemn. Într-una din camere era sală de mese. Le-am cam stricat demnitarilor, pofta de mâncare, întrebându-i de jaful de la Krivoi Rog. Nu de alta, dar trebuiau să vadă că nu mi-a fost afectată memoria. Nu ştiam încă ce se ascunde în spatele firmelor ARCOM şi UEI pe filiera arabă. La masă ne serveau numai ofiţeri SRI.

„Dumitale îţi lipseşte instinctul de conservare !”
Încă de la început era foarte clar că nu reprezentam nici un pericol epidemiologic sau de altă natură. Altfel, nu am fi stat în apropierea
preşedintelui, oficialilor, părinţilor. Ni s-au recoltat probe şi s-au făcut analize complexe. Personalul medical era adus de la Spitalul Militar de Urgenţă “Profesor Doctor Agrippa Ionescu”. Am primit doar o parte din analize, după cum relevă lipsa mai multor pagini listate într-un sistem informatic specializat. Nu s-au făcut teste anti-drog sau dacă s-au făcut, nu au fost publice. Erau extrem de importante. Pe holuri şi în jurul clădirii erau permanent echipe de băieţi bine făcuţi, îmbrăcaţi la costum. Aveam posibilitatea să ne plimbăm în toată casa, afară insă, nu aveam voie să trecem de „firul roşu” invizibil. Cum depăşeam limita, un “băiat cu ochii albaştri” ne apostrofa. Prin gradină ne-am plimbat numai însoţişi de şeful spitalului SRI, colonelul Cristian Celea sau împreună cu preşedintele ţării. În gradină erau două căprioare jegărite şi un câine ciobănesc. Comportamentul autorităţilor a fost exemplar.
Fiecare din ziarişti a fost audiat separat de o echipă formată dintr-un procuror şi un psiholog SRI. Toţi tineri în jurul vârstei de 30 de ani. Toţi raportau preşedintelui Traian Băsescu. În fiecare zi era prezent la vila actualul prim-adjunct SRI, un fel de maestru de ceremonii. Florin Coldea este genul sărac şi cinstit, dar cu mai multe medalii americane decât Ion Iliescu.
Raluca mi-a luat în prezenţa psihologului Florin un prim set de declaraţii semnate de audiat şi procuror, care nu trebuiau să apară la dosar. Cel puţin aşa ni s-a promis. A fost pentru prima oară când am pomenit numele Ion Bocioacă şi am vorbit despre rolul său în răpire. Mai târziu, la audierile de la Parchetul General, procurorul Nastasiu Ciprian jongla liniştit cu aceste declaraţii, de faţă cu toată lumea. Nu s-au făcut profiluri psihologice sau cel puţin nu ni s-a adus la cunoştinţă că există intenţia. Erau extrem de importante. În dimineaţa celei de-a doua zi de detenţie, Marie Jeanne a primit o casetă audio. A rămas cu gura căscată. Imediat după începerea audierilor şi-a manifestat nemulţumirea, dorind să plece acasă cât mai repede. La rândul meu, sătul de scormoneală prin creierii proprietate privată, i-am spus psihologului: ”Vrei să ştii ce este în capul meu ? Du-te şi citeşte ce am scris în februarie – martie 2005 !” Florin s-a dus, a citit şi a doua zi mi-a spus: „Dumitale îţi lipseşte instinctul de conservare ! Acolo este opera unui întreg serviciu de informaţii”. Raluca a părăsit dosarul răpirii, scârbită şi dezamăgită.

Întâlnirea cu francezii
Disperaţi de lipsa rezultatelor în cazul ziaristei Florence Aubenaise şi a faptului că românii şi-au scos oamenii înaintea lor, autorităţile franceze şi-au călcat pe inimă şi au stat de vorbă cu noi. Mai întâi, ne-au trimis un consilier pe probleme de securitate, al preşedintelui Chirac, care ne-a tratat de sus. Nu e de mirare că le lipsea orice comunicare cu Hadji. Orgoliul lor n-are leac. Presaţi de opinia publică să o scoată pe Aubenais din captivitate, francezii au mai trimis doi membrii ai serviciilor secrete să culeagă date de la noi. Aceştia erau mai umani. Le-am dat tot ce ştiam, informaţii şi scheme şi i-am rugat să stea de vorbă cu cel ce a negociat pentru noi. Mai precis cu generalul SIE, Octavian Hârşeu. Cei doi francezi păreau mai degrabă jenaţi de faptul că trebuia să ceară date de la români. Ni s-a spus că preşedintele francez Chirac stătea zilnic pe telefon cu Băsescu, pe tema răpiţilor.

Sinceritatea Preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu ne-a vizitat în fiecare seară. Tot ce spuneam procurorilor şi psihologilor în cursul zilei, seara auzeam din gura preşedintelui. Mai multe aflam, în momentele de „veselie”. Era cât p-aici să aflăm ceva şi despre blonda de la Golden Blitz, când Marie Jeanne a deschis subiectul. „Elena Udrea .... Ha!Ha!Ha!..”, s-a abţinut Băsescu. Îşi amintise că suntem ziarişti. Radu Timofte, şeful SRI, ajungea cu cel puţin 10 minute înaintea preşedintelui. O umbră tăcută, pe care o găseam la uşă. Ştiam că trebuie să pice Băsescu. De obicei, ofiţerii SRI nu stăteau de vorbă cu noi, ne întrebau doar ce dorim să mâncăm. Erau grămadă pe toate holurile. Atmosfera de detenţie de lux era animată doar de preşedinte. Ne-a povestit cât de mult a crescut cota României după episodul răpirii, dar şi... cota lui. Avea un procentaj de 56% în urma eliberării şi aştepta sondajele după căderea fizică şi din PSD a lui Ion Iliescu. O sinceritate confortabilă de la un preşedinte democrat. Ne-a atras atenţia că va trebui să ne tragă de urechi public pentru că am plecat fără protecţia armatei. Marie Jeanne i-a şoptit preşedintelui că se teme de legătura tatălui ei, Ion Vasile cu Omar Hayssam. Mişcoci nu comenta prea mult şi nu înceta cu mulţumirile. Eu am aşteptat ultima seară. A doua zi, Băsescu a vrut să ne ducă la localul său preferat, mai ales că, spunea el, „nu este departe de locul acesta”. I-a fost frică de presă. L-am întrebat pe preşedinte de ce l-a trimis să ne elibereze tocmai pe generalul Isac Adrian. Mai puteam eu să scriu despre abuzurile SIE ? Înainte de răpire îl urecheasem zdravăn pe Isac în articolele mele. În ambasadă m-a urecheat el pe mine. „Domnu' Ohanesian, a citit şi mama domne'!”, a adăugat el. N-aveam de unde să ştiu de prietenia veche şi trainică de la Anvers (înainte de 1989) dintre Isac Adrian (fost DIE ), Silvian Ionescu (asemenea) şi Traian Băsescu. Admiraţia mea pentru preşedinte se trage din accesele sale de sinceritate. Deşi a bâiguit încurcat că Portul Constanţa (locul unde aliaţii americani vin cu bazele militare) şi Zona Liberă, ba ar fi, ba n-ar fi obiective strategice, Băsescu mi-a spus că a semnat personal intrarea agenţiei JICA (Japan International Cooperation Agency) în România, pe timpul cât a fost ministrul transporturilor. O agenţie cu birouri lângă Hamas. „Este normal Ovidiu. Şi noi avem spionii noştri la ei şi ei la noi”, mi-a spus el. Am rămas stupefiat de atâta sinceritate. Mai târziu, când aveam să-l întreb pe ataşatul Ambasadei Japoniei la Bucureşti, Hayashi ce era cu gaşca de generali SIE (foşti DIE ) la Tokyo, m-am lămurit pe deplin.
Hayashi a tăcut, neştiind cum să se facă pierdut în canapeaua de sub el. Băsescu ne-a propus să mergem la odihnă, la un prieten de-al lui, în Austria. Am refuzat toţi, mai ales Marie Jeanne, care a spus că este invitată la prietenul ei Albano Power, în Italia. Băsescu este un maestru în detensionarea atmosferei. L-a întrebat pe ofiţerul cu alură impunătoare, care ne servea la masă: „Tu ce eşti ofiţer ? HAHAHA! Adu-mi o plăcintă cu brânză”.
Timofte cel tăcut şi-a manifestat interesul reţinut pentru mine o singură dată. Cred că mă cunoştea foarte bine din interceptările făcute de trupa de la Tonola.

„Măi copii ce vreţi voi de la mine ?”
Într-un moment de sinceritate maximă, Băsescu ne-a dat de înţeles că armata română ar fi făcut ceva acte de caritate în schimbul eliberării noastre. Apoi a schimbat registrul. Cu puţin timp înainte, unul din ofiţerii participanţi la eliberare, din proprie iniţiativă, înaintase în şoaptă cifra de 9-12 milioane dolari. Totul părea o intoxicare. Băsescu a ţinut să spulbere orice îndoială – „Măi copii, ştiţi cine v-a eliberat? S-a întâlnit Securitatea lui Ceauşescu cu Securitatea lui Saddam !” Sinceritatea din el fierbea şi… În ultima seară, sătul de gargară, Băsescu a luat taurul de coarne şi ne-a luat direct: „Măi copii, ce vreţi voi de la mine?”. Atunci Marie Jeanne l-a întrebat pe Preşedinte dacă nu ne ia şi pe noi ziariştii, la el (bănuiesc că se referea la echipa de la Cotroceni). Ea mai fusese de atâtea ori în staff-urile prezidenţiale cu obiective precise.
În ultima seară de debriefing, preşedintele mi-a acordat cinci minute între patru ochi. O plimbare prin grădina vilei lui Drăghici cu un democrat. I-am spus atunci că în lipsa unor măsuri drastice, lupta anticorupţie nu valorează doi bani găuriţi. I-am pus aceeaşi placă tocită pe la sediile SIE ŞI SRI.
Trebuia găsită o soluţie ca serviciile să fie mai transparente pe zonele corupţie instituţionalizată şi criminalitate economico-financiară. Altfel, responsabilitatea dosarelor sensibile va rămâne suspendată între servicii (care au raportat corupţia sau nu) şi beneficiari (de obicei procurorii care se ocupă de dosare sau nu). Nu vom ştii niciodată pe cine să tragem la răspundere, fiindcă serviciile sunt mute, nu spun cine sunt beneficiarii notelor informative. Ca şi serviciile secrete, preşedintele mi-a oferit un compromis. Să fiu informat preferenţial când am nevoie, într-un dosar sensibil. Am sesizat pericolul şi am refuzat. Am dorit ca totul să fie adus într-un cadru legal. Eu nu-i cerusem favoruri.
Preşedintele mi-a spus că va reflecta şi vom sta de vorbă. I-am mai spus despre Munaf Mohammad, factor cheie în răpire. Că ştia multe despre relaţiile irakianului cu oamenii politici (mai ales cu un senator de la Buzău), cu media şi zona de afaceri dubioase. Băsescu mi-a răspuns: „ Ştiu, ştiu. Şi lui Marie Jeanne îi este frică de asta”. Am rămas cu impresia că vom mai sta de vorbă. N-a fost să fie. A intervenit intoxicarea gravă “Colonelul Dumitrescu”.

EDUARD OVIDIU OHANESIAN