În timp ce alții pierd banii pentru că au prea multe găini,
Săracii de la Bumbești-Jiu vin cu
mașina să-și ridice ajutorul social
Venitul minim garantat prevăzut de Legea 416/2001 se acordă persoanelor aflate în dificultate din punct de vedere social iar la calcularea acestuia sunt luate în calcul toate sursele de venit dar și bunurile mobile și imobile care pot aduce un câștig. Dacă în alte localități, consilierii locali au impus măsuri draconice pentru acordarea ajutoarelor minime garantate, la Bumbești-Jiu totul este posibil. Prin urmare, inspectorul Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bumbești-Jiu, Cristina Cristina, spune că aceasta este singura localitate în care persoane ce dețin un autoturism primesc și ajutoare sociale. Cu alte cuvinte, un număr de 15 amărâți primesc bani de la stat, consilierii hotărând ca acestora să le fie totuși reținuți 300 mii de lei. Raționamentul celor de la primărie a fost acela că în cazul în care se constată că familiile sau persoanele deținătoare de autoturisme, dubițe sau furgonete le utilizează numai în scopul acestora li se vor acorda ajutoarele sociale prevăzute de lege, prin diminuarea cuantumului ajutorului social cu suma de 300 mii lei. Oamenii instituției au constatat și astfel s-a ajuns la concluzia că merită ajutor de la stat și aceia care și-a permis să-și cumpere și să întrețină o mașină.
La Bumbești-Jiu - ca la nimeni
La nivelul orașului Bumbești-Jiu beneficiază de ajutorul de la stat mai bine de 400 de persoane la o populație de puțin peste 10 mii de localnici. Toți aceștia și inclusiv aceia care au un autoturism sunt plătiți din banii contribuabilului. Făcând o comparație, spre deosebire de Bumbești-Jiu, în localitatea Turceni, la o populație de peste 8000 de locuitori, administrația locală are în plata ajutoarelor sociale circa 140 de persoane. Primarul Ion Dumitrașcu spune că, la Turceni, aleșii locali au stabilit condiții drastice pentru cei care vor să beneficieze de ajutoare bănești. Astfel, aceia care au telefon mobil, autoturisme sau chiar câini de rasă nu primesc ajutor social, susține edilul. Acesta mai adaugă că dacă nu am fi stipulat astfel de cerințe, aveam și noi peste 400 de asistați social.
De menționat că așa cum un telefon mobil sau un aparat electronic poate fi comercializat, același lucru se poate întâmpla și cu o mașină. Aceasta poate fi vândută sau proprietarul poate câștiga mai bine de 300 mii de lei pe zi doar practicând taximetria ilegală. În schimb, amărâților le sunt numărate chiar și ouăle pe care le face o găină și le-ar putea comercializa, suma rezultată fiind scăzută de la ajutor, iar celor cu autoturisme le sunt scăzuți doar 300 mii de lei. Astfel de minuni se pot întâmpla însă doar la Bumbești-Jiu.
IRINEL CEURANU |