Cel mai probabil, Guvernul va cădea după raportul Comisiei Europene Guvernul Tăriceanu va cădea cel mai probabil după ce Comisia Europeană va emite un raport favorabil privind România, prin retragerea miniștrilor PD din Executiv, moment în care și președintele Traian Băsescu ar putea acuza public corupția din structurile guvernamentale, au declarat surse din Alianță. Conform surselor citate, după retragerea miniștrilor democrați, șeful statului va refuza orice înlocuire a vreunui ministru. În plus, pentru o nouă structură guvernamentală ar fi oricum necesară aprobarea Parlamentului, unde PD nu va mai acorda votul favorabil. În această situație, România va intra într-o criză politică ce va duce până la urmă la alegeri anticipate, deoarece chiar dacă PSD ar susține un nou guvern - social-democrații nefiind interesați de anticipate din cauza problemelor de imagine - președintele Traian Băsescu ar bloca orice numire a unui ministru. Potrivit surselor citate, democrații și președintele consideră că actualul Guvern nu are viitor și nici nu are proiecte după care să lucreze, iar cele pe care liberalii le promovează în ultima perioadă sunt oricum împiedicate de celelalte partide ale coaliției și de opoziție. Președintele Traian Băsescu este deranjat în mare măsură și de faptul că premierul Tăriceanu i-a acordat în continuare sprijin lui Dinu Patriciu și că și-a promovat echipa sa din PNL în funcții de conducere ale statului. De asemenea, Băsescu este nemulțumit de marginalizarea liberalilor apropiați lui, pe care îi consideră ca fiind cei care au pus bazele Alianței PNL-PD. Surse din PNL susțin că liberalii și premierul Călin Popescu Tăriceanu se așteaptă la aceste acțiuni ale PD și ale președintelui Traian Băsescu. Dacă în cazul PNL deja se poate vorbi despre începutul unei strategii de opoziție la acțiunile PD și ale șefului statului, care mai nou include acuzații și atacuri directe, la nivelul Guvernului nu se va putea face nimic care să contracareze intențiile democraților. Premierul Tăriceanu nu ar fi surprins dacă în prima ședință de Guvern după publicarea raportului Comisiei Europene miniștrii PD ar recurge la un gest extrem și s-ar retrage din funcții chiar din timpul reuniunii Executivului, au declarat pentru MEDIAFAX sursele liberale. În această situație primul-ministru va renunța la funcție pentru că "dragoste cu sila nu se poate", au precizat sursele citate. Cu toate acestea, sursele din ambele partide au precizat că războiul de imagine dintre cele două partide va ajunge chiar și la demiteri reciproce din funcții inclusiv la nivel teritorial, iar PNL ar avea în plus problema disidenților apropiați lui Băsescu, care vor încerca din nou să răstoarne conducerea formațiunii.
MEDIAFAX |
Ticu Dumitrescu îl așteaptă pe Băsescu, iar Turianu îl acuză pe Tăriceanu Președintele Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că i-a trimis liderului PNL o scrisoare deschisă în care îl acuză de faptul că a declanșat un atac incalificabil" la adresa sa și a funcției sale , "de președinte al CNSAS ales democratic. Președintele CNSAS a susținut că Tăriceanu, alături de "câțiva consilieri", a "regizat organizarea unui inexplicabil puci democratic" împotriva sa. Discursul lui Turianu a fost întrerupt de Constantin Ticu Dumitrescu - membru al Colegiului printr-un anunț care l-a "blocat" pentru câteva momente pe șeful CNSAS. "Vine domnul președinte Băsescu, vă rog să vă întrerupeți conferința de presă. Conferința de presă e a mea, e convocată de mine, ca membru al Consiliului", a anunțat Dumitrescu, din cadrul ușii în care se desfășura conferința. "Nu vă las, pentru că e conferința mea de presă", i-a transmis Dumitrescu lui Turianu, cerându-i totodată să plece din sală. După acest moment, Turianu a continuat citirea scrisorii sale deschise adresate lui Tăriceanu. Președintele CNSAS i-a cerut premierului, "pentru ultima oară", să înceteze "imixtiunea politică în activitatea unei instituții independente", pe care nu "are de gând" să o tolereze. Nemulțumit că Turianu nu l-a lăsat să își organizeze conferința de presă în sediul CNSAS, Ticu Dumitrescu i-a chemat pe jurnaliști pe scările clădirii, în fața unui numeros grup de protestatari, care îi susțineau candidatura. Dumitrescu a anunțat că a vorbit la telefon cu președintele Traian Băsescu și că acesta și-a exprimat disponibilitatea de a participa la prima ședință a Colegiului CNSAS, de săptămâna viitoare. Întrebat despre expirarea termenului de 48 de ore pe care și l-a acordat pentru a demisiona, Dumitrescu a afirmat că s-a gândit să nu renunțe, cu atât mai mult cu cât a văzut manifestările de solidaritate din partea revoluționarilor, studenților și societății civile. Ticu Dumitrescu i-a transmis președintelui că este dezinformat de informațiile primite de la serviciile secrete, "care au interesul să apere rădăcinile securiste". El a susținut că are documente din care rezultă că există 1.901.353 de dosare din arhiva Securității din decembrie 1989, la care se mai adaugă 319.168 de dosare operative ale acelui moment și 132.671 de dosare penale. Ticu Dumitrescu a precizat că în custodia SRI există 875.752 de dosare, nu 100.000 de dosare, după cum susține oficial Serviciul. I-am mai spus președintelui că eu nu fac jocul nimănui, nici al dumnealui, nici al domnului Tăriceanu", a susținut Dumitrescu. El a mai declarat că i-a adresat o scrisoare lui Dan Lazea -membru în Colegiul CNSAS desemnat de PD, care ar fi dispărut de la domiciliu, pentru ca demisionarul vicepreședinte al CNSAS să "deslușească" public ce s-a întâmplat în ziua votului. De asemenea, Claudiu Secașiu, numit de PNL în Colegiul CNSAS, a susținut că președintele Băsescu ar putea să găsească o cale de deblocare a situației din această instituție. Președintele Traian Băsescu va participa la prima ședință a Colegiului Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), după ce atât Constantin Ticu Dumitrescu, cât și Corneliu Turianu i-au solicitat președintelui o întrevedere particulară. Potrivit unor surse oficiale, președintele Traian Băsescu a fost sunat de Constantin Ticu Dumitrescu imediat după ce acesta a pierdut funcția de președinte al Colegiului CNSAS. Aceleași surse arată că și nou-numitul președinte al Colegiului, Corneliu Turianu, ar fi intenționat să-i ceară lui Băsescu o întrevedere la Palatul Cotroceni. Decizia președintelui a fost aceea de a participa la prima reuniune a Colegiului, pentru a asculta părerile tuturor membrilor, fără o întâlnire prealabilă cu cei doi candidați care și-au disputat șefia Colegiului CNSAS.
MEDIAFAX |